Conjuncție Mercur-Uranus în Taur: idei geniale, rebele și neconvenționale. Ce alte daruri aduce?
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Pe 4 iunie, vom avea o conjuncție între Mercur și Uranus, în semnul Taurului. Iată ce ne spune astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu!

În multe dintre situațiile importante din viață, modul nostru de gândire este decisiv.

În funcție de procesele cognitive, avem sau nu reușite. Pe 4 iunie, Mercur face din nou o conjuncție cu Uranus în cea de-a doua zodie, iar vorbele vor fi neconvenționale, surprinzătoare. Mercur schimbă ceea ce este vechi și tradițional, deci schimbă și reînnoiește perspectiva.

Să ne reamintim câteva informații. Mercur a intrat în Taur pe 3 aprilie. A retrogradat în acest semn între 21 aprilie-15 mai și îl va părăsi de tot pe 11 iunie. Aspectul de pe 4 iunie poate rezolva ceva ce a apărut în jurul datei de 18 aprilie, când Mercur retrograd s-a întâlnit cu Uranus. Mercur este planeta comunicării, iar Taurul reprezintă resursele. 

Tot pe 4 iunie, vom avea și Luna Plină în Săgetător. Am putea spune că laitmotivul evenimentului este dublul standard. Sunt momente în care declarăm puternic că noi nu am reacționa într-un fel, dar ne vom trezi la un moment dat când va trebui să ne adaptăm și vom recurge exact la faptele pe care le respingeam la un moment dat. 

Mai mult, Luna Plină din Săgetător va fi în careu cu Saturn din Pești. Ne vom da seama că este o mare diferență între a ști și a crede. Iar Saturn face ca lucrurile să fie și mai complicate. Lupta dintre “eu știu“ versus “eu cred“ va fi destul de aprigă și va produce repercusiuni îndelungate.

Am putea spune că laitmotivul evenimentului este dublul standard. Sunt momente în care declarăm puternic că noi nu am reacționa într-un fel, dar ne vom trezi la un moment dat când va trebui să ne adaptăm și vom recurge exact la faptele pe care le respingeam la un moment dat.

La ce să ne așteptăm?

Mintea ne va merge brici, mai ales când va fi vorba de bani sau de eficientizarea programului.

Una spui, alta se înțelege! Acest aspect poate fi responsabil pentru idei geniale, ieșite din comun, neconvenționale, rebele. Dar și pentru un spirit revoluționar, chiar și pentru aceia mai conservatori.

În plus, soluțiile noi găsite pentru problemele financiare pot fi privite cu neîncredere, dar vor da rezultate. 

Cu alte cuvinte, conjuncția Mercur-Uranus poate fi “vinovată“ pentru “dezamorsarea“ unor negocieri strânse (ex. grevă), declarații neașteptate, rearanjarea unor bugete, ciudățenii referitoare la tehnologie, dar și vești extraordinare legate de evoluția noastră. 

Acest aspect îi poate influența mai ales pe cei cu marcaj fix în astrogramele natale: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.

Ce știm despre ei? Că nu le place schimbarea. Sau mai bine zis că au nevoie de mult timp și muncă de convingere pentru a face un pas către altceva. 

De data aceasta vor fi împinși de la spate și nu vor mai avea altă soluție decât a renunța la zona de confort. Inițial, vor trebui să gândească diferit și să accepte și alte variante. Dar la scurt timp, vor descoperi că tot răul spre bine!

De altfel, le recomandăm acestor nativi să nu intre în criză dacă vor primi vești surprinzătoare sau dacă vor exista momente în care vor simți că vor pierde controlul. Universul le vrea doar binele!

Citește și: 4 iunie: Lună Plină în Săgetător. Previziuni pentru fiecare zodie/ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel