Date de salvat în calendar! Află când Cupidon este de partea ta sau nu!
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data actualizării:
Data publicării:
Previziuni Venus retrograd. Iată la ce să ne așteptăm după 23 iulie. 

Pe 23 iulie, va începe unul dintre cele mai de temut evenimente din acest an. Este vorba despre retrogradarea lui Venus. Poate mulți ați auzit și ați crezut că Mercur retrograd este singurul care produce boacăne. Ei bine, la aproximativ optsprezece luni, și planeta frumuseții și a banilor are obiceiul de a retrograda. Și bineînțeles, adaugă un “re” acolo unde este vorba de finanțe și dragoste. Iar cum semnul în care va retrograda, este cel al Leului, țineți-vă bine pentru că vom avea parte de multe “re-uri“ dramatice! Mai ales până pe 4 septembrie când Venus își va relua mersul direct. 

Acum, dacă tranzitul retrograd ar fi unul lipsit de evenimente și aspecte majore, ar mai fi cum ar fi! Dar din păcate sau din fericire, mai ales pentru unii, Venus va avea parte de o serie de întâlniri incendiare. 

Mai jos veți regăsi un calendar al datelor în jurul cărora vă invităm să fiți mai atenți la deciziile voastre pe plan amoros sau financiar. 

Venus retrogradă în Leu se apropie! De ce NU trebuie să luăm decizii majore pe plan amoros până pe 4 septembrie?

23 iulie. Startul retrogradării!

Trecutul amoros se poate reactualiza. Putem să ne dorim o dragoste de-o vară. Iar relațiile blazate vor începe să treacă prin unele teste. 

30 iulie. Venus retrogradă inconjuncție Neptun din Pești

Unul dintre cele mai “nasoale” aspecte atunci când este vorba de dragoste. Unde dai și unde crapă! Din păcate, din cauza lipsei de încredere în noi, vom avea tendința de a ne îndrăgosti de un ideal, de o imagine falsă, de o nălucă. Și pe urmă să fim nevoiți să ne ajustăm permanent aștepările. Iubirea nu înseamnă sacrificiu personal. Evitați cât se poate intrarea într-o relație cu un partener indisponibil! Sau să vă întoarceți la unul din trecut, care v-a făcut deja destul rău. 

7 august. Venus retrogradă conjuncție cu Lilith

Ce vrea Venus? Iubire și frumusețe. Ce vrea Lilith? Testarea limitelor și noi obsesii. Ce vrea Leul? Creativitate, pasiune, romantism, aventuri, câștiguri, validare, trofee, atenție.

Cei timizi și introvertiți se vor bucura de-a binelea datorită acestui aspect. Pentru că vor îndrăzni mai mult. Cei extrovertiți vor întâlni situații oglindă, adică își vor da seama de efectele secundare ale excesului de zel. Cert este că și unii și alții vor primi o doză suplimentară de narcisism și creativitate. Mai ales pe plan amoros. 

9 august. Venus retrogradă careu Uranus din Taur. 

Pot (re)apărea situații din senin care ne vor obliga să facem schimbări în viața noastră. Mulți vor dori mai multă libertate în relații, iar alții vor simți nevoia să caute soluții nonconformiste pentru a reaprinde flacăra pasiunii. Să nu vă mire dacă unii dintre cunoscuți vă vor anunța că au luat, în sfârșit, decizia de a se despărți/divorța. Cert este că nimic nu va fi bătut în cuie. 

22 august. Venus retrogradă careu Jupiter din Taur

Vom da pe dinafară! Va exista tendință spre exagerare. Sau mai bine zis căre supraestimare. Atunci când este vorba de chestiunile amoroase sau despre cele financiare. Tensiunea dintre Micul și Marele Benefic (re)aduce și multă creativitate sau dorința de a (re)încerca tot timpul ceva nou. Ne putem confrunta cu lipsa motivației atunci când vine vorba de partea monotonă a vieții. Risc mărit de cheltuieli și infidelități!

4 septembrie. Venus își reia mersul direct. 

Chiar dacă nu mai retrogradă, atenție că efectele se vor mai vedea până pe 9 octombrie când Venus își va începe tranzitul în Fecioară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel