Nichita Stănescu - Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..

Lucian Blaga - Iubire

Iubești – când ulciorul de-aramă

se umple pe rând, de la sine

aproape, de flori și de toamnă,

de foc, de anotimpul din vine.

Iubești – când suavă icoana

ce-ti faci în durere prin veac

o tii înrămată ca-n rana

străvechiului verde copac.

Iubești – când sub timpuri prin sumbre vâltori,

unde nu ajung sorii,

te-avânți să culegi printre umbre

bălaiul surâs al comorii.

Iubești – când simțiri se deșteaptă

că-n lume doar inima este,

că-n drumuri la capăt te-așteaptă

nu moartea, ci altă poveste.

Iubești – când întreaga făptură,

cu schimbul, odihnă, furtună

îți este-n aceeași măsură

și lavă pătrunsă de lună.

Maria Banuș - Ții minte focul

Ții minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-și para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereții-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Și dacă azi nimic nu ne desface,
Și trecem în deplina-mbrățișare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Și rostul lumii care se preface,
Și-al nostru, celor trecători sub soare.

Mihai Eminescu - O, rămâi...

"O, rămâi, rămâi la mine –
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinț,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminți;

Și prin vuietul de valuri,
Prin mișcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Și privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolți asupră-mi clătinând -
Șuieram l-a ei chemare
Ș-am ieșit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aș întoarce
A-nțelege n-o mai pot...
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Alexandru Vlahuță - Sonet - Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată

Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieții primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din povești, o zână adorată.

Să scriu răvașe lungi, și-n orice sară
Să trece pe la fereastra-i luminată,
S-o văd le geam, cum umbra și-o arată,
Și ore-ntregi s-aștept să-mi mai apară.

Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând și dureros să cadă,
Și-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul ...

Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Și ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, și visurilor pradă!

Romeo Morari - Definiția iubirii

Tu ești asemeni cupei din străvezii cristaluri

Cu încrustații pure și unduiri ușoare

Din ține pot să soarbă, în sacre ritualuri

Și gurile păgâne și cele-ncepatoare.

Tu știi s-ascunzi în tine, ca într-un tabernacol

Extazul și durerea – împreunare gravă,

Când sarutarea-ți dărui se-ntâmpla un miracol:

Veninul pare dulce, și-ambrozia otravă!

George Bacovia - În fericire

Sunt clipe când toate le am…

Tăcute, duioase psihoze

Frumoase poveşti ca visuri de roze…

Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am…

Viaţa se duce-n şir de cuvinte

Un cântec de mult… înainte…

Momente când toate le am…

Veronica Micle - De-ai şti…

De-ai şti, iubite, cât de mult

Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,

Ai veni pe-aripi de vânt

Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,

Am vorbi-o împreună,

M-ai vedea, eu te-aş privi,

Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,

Eu ţi-aş spune multe ţie

Făr-de rost şi chibzuire,

Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,

Vin de-mi spune un cuvânt,

Că mi-i dor atât de mult

Glasul tău să-l mai ascult.

Nichita Stănescu - Cântec de dor 

Mă culcasem lângă glasul tău.

Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile.

Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.

Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.

Ori poate de drag şi de blândeţe.

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Nichita Stănescu – Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea

mi-a sărit în faţă.

Mă pândise-n încordare

mai demult.

Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,

m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Si deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,

când mai larg, când mai aproape,

ca o strângere de ape.

Şi privirea-n sus ţâşni,

curcubeu tăiat în două,

şi auzul o-ntâlni

tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,

dar mâna nu le mai ştie.

Şi alunecă-n neştire

pe-un deşert în strălucire

peste care trece-alene

o leoaică arămie

cu mişcările viclene

încă-o vreme,

şi-încă-o vreme.

Anton Pann - Până când nu te iubeam

Până când nu te iubeam,

Unde mă culcam, dormeam.

Acum de când te iubesc,

Nu poci să mă odihnesc.

Răpui, mă sfârșesc de dor,

Fără niciun un ajutor.

Arz, mă frig în mare foc,

N-am astâmpăr la un loc,

Suflet nu mi-a mai rămas,

Ohtând mii de ori pe ceas.

Cu totul m-am prăpădit,

Mințile mi s-au smintit.

Ies din casă să mă duc,

Nu știu încotro s-apuc.

Viu iar, mă întorc și șez,

Stau în loc și suspinez.

Inima mea, vai de ea,

De la tin’ nu să mai ia.

Tudor Arghezi - Creion

Obrajii tăi mi-s dragi

Cu ochii lor ca lacul,

În care se-oglindesc

Azurul şi copacul.

Surâsul tău mi-i drag,

Căci e ca piatra-n fund,

Spre care-noată albi

Peşti lungi cu ochi rotund.

Şi capul tău mi-i drag,

Căci e ca malu-n stuf,

Unde păianjeni dorm,

Pe zori făcute puf.

Făptura ta întreagă

De chin şi bucurie,

Nu trebuie să-mi fie,

De ce să-mi fie dragă?

Ana Blandiana - Cine dintre noi

Când pleci

Nu stiu care dintre noi doi a plecat,

Când întind mâna

Nu stiu dacã nu mã caut

Pe mine,

Când îți spun: te iubesc,

Nu știu dacã nu mie îmi spun

Și mi se face rușine.

Odinioarã

Știam cum arãți,

Erai

Nespus de înalt si de subțire,

Știam de unde-ncepi

Și unde mã sfârșesc,

Îți gãseam ușor

Buzele, gâtul,

Clavicula dulce,

Umãrul copilãresc.

De mult, îmi amintesc,

Eram doi,

Țin minte cum ne țineam de mânã…

Cine-a fost înfrânt dintre noi?

Cine-a putut sã rãmânã?

Singurul trup este al tãu

Sau al meu?

Și mi-e atât de dor

De cine?

Numai tãcând,

Cu ochii-nchiși, cu dinții strânși,

Mai pot sã te distrug

Cu greu

În mine.

Îți recomandăm să citești și: 14 februarie: Ziua Îndrăgostiților. Care este legenda Sfântului Valentin?