Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?
Cum va fi 2025 pentru...
Ceres iese azi din semnul Fecioarei, o zodie de pământ și intră în semnul Balanței, o zodie de aer. Iată ce ne rezervă acest lucru!
Să nu uităm că Ceres în Fecioară a reprezentat un tranzit care, cel mai probabil, ți-a dat viața peste cap. Cu Ceres în Fecioară, au ieșit la suprafață temeri, îngrijorări sau chiar o anxietate copleșitoare. În această etapă, te-ai confruntat cu un prea plin al grijilor și al fricilor din care nu doar că a trebuit să tai, ci să faci din ele ceva productiv.
Amintim și cine este Ceres. Este numele unui asteroid dar și numele roman pentru Demeter, zeița Recoltei, și reprezintă o figură maternă titanică, chiar copleșitoare. Când fiica lui Ceres, Persefona, a fost răpită, Ceres a dezlănțuit o secetă cumplită, înfometând toate formele de viață până când fiica ei va fi înapoiată. Numai prin încheierea unei înțelegeri, zeii puteau restabili echilibrul. Persefona își petrecea trei anotimpuri deasupra pământului, alături de mama ei, și un anotimp, mai precis iarna, cu noul ei soț, ca regină a iadului.
În astrograma natală, Ceres vorbește despre echilibru, anotimpuri și cicluri și despre atașamentele și sentimentele care pot arunca totul în dezordine. Ceres poate da indicii în vremurile în care te-ai simțit sufocat de părinți sau, dimpotrivă, de părțile în care te-ai simțit neglijat, care încă au nevoie de hrană.
Ce ne aduce Ceres în Balanță?
Din fericire, putem vorbi despre un tranzit mai liniștit, dacă facem comparație cu cel al lui Ceres în Fecioară. Ceres va sta în semnul Balanței între decembrie 2022 și martie 2023, dar va avea și un alt tranzit, din iunie 2023, până în septembrie.
Ceres poate să funcționeze favorabil în acest semn de aer. Să ne amintim că Balanța este semnul care guvernează relațiile, dar și pe ceilalți, în timp ce asteroidul Ceres îți oferă susținere și te hrănește. Concret, Ceres în Balanță contribuie la o mai bună conectare cu semenii. Îți oferă șansa de a cultiva orice relație sau parteneriat din viața ta și te face să te simți mai sprijinit în ceea ce ai de făcut.
Vei pune accent pe mai multă pace și armonie. Fără ele, nu te vei simți confortabil. Vei vedea că ceva îți lipsește și că pacea și armonia te pot ghida în următoarele luni. Se anunță și compromisuri mari, dar care te pot scoate din diferite necazuri.
Pentru toate semnele din zodiac, va fi important și echilibrul. El este cel care te face să te simți în siguranță, dar și mai stabil, din punct de vedere emoțional. Poți să acorzi mai multă atenție lucrurilor pe care le-ai ignorat sau neglijat în ultima vreme, astfel încât să aduci echilibrul în viața ta.
Trebuie să menționăm că începutul acestui tranzit poate să fie puțin ciudat, mai ales că pe 20 decembrie, Jupiter intră în Berbec, după ce astăzi, Ceres intră în semnul Balanței. Totuși, acest aspect te poate face să lupți mai mult pentru sprijin și resurse. Fii mai atent la nevoile emoționale ale celor din jur, încearcă să tratezi discuțiile cu o amabilitate mai mare și fă compromisuri, mai ales dacă știi că merită.
Ceres va fi retrograd în semnul Balanței între februarie și martie 2023, așa că poți să simți că resursele sau sprijinul despre care vorbeam sunt mai greu de obținut sau de oferit. Mai mult, poți să observi că alții sunt zgârciți sau că tu ești nesigur în ceea ce privește întinderea unei mâini de ajutor.
În acest interval, ar fi bine să aduci lucrurile pe făgașul normal, altfel relațiile tale pot avea de suferit. Spune clar celor din jur că ai nevoie de sprijin sau de resurse, ori fi tu însuți mai generos cu ele. Ulterior, Ceres se va întoarce în Balanță din iunie până în septembrie, iar acest tranzit te ajută să aduci relațiile pe drumul cel bun, să folosești resursele și să găsești modalități optime de a te uni și reconecta cu cei din jur.
