Cele PATRU zodii care vor scăpa de ghinion în 2023
Autor: , Astrosens Team | Dată: 26 sep 2022, 16:49
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, aduce vești cu privire la cum se va desfășura anul 2023 din perspectivă astrologică. Acest an se pare că va aduce o eliberare pentru câteva zodii. Detalii mai jos. 

Astrologul Daniela Simulescu punctează felul în care debutează anul, mișcările planetei acțiunii, Marte, cum anume ne va afecta trecerea lui Jupiter în Taur, dar și retrogradarea lui Venus de vara viitoare. Să nu uităm nici de Saturn, care cu siguranță va muta anumite sfere de influență în viețile noastre, ale tuturor. 

Patru Zodii vor scăpa de ghinion în 2023!

Taur/ Ascendent în Taur în 2023

Conjuncția Venus-Pluto te poate împinge către evenimente radicale, încă din primele zile ale noului an. Vei fi preocupat de următorul pas în permanență. Poate alegi să pleci sau să te întorci în țară, să te muți sau să pleci într-o călătorie, la propriu și la figurat, pentru dezvoltarea personală. Marte va în casa banilor până pe 25 martie, timp suficient să dai din coate pentru a găsi resursele necesare. Nu este cazul să te plângi de cheltuielile din primele trei luni ale anului. Însă vestea bună este că Saturn va ieși din casa carierei pe 7 martie. Ce înseamnă asta? Că vei deveni mai relaxat, că relația cu șefii se va îmbunătăți și că nu vei mai fi supus la multiple teste. Și cum Saturn se va muta în casa planurilor, vei primi îngăduirea astrelor de a-ți face strategii pentru viitorul apropiat, în propriul ritm. Primăvara va aduce și o curățenie în ceea ce privește anturajul tău. Unii prieteni nu vor mai fi la fel de disponibili, iar pe alții îi vei îndepărta pentru că vei descoperi că nu sunt autentici. De fapt, capeți o doză suplimentară de maturitate și începi să fii atent la oamenii cu care te înconjori. Dar vestea cea mare este intrarea lui Jupiter, Marele Benefic, în semnul tău începând cu 16 mai. Din această zi și până la finalul lui 2023, viața ta se poate schimba cum nu te-ai fi gândit vreodată. Vor fi multe oportunități în drumul tău, dar știi care va fi marele câștig? Că vei face schimbări în mod conștient. Fără frica de a pierde confortul. Jupiter aduce expansiune, creștere și credință. Depinde doar de tine în ce domeniu al vieții tale vei alege să le implici. Toate ca toate, dar să discutăm puțin despre sănătate. Nu ar strica să te ocupi de prevenție. Atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Și bineînțeles trebuie să îți menționez că lui Jupiter îi place să îți ușureze viața.

Leu/ Ascendent în Leu

Nu pot să încep acest articol fără a le spune nativilor Leu că, în 2023, vor scăpa, în sfârșit, de blocajele în zona relațională. Saturn va ieși de tot din casa a șaptea. Cu siguranță, din 2020 încoace, au tras multe ponoase, au trecut prin multe teste, au acceptat realitatea. Au tot așteptat să se întâmple ceva, să apară cineva sau să ajungă la altar cu persoana iubită. Să ne înțelegem: unii au avut parte de oficializare sau relații serioase în ultimii ani, dar alții au avut parte doar de amânări peste amânări. Plus singurătate. Am vești bune și pentru cei cuplați, spune astrologul Daniela Simulescu, partenerii lor vor avea de asemenea mai multe șanse în zona socio-profesională. Și cum Venus, planeta iubirii, va retrograda în Leu, veți primi carismă, magnetism și un nivel crescut de atractivitate. Atenție doar la perioada 23 iulie - 4 septembrie! Aici puteți avea un exces de zel destul de dăunător. Pluto va face și el o vizită în casa relațiilor, între 23 martie și 11 iunie. Acest tranzit te face să vrei altceva de la un posibil partener. 

