Eclipsa de Lună/Luna Plină în Taur. Daniela Simulescu: "ATENŢIE pentru cei născuți între 15 - 21 mai şi noiembrie!"
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Evenimentul marcant al lunii noiembrie va fi cu siguranță Eclipsa de Lună/Luna Plină din Taur de pe 19 noiembrie 2021, la ora 10:58. Află tot ce trebuie să ştii despre acest eveniment important, de la astrologul Daniela Simulescu:

Eclipsa de Lună Plină din data de 19 noiembrie este un eveniment foarte important din punct de vedere astronomic şi astrologic.

Vă spun sincer că, la începutul anului, în comunitatea noastră de astrologi, când purtam discuţiile referitoare la acest an, teama noastră principală a fost din cauza acestei eclipse pentru că, fiind o Lună Plină în Taur, când vorbim de Taur şi ne uităm la astrograma momentului şi mai ales pe harta României, Taurul vorbeşte de pământ, de resurse şi ne-am speriat. Ne-am gândit că poate fi vorba de un hazard. De multe ori, eclipsele sunt urmate de tot felul de situaţii legate de natură, hazard, lucruri neaşteptate care pot declanşa tot felul de situaţii greu de gestionat la nivel mondial sau naţional. Şi da, ne-a fost frică de tot ce înseamnă inundaţii sau mişcări tectonice, sper că nu este cazul. A fost evenimentul de care ne-am temut cel mai mult.

Ce spun acum se referă foarte mult la nivel individual, dar şi la nivel naţional. De obicei, când vorbim de eclipse, îmi place să mă uit foarte mult şi la situaţia socială, culturală, politică a ţării din care facem parte. Dar, bineînţeles, o asemenea eclipsă, o asemenea Lună Plină în Taur se va  activa şi în astrogramele individuale, personale. Este evenimentul de care ne-a fost foarte frică şi sper să nu se întâmple nimic implacabil, însă eclipsa respectivă are anumite implicaţii la nivel politic, social, de care nu vom scăpa atât de uşor.

Atenție pentru cei născuți între 15 - 21 mai şi noiembrie

Această Lună Plină este în opoziţie cu Soarele - Soarele este acum în Scorpion, Luna este în Taur. Eclipsa se va petrece la gradul 27 al Scorpionului. 

Această Lună Plină / Eclipsă, îi va afecta pe cei care sunt născuţi pe 15, 16 , 17 ,18 ,19, 20, 21 mai şi noiembrie. Dar, de obicei, se va resimţi în astrogramele tuturor care au în ultimele grade Taur, Leu, Vărsător şi Scorpion, planete personale, unghiuri sau noduri.

O eclipsă de Soare nu se manifestă atât de puternic în viaţa noastră precum o Lună Plină. Când vorbim de o Lună Plină, de Soarele în opoziţie cu Luna, vorbim de rupturi, de separări, de ultimatum, de frustrări şi acum vorbim de o Lună Plină pe axa Taurului. Ce înseamnă Taurul? Înseamnă resurse, chestii palpabile, concrete, înseamnă ataşamente, înseamnă tot ce reprezintă pentru noi confort.

Ce înseamnă Scorpionul - partea opusă - unde avem Soarele, Mercur şi Marte, deci o zonă agresivă, violentă - înseamnă criză, moarte, furie, frustrare, înseamă duritate, cruzime.

Luna Plină conjunctă cu steaua fixă Algol

Toate ca toate, dar această eclipsă, această Lună Plină, va fi conjunctă cu o stea fixă numită Algol, cu cea mai rea reputație. Algol se află la 26°10′ în Taur (este acceptat un orb de +/- 2°00′). Deci, influenţa se duce către cei născuţi pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 mai şi noiembrie. Ei vor trece prin evenimentele cele mai importante ale anului, vor resimţi mult eclipsa aceasta.

Despre povestea acestei stele, Algol, multe. Dar, în primul rând, veţi citi că nu e deloc plăcută. Apare foarte des în hărţile oamenilor care mor foarte violent, în hărţile oamenilor care mor decapitaţi, apare foarte des în hărţile oamenilor cu o cruzime îngrozitoare, violenţi. Trebuie avut grijă, măcar la figurat.

În mitologie, Algol este capul Gorgonei Meduza, cea care a fost ucisă de către Perseu, prin decapitare. Capul acesteia fusese transformat într-un mănunchi de șerpi.

