Când citim, creierul se dezvoltă. Care sunt beneficiile lecturii?
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Cititul a fost întotdeauna o poartă de acces către tărâmuri necunoscute și o sursă inepuizabilă de informații, dar cercetările arată, de asemenea, că lectura are un impact semnificativ asupra creierului uman. Iată câteva detalii în acest sens!

Potrivit unor studii efectuate de către cercetători în domeniul neuro științelor, când citim, conexiunea din zona creierului care se ocupă cu recepția limbajului, se accentuează. Totodată, zonele creierului asociate cu gândirea, concentrarea și procesarea informațiilor se îmbunătățesc.

Beneficiile câtorva pagini citite zilnic, nu se opresc aici. Cititul mai are rol și în:

Reducerea stresului: Cititul este asociat cu scăderea nivelului de stres. Evadarea din lumea cotidiană, poate relaxa mintea și corpul.

Dezvoltarea empatiei și inteligenței emoționale: Diferitele lecturi, în special cele de ficțiune, permit cititorilor să se pună în locul personajelor și să experimenteze perspective și emoții diferite. Acest lucru duce la o mai mare empatie și înțelegere emoțională.

Stimularea creativității: Citirea de povești și de idei noi stimulează creativitatea și imaginația. Cărțile oferă provocări intelectuale și concepte neobișnuite care pot inspira partea creativă.

Menținerea sănătății mentale pe termen lung: Lectura regulată este asociată cu un risc redus de declin cognitiv legat de înaintarea în vârstă. Această activitate de stimulare a minții contribuie la menținerea sănătății mentale pe termen lung.

Îmbunătățirea concentrării și abilităților de comunicare: Pentru a înțelege ceea ce citim, trebuie să fim concentrați. De aceea, ne îmbunătățim abilitățile de atenție și concentrare. Mai mult decât atât, vocabularul nostru va fi îmbogățit, iar noi vom putea comunica mai ușor.

Reducerea riscului de depresie: Cititul este o formă de escapadă, de eliberare din viața de zi cu zi, care poate fi stresantă. Așadar, printr-o lectură plăcută ne putem îmbunătăți starea de spirit, reducând riscul de depresie și izolare.

Somn mai odihnitor: Este recomandat ca înainte de somn să renunțăm la ecrane (telefon, televizor) și să citim jumătate de oră. Această activitate îmbunătățește calitatea somnului.

Conform rezultatelor unui studiu realizat de Eurostat în anul 2023, 35% dintre români au recunoscut că nu citesc deloc, iar 16% spun că o fac lunar. Dintre cei care au o obișnuință în a lectura, cei mai mulți oferă mai puțin de cinci minute pe zi cititului.

Un alt studiu realizat de către Universitatea Stanford, unde mai mulți doctoranzi au fost conectați la RMN și rugați să citească ”de plăcere” un text literar, a demonstrat că: Rezultate preliminare au arătat o creștere semnificativă și neașteptată a fluxului sangvin în regiuni ale creierului distincte de cele care au rol în „funcția executivă”, părți care ar fi în mod normal asociate cu acordarea unei atenții deosebite unei activități, precum lectura.

Avem o metodă atât de simplă de a ne proteja sănătatea psihică, dar stresul și problemele ne fac să uităm că avem nevoie de niște timp cu noi înșine. Fie că ești fan al romanelor polițiste, thriller sau de dragoste, o carte bună poate fi cel mai bun prieten al tău. Nici resursele financiare nu trebuie să fie crescute pentru ați achiziționa un volum, putem cumpăra din librării sau de la anticariate, depinde ceea ce preferăm. Faceți zilnic lucruri mici, care vă vor prinde bine pe termen lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel