Există în cartea „Conversații cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch un mic pasaj în care autorul face o trimitere la Patimile lui Hristos, la felul în care a fost trădat de oameni, la suferința, durerile și întunericul în care s-a pierdut Mântuitorul în ultimele sale clipe de chin pe cruce. 

Walsch face o analogie între Dumnezeu și lumină și faptul că nu putem să conștientizăm lumina fără să cunoaștem întunericul, nu putem deosebi binele de rău, nu putem aprecia sănătatea fără boală și bucuria fără lacrimi.

Așadar, Iisus, ca bucată de lumină în interpretarea din „Conversații cu Dumnezeu” a cerut să știe, să simtă să cunoască felul în care el însuși este lumina și astfel, Dumnezeu l-a trimis pe pământ. Şi totuşi, în mijlocul întunericului de necuprins, când s-a simțit trădat de oameni, când durerile au fost inimaginabile, el a strigat: „Tată, Tată, de ce m-ai părăsit?” adică „Eli, Eli, Lama Sabactani” din aramaică, cuvintele rostite de către Iisus cel ce îndura chinuri pe crucea care va schimba lumea pentru totdeauna. 

Poate că am simțit cu toții această formă de deznădeje, poate că toți am avut zilele noastre negre, poate că toți am simțit că suntem singuri, triști, părăsiți și ai nimănui, însă Patimile și Învierea vin să ne amintească faptul că putem să renaștem și că dacă ne uităm înăntrul nostru putem să găsim LUMINA, noi suntem lumina, iar Dumnezeu este în noi. De aceea în momentele cele mai negre ale vieții noastre ar trebui să încercăm să găsim lumina și dacă nu este nicăieri, să fim noi lumina din întuneric.   

„Dar Eu nu te-am părăsit niciodată, totdeauna sunt alături de tine, gata să-ţi amintesc Cine Eşti Tu cu Adevărat. Întotdeauna gata să te chem acasă. De aceea, fii lumină în întuneric şi nu-l blestema. Şi nu uita Cine Eşti în momentul în care eşti înconjurat de ceea ce nu eşti. Şi adu slavă creaţiei, chiar dacă te străduieşti s-o schimbi.” (Neale Donald Walsch, Conversații cu Dumnezeu, vol.1)