Citeşte aici mai multe detalii: Fațeta nevăzută a Eclipsei de pe 19 noiembrie - conjuncția cu Steaua fixă Algol

Influenţa lui Algol

Fiecare stea fixă are o influenţă. Influenţa lui Algol este de natura lui Saturn şi a lui Jupiter: aduce nenoroc, violenţă, decapitare, spânzurare, electrocutare, furie colectivă şi un comportament refractar şi brutal, care poate cauza moartea nativului sau altor persoane. Este cea mai nefastă stea de pe cer.

Cine o are în astrogramă, pe lângă o planetă personală, poate să treacă prin diverse stări şi să ştiţi că Algol te face să îţi pierzi minţile şi la propriu, şi la figurat. Dar exact cel mai greu lucru, cel mai nefast, îl poţi folosi ca protecţie.

România, în timpul eclipsei

Uitându-ne, în primul rând, pentru România. Ce se întâmplă în acest moment? Pentru că vorbim de Lună Plină, vorbim de relaţionare, de un parteneriat. Dacă sunteţi atenţi la ce se întâmplă din punct de vedere politic, pe lângă faptul că există furie colectivă, la nivel politic se realizează, în perioada aceasta, nişte alianţe.

Relaţiile care încep pe data de 19 noiembrie, fie relaţionale, fie profesionale, una dintre părţi îşi pierde capul. Efectiv, va pierde enorm. Problema este că nu pierd doar ei, că pierdem şi noi.

Vă spuneam în emisiunea despre astrograma României până la final de an 2021, că luna progresată a României, care este în Leu acum, progresează peste Saturn, ceea ce aduce o dezamăgire cumplită, o limitare. Ne trezim că nu mai avem încredere în niciun lider politic în această perioadă.

Din păcate, Universul a făcut ca la noi, negocierile şi discuţiile să aibă loc în perioada eclipsei din 19 noiembrie - dacă nu se va şi stabili atunci această alianţă. Cert este că încrederea românilor va fi foarte greu de câştigat pentru că nu doar factorii politici vor avea de pierdut, ci vor fi uşor de păcălit, noi vom avea foarte mult de pierdut şi trebuie să învăţăm să nu mai aşteptăm ca statul să ne ajute, ci să fim pe cont propriu şi să avem grijă de noi.

Algol şi riscurile din vicii

Aveţi grijă în jurul datei de 19 noiembrie. Ce mai face Algol? Te face să îţi pierzi capul prin vicii. Pentru că nu poţi să rezişti să faci faţă anxietăţii din jurul tău - poate din cauza pandemiei sau a evenimentelor din viaţa ta pe care nu ştii să le procesezi - şi te apuci de alcool, de droguri, sex, jocuri de noroc, mâncare - pentru că e Luna Plină în Taur. Adică orice e mai mult decât e cazul acum, ne pierdem capul. Aveţi grijă ca în perioada aceasta să găsiţi mai bine o persoană cu care să discutaţi decât să începeţi să consumaţi tot din frigider, să întreţineţi relaţii sexuale cu oricine, oricum şi să nu vă daţi seama ce faceţi, să beţi mai mult decât este cazul, să vă drogaţi şi sau să vă implicaţi în situaţii toxice. Pentru că asta face Algol, te orbeşte şi crezi că tu nu eşti într-un viciu. Te face să te simţi mai bine, dar tu, de fapt, ţi-ai cam pierdut capul.

Aveţi grijă şi la relaţiile amoroase! Ţin să spun că, în astrograma momentului, Venus este pe ascendent. Ascendentul eclipsei Lunii Pline din Taur e în Capricorn şi Venus este acolo. Face aspecte cu planetele din Scorpion şi un trigon cu Uranus, dar Venus va retrograda în curând. Ceea ce înseamnă că vă puteţi pierde capul după o persoană, dar rău de tot. Şi să ajungeţi în punctul în care să ziceţi că nu m-aş fi uitat în mod normal la persoana aceasta dar acum sunt obsedat. Aveţi grijă în perioada aceasta pentru că înseamnă că există o vulnerabilitate în interiorul vostru şi vă duceţi către celelalte persoane.

Agresivitate, situaţii otrăvitoare

Eclipsa aceasta are şi o opoziţie cu Marte şi Uranus. Problema este că Marte e peste Mijlocul Cerului. S-ar putea, în perioada următoare, să asistăm la situaţii destul de agresive. Vedeţi că se vorbeşte de armată, de soldaţi, de Polonia, de Belarus, de Lituania, de migranţi, de graniţe. Sunt situaţii otrăvitoare.