Saturn va intra după 16 mai în casa a 8-a, a taxelor și a impozitelor. Ai face bine să eviți împrumuturile, finanțările sau giumbușlucurile financiare. Sau procesele lungi pentru moșteniri. După 16 mai, Jupiter va intra în casa carierei. Motiv de bucurie! Instabilitatea din ultimii ani v-a creat destule frustrări. Momente neașteptate vor mai exista și din 2023, dar Jupiter le mai îndulcește. Îți va oferi multe oportunități să îți arăți abilitățile, calitățile și creativitatea. Acest tranzit îi ajută atât pe cei salariați, cât și pe cei care au propriile proiecte. Te va acompania o dorință de creștere permanentă, de expansiune. Sunt șanse mari să îți găsești un nou loc de muncă, mult mai bine plătit. De altfel, siguranța financiară va fi destul de importantă. Când universul ajută, ego-ul crește. Astrele te invită să nu uiți de unde ai plecat. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Pot apărea și evenimente radicale, adică ori te căsătorești, ori te desparți. Dar colaborarea dintre Marte și Jupiter poate crea și portița către vindecare. În martie, Saturn pășește în zona familiei și a locuinței. Acum îți vei da seama dacă ai o fundație sigură. Dacă ai pe ce te baza. Atmosfera domestică va fi serioasă. Mulți își vor îmbunătăți spațiul locativ și vor fi mai prezenți în viața rudelor apropiate. Începând cu 16 mai, Jupiter, guvernatorul tău, își pornește tranzitul în casa muncii și a sănătății. La ce te ajută? Să îți găsești un loc de muncă, să îl schimbi pe actualul sau să te faci mai util în cadrul companiei actuale. Cert este că, oriunde ai fi angajat, volumul de lucru va fi uimitor. Important este să te ocupi și de ceva care îți face plăcere. Nu este anul în care să urci neapărat pe scara ierarhică, ci mai degrabă acela în care să îți demonstrezi ție ce abilități ai. Apar colegi noi și se pot îmbunătăți relațiile cu aceia mai vechi. Preocuparea față de un stil de viață sănătos te va preocupa în mod exagerat. Nu uita că tot ce-i mult strică! Este recomandabil să începi cu pași mici și bineînțeles cu aceia acceptați de societate. Nu este cazul să faci experimente pe propriul corp până când nu te vei asigura de anumite aspecte. Dezvoltarea personală (trup, minte, suflet) va fi prioritatea principală. Iar astrele se vor asigura că îți vor oferi toate instrumentele necesare. 

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Te înscrii la un curs și cauți metoda cea mai bună să împaci și capra și varza. Adică să ai timp atât pentru familie, carieră, cât și pentru noile tale proiecte. Și da, timpul va deveni o problemă cronică. Vei fi într-o permanentă cursă contra cronometru. Adevărul este că îți vei dori mai mult de la viață în 2023. Și știi că trebuie să depui eforturi serioase. Pluto te va părăsi pentru câteva luni (23 martie - 11 iunie). Abia din iunie îți vei da seama de evoluția interioară din ultimii ani. Fricile nu mai sunt la putere. Înveți că există și zone de gri, nu doar alb și negru. O altă preocupare a lui 2023 va fi aceea de a monetiza tot ce se poate. Vei căuta metode să îți înmulțești veniturile. Dar recomandarea astrelor este să nu îți pui toate ouăle într-un coș. Este posibil să îți descoperi noi talente. Și acum să vorbim de partea personală pentru că se întrevăd multe vești bune. Jupiter își începe tranzitul prin casa iubirii pe 16 mai. Crește curajul de a te exprima, de a te bucura de propria persoană și ai poftă de creativitate. Romantismul și nevoia de iubirea vor fi la cote uimitoare. Iar universul chiar îți va aduce mai multe oportunități ca în 2022. Nu este neapărat anul în care să te căsătorești, dar va fi cel în care explorezi. Vei fi cel mai petrecăreț din grup!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Tranzitele lui Marte în 2023

Retrogradarea lui Marte leagă 2022 de 2023. 

Tranzitele lui Venus în 2023

Află când Venus, planeta plăcerii și a iubirii, îți va tranzita semnul!


Cele mai noi articole

4 zodii care vor avea un final de an fericit

2023 bate la ușă! Probabil, ești dornic să afli cum vei...


Top citite
pexels.com

Ce culori să porți în 2023 ca să-ți meargă bine tot anul. Poți ține cont și de zodie!

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop săptămâna 5-11 decembrie 2022. Daniela Simulescu, previziuni pentru fiecare ZODIE - VIDEO

pexels.com

Horoscop Pești 2023. Daniela Simulescu aduce previziuni complete - VIDEO

pexels.com

4 zodii care vor avea un final de an fericit

Cross parteneri