Horoscop 16 iunie 2023. Ne pregătim de retrogradarea lui Saturn în Pești. Daniela Simulescu aduce previziunile zilei – VIDEO
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Horoscop zilnic. Mâine, Saturn își va începe retrogradarea în ultimul semn din zodiac.

Youtube video image

Pe 17 iunie, Saturn va fi retrograd în Pești, tranzit care va dura până pe 4 noiembrie. 

Așadar, tot ce ai construit din data de 7 martie, când Saturn și-a început tranzitul în acest ultim semn al zodiacului, va fi destul de testat pentru o bună perioadă. De asemenea, vom avea impresia că totul o să fie încetinit, blocat, amânat.

De altfel, Saturn își dorește să ne arate ce putem să realizăm, cu adevărat. Dacă ne-am făcut bine treaba, Saturn nu este aici doar să ne pedepsească, ci aduce și multe oportunități.

Trebuie să menționăm faptul că nativii cei mai marcați de acest tranzit vor fi Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii și Peștii.

Care vor fi următoarele evenimente importante?

18 IUNIE: LUNĂ NOUĂ ÎN GEMENI

Urmează o perioadă bună în care să avem intenții, să începem lucruri noi. Este o chestie legată mai mult de atitudine.

Putem să avem noi debuturi, dar și să ne schimbăm starea, percepția. E cazul să învățăm și alte variante, să acceptăm că putem avea realități diferite, percepții diferite. Și da, educația este cheia de cele mai multe ori!

Luna Nouă va fi în careu cu Neptun. Acesta este un aspect uimitor pentru o imaginație bogată, dar cumplit pentru viața de zi cu zi. De ce? Există riscul dezamăgirii, înșelăciunii și a pierderii controlului. Ne păcălim singuri.

Careul arată o tensiune între noi, deci este posibil să întâlnim acele situații care să proiecteze confuzia interioară. Am face bine să nu credem în oricine, imediat. Recomandabil ar fi și să avem un program cat mai simplu și bătut în cuie. Că altfel, vom procrastina cu grație.

Luna Nouă va fi în conjuncție cu asteroidul Juno. Ea o reprezintă pe Hera, soția lui Jupiter. Uniunea celor doi a avut parte de numeroase trădări și nedreptăți.

21 IUNIE: SOARELE INTRĂ ÎN RAC/SOLSTIȚIUL DE VARĂ

Ne îndepărtăm de energia interactivă și glumeață a Gemenilor, căutând confortul casei și atașamentele care să ne facă să ne simțim mai puțin vulnerabili. Nevoia de a ne așeza, de împăcare, de echilibru emoțional va crește. Relația cu membrii familiei va deveni prioritară. 

27 IUNIE: MERCUR INTRĂ ÎN RAC

Vom deveni adevărați cameleoni sociali. În momentul în care te uiți la imaginea de ansamblu, te interesează modul în care te afectează atât pe tine, cât și pe cei dragi. Cuvintele vor fi însoțite de emoții și vom avea tendința de strânge multe amintiri. Bineînțeles, vom fi destul de vulnerabili și pe toane. 

Citește și: La ce să ne așteptăm cu Saturn retrograd în Pești? Opiniile astrologilor internaționali

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel