Frică, dezechilibru și manipulare cu Nodul Sud în Scorpion până pe 12 iulie 2023. Vom renaște din propria cenușă!
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, a făcut pentru noi o emisiune specială despre Nodurile Lunare și semnificația pe care o au ele atât în harta natală cât și în perioada următoare, mai precis până în iulie 2023. Avem Nodul Nord în Taur și Nodul Sud în Scorpion. Care vor fi tendințele? Citiți mai jos. 

Nodul Sud în Scorpion vorbește până în iulie anul viitor despre pierderea puterii, pierderea controlului, probleme psihice, paranoia și multă, multă frică.

citește mai multe despre semnificația Nodului Sud aici și dacă are legătură sau nu cu ceea ce numim „karmă de familie”.

Aceste Noduri Lunare poartă în ele o moștenire și niște sensuri, iar Nodul Sud de acum vine cu o moștenire a fricii, după doi ani de pandemie, copiii care se vor naște în perioada cu Nodul Sud în Scorpion vor avea acest tipar transgenerațional al temerilor, al izolării poate, al crizelor. 

Cei care au Nodul Sud în Scorpion au avut multe pierderi, multe dureri, au venit cu ideea că viața este o luptă, un câmp de bătălie, că e nevoie de supraviețuire, iar pentru supraviețuire ar merge până în pânzele albe. Ei sunt suspicioși, vor mereu să controloze, să știe exact ce fac ceilalți pentru a-i putea manipula, dar ș pentru că nu au încredere, pentru că le e teamă mereu de trădare. Energia Scorpionului nu are limite, se aruncă cu totul, apoi dacă lucrurile nu ies așa cum a dorit se victimizează, se plânge.

Așadar, precum cei cu Nodul Sud în Scorpion vom fi cu toții implicați într-o luptă nebună pentru a supraviețui și pentru a ne recăpăta încrederea în noi, dar și în ceilalți, pentru a putea să nu mai tragem cu dinții de tot felul de situații care mai de care mai toxice.

Vom vedea în perioada aceasta până în 2023 o serie de măsuri care au legătură cu manipularea, controlul, dar și multe dezechilibre și un atașament bolnăvicios. 

Pentru că Nodul Nord este în Taur, trebuie să depășim crizele și fricile, să trecem peste manipulări, să lăsăm controlul deoparte și să înțelegem că avem nevoie să fim independenți din toate punctele de vedere, în special financiar, să înțelegem că ne putem baza doar pe noi înșine și pe forțele noastre cu adevărat. Aceasta este, de fapt, lecția mișcării acestor Noduri, depășirea fricii, lăsarea frâielor din mână și acceptarea a cine suntem noi și a cât de puternici suntem dincolo de orice încercări prin care ne trece viața. 

Ca și oamenii cu Nodul Sud în Scorpion vom renaște din propria cenușă, vom avea o capacitate uimitoare de a ne ridica și de a ne vindeca, de a nu ne lăsa învinși și de a învăța că orice criză este o ocazie, o șansă, o lecție pentru mai departe. 

citește mai multe despre ce poate aduce Nodul Sud în Scorpion până în 2023 cu un click aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care scapă din orice bucluc financiar

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie va avea de împărțit multe reproșuri!

freepik.com

Săptămână de foc pentru trei zodii. Două au de muncă în relații, iar alta se supără la serviciu

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să înțeleagă că nu i se cuvine totul!

pixel