Ceres în Balanță pentru fiecare zodie
Berbec
Ar fi bine să oferi mai multă atenție și ajutor celor din jurul tău, pentru că acest aspect îți poate îmbunătăți vizibil relațiile. Odată cu retrogradarea lui Ceres în Balanță, poți să întâmpini diferite dificultăți. Nu te mai simți sprijinit și ai nevoie de echilibru.
Taur
Axează-te pe detalii cu Ceres în Balanță și oferă-le ajutor celorlalți, chiar și în cea mai mică măsură. Cu Ceres retrograd în acest semn, te poți simți copleșit de muncă, așa că ai nevoie de un program mai organizat.
Gemeni
Poți fi mai generos și oferi totul din inimă celor apropiați. Încurajează-i pe cei dragi și nu te teme să le dai ajutorul în toate aspectele vieții. Cu Ceres retrograd în Balanță, trebuie să lucrezi la setarea unor limite clare și îți poți îmbunătăți stima de sine.
Rac
Poți să oferi mai mult suport emoțional cu Ceres în Balanță și îi poți învăța și pe alții să facă la fel. Odată cu retrogradarea lui Ceres, te poți simți secat de energie, mai ales dacă oferi mult celorlalți. Merită să-ți creezi noi stocuri de energie.
Leu
S-ar putea să fii mai deschis în ceea ce privește ajutorul oferit. Totodată, apar idei noi, dar și planuri care îți aduc beneficii. Cu Ceres retrograd în Balanță, vei simți că este greu să oferi ajutor sau să-ți faci gândurile auzite.
Fecioară
Îți poți îmbunătăți resursele și te poți axa pe abundență cu Ceres în Fecioară. Te vei simți și sprijinit constant. Cu Ceres retrograd, te poți simți cam nesigur, dar poate fi vorba despre ceva legat din trecutul tău, care trebuie să fie rezolvat.
Balanță
Ceres intră în semnul tău, așa că trebuie să pui pe primul loc propriile tale nevoi. În același timp, alții vor vedea în tine un om puternic și capabil, așa că îți pot cere ajutorul. Când Ceres va retrograda în semnul tău, o să simți că oferi prea mult, așa că poți lucra la setarea unor limite, dar și la îmbunătățirea stimei de sine.
Scorpion
S-ar putea să oferi ajutor tacit începând cu 19 decembrie și nu aștepți nimic în schimb. Acest lucru te poate face extrem de generos, dar și de vulnerabil, mai ales odată cu retrogradarea lui Ceres. Te poți simți folosit între februarie și martie, așa că ai grijă la impunerea unor limite care sunt necesare.
Săgetător
Poți să oferi sprijin celor din jur, chiar dacă într-un mod mai neconvențional. Ai parte și de resurse, așa că te poți axa pe modul în care arată viitorul tău, ținând cont de ceea ce ai și ceea ce poți face. Cu Ceres retrograd, poți fi impulsiv in legătură cu planurile de viitor sau cu resursele de care dispui, așa că ai nevoie de o nouă abordare.
Capricorn
Poți să privești oferirea sau acceptarea ajutorului într-un mod mai tradițional. Alți vor căuta la tine inspirație, dar și resurse sau sprijin. Cu Ceres retrograd, te poți simți depășit de atâtea responsabilități. Ia o pauză.
Vărsător
Ai numeroase beneficii odată cu intrarea lui Ceres în Balanță, pentru că te bucuri de resurse noi. Vei fi mai generos și cei din jur vor proceda la fel cu tine. În schimb, cu Ceres retrograd, poți să observi că ești cam insistent, așa că fă un pas în spate și privește imaginea de ansamblu.
Pești
Împărtășirea resurselor este cuvântul de lege pentru Pești. Vei primi la fel de mult, dar, cu Ceres retrograd, poți simți că oferi în exces. Nu uita că echilibrul este important și nu trebuie să-l pierzi.
Îți recomandăm și: Beneficiile lui Jupiter în Berbec pentru fiecare zodie/ascendent
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
Să vedem ce urmează pentru...