Iubire fără granițe! Top CINCI zodii care oferă dragoste necondiționată
Indiferent de semnul zodiacal,...
Toate cele 12 zodii se pot împărți în numeroase moduri. Poate că îți cunoști semnul solar sau zodiacal, dat de luna și data nașterii, dar și semnul lunar, calculat pe baza poziției lunii în momentul nașterii. Trebuie să aducem în discuție și ascendentul: semnul din zodiac care se află la orizontul estic atunci când te-ai născut.
Fiecare dintre semne aparține și unuia dintre cele patru elemente sau duplicate: apă, foc, aer și pământ. Dacă le știi, vei înțelege mai bine propria natură și poți să obții noi perspective asupra relațiilor cu ceilalți, dar și asupra propriei personalități.
Avem TREI calități în astrologie: fix, cardinal și mutabil. Acestea sunt modalități unice și prin intermediul lor, fiecare semn trece într-un mod diferit prin viață, reacționează în diferite situații sau își exprimă energia.
Aceste calități sunt cunoscute încă din timpul Greciei Antice - le găsim în scrierile lui Ptolemeu. Reprezintă o bază a astrologiei, care are sens și contribuie la interpretările diagramelor. Astfel, calitatea unui semn devine un mod de operare. De îndată ce obții ritmul, o să vezi cum acesta oglindește anotimpurile. Un semn începe în cardinal, se stabilește în fix și este deschis pentru schimbare în intervalele de timp mutabile.
Dacă ai organiza o cină, semnele fixe ar fi cei care cumpără, gătesc mâncarea și pun masa. Dacă semnele cardinale sunt cele care inițiază sezonul, cele fixe îl mențin în continuare.
Semne fixe: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător
Dacă semnele cardinale sunt cele care demarează totul, semnele fixe urmează aceste planuri cu ochii ațintiți asupra premiului. Semnele fixe sunt cunoscute drept „făcătorii” zodiacului, sunt muncitori și sunt grozavi în a duce la îndeplinire planurile manifestate de semnele cardinale.
Semnele Fixe sunt capabile și să mențină un ritm constant în obţinerea obiectivelor, pentru a realiza ceva solid. Le este greu să se schimbe, ceea ce le dă reputația de încăpățânaţi. Dar sunt respectați pentru simțul scopului lor.
Nu în ultimul rand, semnelor fixe le place să creeze liste de activități, sunt de încredere când vine vorba de planuri de acțiune și se concentrează pe dedicare. Deoarece sunt stabilizatorii calităţilor, nu este de mirare că semnele fixe cad la mijlocul fiecărui sezon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Indiferent de semnul zodiacal,...
Pluto, planeta legată de...
Fiecare dintre aceste patru...
Singurătatea nu este neapărat...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...