Cum se pot pregăti zodiile din timp pentru retrogradarea lui Jupiter de pe 28 iulie
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Previziuni Jupiter retrograd. 

În mai puțin de două săptămâni, Jupiter își va începe retrogradarea în semnul Berbecului. Vom fi nevoiți să ne reamintim ce s-a întâmplat în viața noastră începând cu 11 mai. Cu siguranță, au fost și lucruri bine. Ei, acelora va fi nevoie să le oferim atenție pentru că, dacă nu o vom face de bună voie, după 28 iulie vom fi obligați. Jupiter este considerat Marele Benefic, dar este și planeta careia îi place să facă dreptate. Să îți arate unde ai greșit, unde ai ales scurtăturile când de fapt trebuiau alese căile corecte și sigure. 

Chiar dacă va retrograda, ne va mai da încă o șansă până pe 28 octombrie, când se va întoarce în Pești, pentru a corecta și pentru a evolua. 

Adică, oportunități vor fi și pe durata retrogradării, dar de data aceasta nu vom mai putea sări niciun pas.  

Vă invit pe toți să folosiți zilele până pe 28 iulie să vă puneți ordine în viață. 

Berbec/ Ascendent în Berbec

Pentru tine Jupiter a venit ca o gură de aer proaspăt. Oamenii au fost mai generoși cu tine. Poate te-ai apucat de o activitate sportivă. După 11 mai, ți-au fost amplificate atât calitățile, dar și defectele. Și a trebuit să ți le accepți. După 28 iulie, poți relua unele proiecte la care ții sau poți începe unele mai îndrăznețe. 

Taur/ Ascendent în Taur

Jupiter și-a dorit să începi să te preocupi de sănătatea fizică și emoțională. Crizele apărute după 11 mai se vor transforma în mari oportunități. Îți vei da seama de acest aspect mai ales după 28 iulie. Deocamdată, îți recomand să nu ții cu dinții de nimic. În continuare, cuvintele cheie sunt: vindecare, eliberare, revelații, iar ele vin strâns legate de tot ce înseamnă toxic. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Prietenia are un alt sens pentru voi. După 11 mai, ați avut mai mult curaj și v-ați aventurat. Ați participat la evenimente, nunți, botezuri, ați cunoscut alți oameni. A fost cazul să vă implicați în proiecte care să vă bucure. Trebuie să vă gândiți la următorul pas din punct de vedere profesional. Dar și la ce oameni vă vor acompania. 

Rac/ Ascendent în Rac

Dacă după 11 mai nu v-ați gândit deloc la statutul vostru profesional/rolul în societate, ei bine, se apropie momentul în care veți fi obligați. Fie că sunteți în câmpul muncii, că vreți să ieșiți la pensie sau că sunteți la pensie. Totul depinde de încrederea pe care o veți afișa față de persoanele cu autoritate. 

Leu/ Ascendent în Leu

Orice călătorie făcută după 11 mai are dublu sens. După 28 iulie, vă veți înscrie la unele cursuri, vă veți preocupa de educație, dar și de dezvoltarea personală. Aveți mari șanse până pe 28 octombrie să vă puteți muta într-o altă țară, să descoperiți un alt domeniu care vă poate schimba viața în bine. 

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

După 11 mai. Jupiter și-a început tranzitul în casa a 8-a și v-a arătat cât de prăpăstioși sunteți. Sau cât de absurde sunt unele îngrijorări în momentul în care nu dețineți controlul absolut. După 28 iulie, veți putea gestiona mai bine datoriile sau fondurile comune. De asemenea, poate începe o perioadă excelentă pentru a vă descoperi. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

După 11 mai, v-ați dat seama dacă sunteți în relația potrivită sau dacă puteți susține un parteneriat. Mulți s-au decis să se căsătorească sau să se despartă, iar alții au plecat în căutarea partenerului perfect. Un lucru este clar: v-ați putut ajuta partenerul în momentele grele. După 28 iulie, lucrurile se vor mai schimba, în mare parte în bine. 

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

După 11 mai, volumul de muncă a fost impresionant. De multe ori, familia și partenerul v-au reproșat că nu le-ați acordat atenție. Poate mai schimbați acum ceva pentru că după 28 iulie și  până în octombrie nu o să mai aveți timp de nimic. Aveți tendința să suplimentați treburile doar pentru că vedeți că puteți. La un moment-dat toate acestea vă vor depăși. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Jupiter este guvernatorul vostru, iar tranzitul lui prin Berbec, fie direct, fie retrograd, vă priește din plin. Deci, vara asta va fi foarte provocatoare, dar pe placul vostru. Una chiar memorabilă. După 28 iulie, veți avea și mai mult curaj să vă ocupați de proiectele apărute după 11 mai. Deci pregătiți-vă încă de acum!

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

După 11 mai, ați fost mai atenți la mediul înconjurător. La casă, la grădină, la familie. După 28 iulie, vă puteți muta, cumpăra casa mult așteptată, face îmbunătățiri în locuință. Nu vă faceți griji, vor fi resurse în acest sens. Pot apărea numeroase evenimente în familie, deci este cazul să vă pregătiți bugetul. 

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Dacă după 11 mai, nu v-ați plimbat deloc, zic să vă pregătiți serios. După 28 iulie vor apărea evenimente, oportunități de călătorie, lungi sau scurte, noi oameni în viața voastră, momente în care să vă adresați unui grup mai mare. De fapt, ca să fie mai ușor de înțeles: până pe 28 octombrie nu vă veți plictisi deloc!

Pești/ Ascendent în Pești

V-aș recomanda să vă amintiți cheltuielile făcute după data de 11 mai. Sau dacă vi s-au schimbat obiceiurile financiare. Ce faceți acum între mai și octombrie va avea efecte în 2023. După 28 iulie, va exista în continuare riscul de a cheltui serios, însă poate veți alege lucruri și evenimente cu sens. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel