Mercur retrograd din 26 noiembrie. Daniela Simulescu: "Ar fi bine să apelăm la busola interioară și să nu credem pe nimeni!”
Pe 15 iunie 2022 avem o conjuncție Marte-Chiron care se petrece în semnul Berbecului. S-ar putea să îi vedem pe ceilalți mai mult decât sunt și în acest mod să ne înșelăm pe noi înșine.
Marte vorbește despre furia primară, în timp ce Chiron vorbește despre rușine și durere. Chiron este un asteroid cu o poveste marcantă. Fiul unei Oceanoide, o femeie superbă și al lui Cronos, Chiron s-a născut centaur- jumătate cal, jumătate om, din această cauză, mama lui l-a abandonat și l-a respins.
A fost luat de Apollo care l-a învățat medicină, astrologie, literatură, în acest mod, Chiron devenind un mare diplomat, dar și un profesor. Toți își trimiteau copiii la el ca să îi învețe să cânte, să scrie, să lupte.
Dacă ar fi considerat că e o mare rușine ce i s-a întâmplat, Chiron nu și-ar fi depășit condiția. Așadar, în astrologie, Chiron reprezintă marea rană cu care venim pe lumea asta și peste care trebuie să trecem, trebuie să ne dăm seama că merităm mai mult.
Prima lecție a lui Chiron este aceea că trebuie să depășim rușinea pe care o simțim. Cu toții avem dezamăgiri, probleme de sănătate, probleme personale, cazuri dramatice în familie, multă durere. Iar durerea nu e rușine, problemele personale nu sunt o rușine, noi ne acceptăm aceste probleme, le dăm sens și mergem mai departe. Deși el îi învăța pe alții să se vindece, Chiron a primit o săgeată otrăvită și nu s-a putut vindeca pe sine. Ne dăm seama, astfel, că în astrologie, Chiron este foarte toxic și ne poate face și pe noi să căutăm toxicitatea, căutăm otrava din săgeata aia.
Marte este cel care vrea să vadă lupte peste tot. În mitologie el este Ares, Zeul războiului. Marte în Berbec vrea imediat acțiune, lângă Chiron? Ei bine, va aduce durere, dar va și lupta pentru vindecare. Cu Marte în Berbec avem furia care există în fiecare dintre noi. Dacă nu știm să ne gestionăm furia, atunci va fi haos. O să ne sară țandăra imediat, o să ne inflamăm. Marte în Berbec nu menajează, spune lucrurile în mod agresiv, spune pe nume, deci cel mai bine ar fi să facem mișcare, să ne ocupăm programul. Să fim atenți în cazul în care ne grăbim, căci pot să apară mici accidentări, tăieturi, grijă dacă lucrăm cu obiecte ascuțite. Bine ar fi ca ajutați de această conjuncție Marte-Chiron din Berbec, să ne folosim furia pentru a ne face un bine nouă înșine.
Să nu uităm de faptul că simbolul lui Chiron apare precum o cheie, este practic, cheia prin care ne accesăm rana, o descuiem, și îi dăm un sens.
Cum te afectează tranzitul lui Marte în Berbec până pe 5 iulie afli de aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...