În jurul datei de 19 noiembrie suntem momiţi, păcăliţi, apar situaţii otrăvitoare. De aceea vă recomand, mai ales celor care aveţi în astrogramă marcaj fix: Taur, Scorpion, Leu, Vărsător să nu vă lăsaţi păcăliţi de ceva minunat la prima vedere, care apoi să vă coste, să vă usture şi să vă doară de nu vă vedeţi.

Şi pentru că avem acest Marte cu Mijlocul Cerului, însemnă că vom avea nişte lideri care iau decizii grele, ne referim acum şi la nivel internaţional, vorbim de decizii care vor crea furie, frustrări.

Vă spuneam că în 2022 vor apărea situaţii în care sănătatea mintală explodează. De pe acum le vom simţi. Sper să nu existe multe cazuri, sper ca oamenii să nu o ia razna în perioada aceasta şi să reuşească să îşi gestioneze furia şi agresivitatea. Dar, chiar şi aşa, o să vedeţi, ori la nivel naţional, ori la nivel internaţional, decizii, acţiuni, agresivitate, impulsivitate.

Nu vă duceţi cu capul înainte, nu vă lăsaţi capul tăiat. Nu vă pierdeţi capul nici după o persoană, nici după un loc de muncă, nici după cineva drag, nici după un obicei. Mai mult, dacă simţiţi că este ceva în jurul vostru ce nu vă face bine, folosiţi-l pe Marte pe Mijlocul Cerului şi fiţi dictatori în propria casă. Eliminaţi, retezaţi ce nu vă face bine. Dacă nu o faceţi, rămâne acolo şi vă consumă. Dacă aveţi ceva prin casă, un obiect, o cană de la cineva care v-a făcut rău, e un moment bun să scăpaţi de ea. Dacă nu scăpaţi de ce nu vă face bine, îmi este teamă că obiceiurile voastre nefaste vă pot provoca şi mai mult rău.

Aşa că, recomandarea principală este să folosiţi acest moment să scăpaţi de tot ce e rău sau să acceptaţi că este ceva ce nu puteţi controla şi să faceţi ceva în privinţa asta.

Deci, sfatul principal este să nu vă pierdeţi capul după o persoană, după un job, după o situaţie. Să vă daţi mai multă putere decât ceilalţi şi să nu credeţi. Ziceam că Algol a mai fost folosit şi pentru protecţie. Da, acel viciu îl puteţi lua, îl vindecaţi şi îl puteţi apoi transforma în ceva mai bun dar e foarte greu. Anxietatea provocată de Algol, agresivitatea interioară... Ştiţi la ce e bun Algol? Mulţi artişti precum Oscar Wilde sau Van Gogh îl aveau pe Algol în astrogramă. Algol le-a creat o suferinţă uimitoare. Toată viaţa au trăit greu, cu depresie, anxietate, boli mintale, dereglări. Dar ei, din vieţile alea, au creat ceva uimitor.

Cum poate fi folosit Algol

Algol ne mai poate ajuta să luptăm pentru cauze. Dar, atenţie! Să nu luptăm pentru cauze otrăvite. Să nu luptăm pentru cauze care nu sunt ale noastre, să nu luptăm pentru cauzele altora şi lupta aceea să provoace mult rău. Mai bine folosiţi furia într-un mod artistic în perioada următoare. Pictaţi, mâzgăliţi, modelaţi în lut. Altfel, toate ataşamentele noastre bolnăvicioase vor fi expandate.

Şi dacă era pandemie, şi dacă nu era pandemie, eclipsa asta este destul de neplăcută. O să auzim de tot felul de lucruri neplăcute. Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu vă lăsaţi otrăviţi, protejaţi-vă cât mai mult.

Vedeţi că perioada dintre două eclipse este foarte importantă. Următoarea eclipsă se va petrece pe 4 decembrie. Deci, oficial, începând cu 19 noiembrie până pe 4 decembrie, se vor întâmpla lucruri neobişnuite, care nu sunt importante doar pentru acele două săptămâni, dar sunt importante pentru următoarele şase luni. Deci, în următoarele şase luni vom vedea rezultatele acestor două săptămâni. 

Eu sper ca următoarea emisiune despre eclipsa Lună Nouă din Săgetător să fie mai relaxată. Să fim mai optimişti, dar să fim şi mai obiectivi, pentru că Algol poate să îţi ia minţile şi să te bage într-o nebuloasă uimitoare. Sper ca atunci când vine Luna Nouă în Săgetător să fim mai optimişti şi să ne dăm seama că am trecut mai uşor peste tot ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni.

Urmăreşte aici emisiunea completă, prezentată de Daniela Simulescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel