Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?
Cum va fi 2025 pentru...
Dacă ai această zodie/ascendent, astrele îți recomandă să faci un pas în spate în februarie. Dar atenție că un pas în spate nu înseamnă neapărat un dezastru, ci mai degrabă o repoziționare. Din când în când este nevoie să fim spectatori pentru a avea o perspectivă completă a ceea ce se întâmplă în viața noastră. După cum v-am tot anunțat, a doua lună a anului este marcată de stellium-ul din Capricorn. Cel puțin în primele două săptămâni, avem Mercur/Venus/Marte și Pluto în semnul organizării, scepticismului și construcției autentice. Această aglomerare de planete cere multă atenție, focusare și stat pe loc.
După cum am mai declarat, luna februarie este una statică. Tranzitele și aspectele importante sunt menite să ne așeze, să ne provoace fundația sau să ne ajute să contruim. Bineînțeles cu foarte multă răbdare. Iar asta poate crea frustrare și agitație.
Obiectivul principal este acela de a găsi piesele lipsă ale puzzle-ului sau descoperirea domeniilor deficitare. Doar acceptarea ne poate ajuta să schimbăm ceva.
Sunt câteva zodii care se vor resimți destul de serios. Și vreau să insist să te rog să te gândești la următorul aspect: orice mare provocare/blocaj se poate transforma într-o oportunitate pe termen lung. Atitudinea este cea care contează!
Este posbil ca relațiile cu superiorii sau autoritățile să fie mai tensionate. Și bineînțeles, vei avea tendința de a intra în ofensivă. Pentru că nu îți place să ți se spună ce să faci. Dar ai face bine să asculți de recomandările astrelor și să accepți că nu le știi pe toate. Ține cont de faptul că nu pierzi nimic, ci pur și simplu ți se oferă timp să te îmbunătățești, să îți organizezi sarcinile și să îți crești stima de sine.
În primă fază, nu îți va prii deloc ce îți voi spune. Marte în tranzit prin casa a 12-a zice “taci și faci“. Gradul tău de libertate poate fi afectat dacă nu știi să îți negociezi limitele personale în absolut orice domeniu. Dar poți începe cu locul de muncă. Îți pot fi respinse unele inițiative sau vei primi reproșuri legate de rutina ta. Poate chiar este cazul să renunți la un obicei învechit care nu îți mai permitea să crești. Și poate chiar ai nevoie de timp și energie pentru a te ocupa de sănătate sau starea de bine.
Tot acel stellium mai sus menționat străbate casa a 6-a, a muncii și a stilului de viață. Și în ceea ce te privește, un pas înapoi poate fi chiar considerat precum un glonț în propriul orgoliu. Februarie nu este luna în care să dramatizezi, să te victimizezi, să ieși în față, ci este aceea în care să fii precum furnica din renumita fabulă. Unii colegi vor fi lăudați deși nu fac mare lucru, conform standardelor tale. Dar asta trebuie să te ambiționeze.
Cele patru planete din Capricorn vor tranzita casa a 8-a, a necunoscutului. Vei fi aruncat în unele ipostaze și te vei simți precum o marionetă. Mintea ta va fi bântuită de tot felul de gânduri, care mai de care mai fantasmagorice. Va fi dificil să te concentrezi și să vezi partea practică a lucrurilor. Deși sună ciudat, îți va prii de minune luna februarie. Sondezi adânc în sufletul tău, te confrunți cu fricile cele mai intense, pierzi controlu. Dar îți vei descoperi puterea interioară.
Toate planetele din casa a 9-a vor de la tine să treci din ipostaza de profesor/mentor în aceea de elev/student. Și da, poate suna ca o lovitură. Însă, aceste aspecte vor să demonstreze că învățarea permanentă și modestia țin mintea în priză. Sau ajută omul să progreseze constant. Ai putea profita de toată această configurație să îți rezervi din timpul liber pentru a studia. Indiferent de vârstă și educație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...