Zodiile care se tem cel mai mult de retrogradarea lui Mercur. Cine e mai vulnerabil?
Mercur retrograd poate fi o...
Săptămâna 7-13 martie este marcată de intrarea lui Mercur în Pești.
Pe 7 martie, Mercur din Vărsător face un careu cu Nodurile Lunare. Ne vom da seama că au fost momente când am gândit prea mult și acționat prea puțin. Iar acum ne vom pune întrebarea dacă suntem acolo unde ne-am fi dorit sau acolo unde ne-a fost confortabil. De asemenea, ne va fi fi destul de greu să ne punem ideile în cuvinte. Și astfel vom avea impresia că oamenii din jur nu înțeleg ce transmitem.
Venus și Marte pășesc în tandem în semnul Vărsătorului, unde au intrat pe 6 martie.
Pe 10 martie, Mercur va intra în semnul Peștilor. Începe o perioadă periculoasă din punctul de vedere al transmiterii informației, atât la nivel individual, cât și mondial. Vor circula multe informații false, dar nu ne vom da seama imediat pentru că vor fi concepute astfel încât să ne declanșeze emoții. Iar tranzitul lui Mercur prin ultimul semn al zodiacului este unul destul de contradictoriu, lipsit de logică și influențabil.
Pe 13 martie, Soarele va face o conjuncție cu Neptun în Pești. Acest aspect se poate manifesta pe două planuri. Aduce imaginație, inspirație, sensibilitate și compasiune. Dar poate crea și haos, confuzie, risc de înșelăciune și dezamăgiri imense. Sfârșitul săptămânii este precum o nebuloasă.
Cuvinte cheie pentru fiecare zodie
Berbec/Ascendent în Berbec: renunțare, împăcare, socializare
Taur/Ascendent în Taur: reorientare profesională, autoritate, încredere
Gemeni/Ascendent în Gemeni: obiective, călătorii, expunere
Rac/Ascendent în Rac: cheltuieli, secrete, frică
Leu/Ascendent în Leu: parteneriate, negocieri, ultimatum
Fecioară/Ascendent în Fecioară: ore suplimentare, eficiență, colaborare
Balanță/Ascendent în Balanță: exprimare de sine, creativitate, pasiune
Scorpion/Ascendent în Scorpion: familie dinamică, tensiuni, revelații
Săgetător/Ascendent în Săgetător: discuții, drumuri, chestiuni administrative
Capricorn/Ascendent în Capricorn: cheltuieli neprevăzute, riscuri, investiții
Vărsător/Ascendent în Vărsător: curaj, carismă, încredere
Pești/Ascendent în Pești: renunțare, retragere, spiritualitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Mercur retrograd poate fi o...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Deși Fecioara este percepută...
2025 se apropie cu pași...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...