Horoscop 19 septembrie 2023. Astrologul Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Horoscop zilnic. Soarele se apropie de un trigon cu Pluto. 

Youtube video image

Soarele mai petrece câteva zile în semnul disciplinat și organizat al Fecioarei. Până când va poposi în cel al Balanței(23 septembrie), face opoziția cu Neptun din Pești și trigonul cu Pluto din Capricorn. Deci am putea spune că este super ocupat, cum de altfel îi și place semnului în care se află. 

Sezonul Fecioarei promite bineînțeles multă muncă tuturor zodiilor, dar cele de foc vor resimți din plin această perioadă. Pentru că vor întâmpina o serie de probleme nu ușor de rezolvat. Și știm că le place ca totul să se petreacă pe repede înainte și după bunul lor plac. Și acum vor fi nevoite să depună efort, timp, resurse. Relația cu colegii, negocierile și discuțiile cu șefii devin prioritare. De altfel, le recomandăm Berbecilor, Leilor și Săgetătorilor să își prioritizeze bine zilele lucrătoare ale acestei săptămâni.

Iată rezultatele sondajului despre Mercur retrograd în Fecioară: Câmpul de Bătălie al Vieților Noastre

Sezonul Fecioarei le priește cu adevărat semnelor de pământ. Acestea au parte de încredere, vitalitate, creativitate și încredere în următorul pas. În plus, lor munca nu li se va părea chiar atât de grea. Se vor simți precum peștele în apă. Vor acționa după propriul ritm și vor fi destul de pragmatice. Dacă îi va caracteriza ceva pe Tauri, Fecioare sau Capricorn, va fi dorința de a îmbina utilul cu plăcutul astfel încât să obțină ceva concret, spune astrologul Daniela Simulescu. 

Semnele de aer vor fi nevoite să facă un pas în spate. Să stea mai mult în casă, să fie simpli spectatori sau să aștepte să vadă ce le-a pregătit universul. Să mediteze. Să se preocupe de liniștea interioară. Să abandoneze nevoia de a deține controlul absolut. În orice caz, Sezonul Fecioarei vine cu lecții pentru Gemeni, Balanțe și Vărsători în vederea obținerii unei igiene interioare, o îngrijire a sufletului. 

Mercur nu mai este retrograd! Influența pentru fiecare zodie până pe 5 octombrie

Semnele de apă sunt avantajate de configurația astrală actuală. Li se recomandă să se distreze, să profite de bucuriile mici ale vieții, să se ocupe de ceea ce le place. Racii, Scorpionii și Pești au nevoie de noi ritualuri, de schimbări în obiceiuri, dar și de informații noi. Pe care le pot afla din vorbă în vorbă sau fiind autodidacți. Dacă se vor ține de acestea, după 23 septembrie, vor putea pune în practică astfel încât să se aleagă cu ceva. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel