21 Noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii. Rugăciunea plină de har de rostit AZI!
Violet
Eşti o persoană perfecţionistă, ai nevoie de siguranţă emoţională şi îţi place să ajuţi. Ai mintea ascuţită şi observi detalii pe care ceilalţi le trec cu vederea. Ai şi un strop de vanitate, dar şi înclinaţie spre domenii artistice. Intuiţia ta nu te lasă la greu niciodată. Carisma ta atrage privirile celor din jur. Eşti văzută ca o persoană vizionară. Îţi place să te mişti în ritmul tău şi după regulile tale şi nu ţii neapărat să fii ca ceilalţi. Îi apreciezi pe care care se dovedesc la fel de non-conformişti ca tine.
Citeşte şi: Ce culoare are aura ta? Cu cine eşti compatibil în funcţie de energia pe care o emani
Negru
Tinzi spre putere şi control, deşi eşti o fire artistică şi intuitivă. Nu împărtăşeşti prea multe despre tine cu ceilalţi, ţii mult la viaţa ta privată şi doar cei foarte apropiaţi au acces la informaţii din viaţa ta. Eşti ancorat în realitate, convenţional, politicos, corect şi cu o aură "regală". Pentru tine, negrul nu exprimă ceva trist, depresiv, ci mai degrabă "demnitate". Eşti o persoană articulată, uşor dramatică, dar memorabilă. Când vrei să îţi impui punctul de vedere, o faci cu convingere şi autoritate. Îţi controlezi impulsurile şi reacţiile în marea majoritate a situaţiilor şi eşti perceput ca fiind o persoană serioasă şi poate chiar intimidantă. Pui mare accent pe a face lucrurile corect. Proiectezi un aer de mister şi uneori foloseşti asta ca o mască pentru momentele în care te simţi mai nesigur/ă pe sine. Per total, oamenii te văd ca pe o persoană intrigantă.
Alb
Eşti o persoană organizată, independentă şi când ai o problemă de rezolvat, apelezi aproape de fiecare dată la logică. Îţi place ordinea, simplitatea. Eşti o persoană elegantă, rafinată şi te bucuri de tot ce este frumos. Ai un ochi format pentru a găsi comori în locuri neaşteptate. Ai aşteptări mari de la tine şi de la ceilalţi şi te simţi dezamăgit/ă când lucrurile nu merg cum vrei tu. Pari mereu că ai lucrurile sub control, chiar şi atunci când lucrurile sunt mai haotice. Poţi fi perceput/ă greşit de ceilalţi ca fiind o fire rece, distantă pentru că ai o natură rezervată ce emană încredere de sine, dar când cineva ajunge să te cunoască mai bine, vede că eşti o persoană înţeleaptă şi deschisă. Eşti descris/ă adesea ca un "suflet bătrân".
Citeşte şi: Colostrologia. Culoarea asociată cu luna naşterii tale
Gri
Eşti o persoană liniştită, calculată şi pacifistă. Te conformezi şi cauţi să ajungi la un compromis în majoritatea situaţiilor pentru a menţine liniştea. Diplomaţia este un punct forte pentru tine. Ai maniere sofisticate şi ţii la etichetă din respect pentru tine şi pentru ceilalţi. Oamenii simt că se pot baza pe tine şi te văd ca pe o persoană echilibrată, stabilă, de încredere şi vin la tine pentru a-i ajuta să găsească soluţii alternative. Ai capacitatea să laşi deoparte părerile şi sentimentele
Roșu
Eşti o persoană determinată şi îţi place să îţi asumi riscuri. Activitatea fizică este un hobby pentru tine. Ai o personalitate extrovertită, asertivă, viguroasă şi predispusă la acţiuni impulsive uneori. Eşti optimist/ă în cea mai mare parte a timpului, dar nu eziţi să spui când ceva te deranjează. Ai un puternic impuls sexual. Eşti mereu la curent cu tot ce se întâmplă în jurul tău şi emani o energie puternică ce întoarce toate privirile când intri într-o cameră. Eşti, de obicei, sufletul unei petreceri şi îţi place atenţia primită de la cei din jur. Când te îndrăgosteşti, e cu pasiune intensă. Dar dacă cineva te dezamăgeşte, poţi porni un foc la fel de mare. Nu îţi ascunzi sentimentele şi nici nu ţii ranchiună mult timp. Treci repede peste ceea ce te supără pe moment. Eşti mereu cu ochii pe următorul pas. Îţi vine natural să fii în roluri de lider şi ştii cum să câştigi respectul celor din jur.
Citeşte şi: Horoscop Chinezesc. Culorile norocoase pentru fiecare zodie. Truc Feng Shui pentru succes!
Roz
Tot ce vrei este iubire necondiţionată şi să fii acceptat aşa cum eşti de către ceilalţi şi ştii că meriţi asta! Energia ta este simplă, pozitivă. Crezi că binele învinge răul. Eşti o persoană inteligentă şi străluceşti din punct de vedere social, mai ales în grupuri mici. Ai un comportament grijuliu şi încurajator, care te ajută să menţii prietenii şi relaţii de lungă durată. Chiar eşti genul de om care se bucură pentru succesul celorlalţi şi eşti mereu acolo când cineva are nevoie de un umăr pe care să plângă sau de puţină încurajare înainte de o decizie majoră. Ţie chiar ţi se potriveşte expresia aceea: "Vezi lumea prin lentile roz" pentru că vezi mereu partea pozitivă a lucrurilor. Pentru tine este foarte important să ai pace, linişte, armonie în viaţa ta de zi cu zi, chiar dacă apreciezi şi momentele de distracţie şi spontaneitate pe care ţi le mai aduce viaţa.
Portocaliu
Adori să socializezi şi să petreci timp cu cei dragi. Vrei să fii acceptat şi respectat în cercul tău social. Eşti o fire cuminte, dar uşor de influenţat de părerile celor din jur. Munceşti bine în echipă, eşti loial/ă şi ai o atitudine grijulie. Petrecerea este de obicei acolo unde eşti tu! Mereu optimist/ă, te aştepţi ca în fiecare moment să se întâmple ceva bun în viaţa ta. Trăieşti în prezent şi savurezi fiecare clipă. Totodată, ai darul de a media şi de a rezolva problemele celor din jur. Îţi vine natural să formezi echipe când atragi oamenii cu personalitatea ta electrizantă. nu te sperii de provocările vieţii. Din contră, primeşti orice obstacol cu aceeaşi energie cu care primeşti şi lucrurile bune, fără să te laşi descurajat de greutăţi sau de presiune.
Citeşte şi: Ce culoare are aura ta sexuală? Schimbă-ţi acum viaţa erotică!
Albastru
Liniştea interioară, adevărul şi binele celorlalţi sunt printre priorităţile tale. Ştii ce faci şi eşti introspectiv, cu convingeri conservatoare. Duci o viaţă mai sobră. În momente de stres, tinzi să te retragi. Loialitatea faţă de prietenii sau oamenii importanţi din viaţa voastră nu poate fi pusă la îndoială. Ai mereu grijă ca celor din jur să le fie bine, întrucât a fi în serviciul altora este un rol care îţi aduce împlinire sufletească. Dar asta nu înseamnă că îi laşi pe alţii să profite de bunătatea ta. Ai mare grijă cui oferi acest devotament şi testezi întâi oamenii pentru a fi siguri că merită tot ce ai tu mai bun de oferit. Crezi în fair-play şi ai un simţ al responsabilităţii şi al ordinii destul de dezvoltat. Ai o reputaţie bună, de persoană demnă şi de încredere. Ai atenţie sporită la detalii. Faptul că ţii minte destul de uşor numele celor pe care îi întâlneşti, te face o persoană plăcută şi laşi impresia de om cald, prietenos şi implicat.
Verde
Eşti o persoană loială şi sinceră cu ceilalţi, iar reputaţia ta contează pentru tine. Îţi place să fii un bun cetăţean şi un pilon al comunităţii tale. Dai dovadă de moralitate şi ţii la eticheta socială. Familia ta este inima ta la propriu! Iubeşti natura şi te hrăneşti cu energia sa. Nu tolerezi prea bine haosul şi tinzi spre echilibru, spre consistenţă. Ai capacitatea să prioritizezi lucrurile rapid şi să îţi gestionezi timpul bine. Ai capacitatea de a conduce organizat totul şi să delegi lucrurile pentru a scoate din calea ta lucrurile mărunte. Eşti conştient de tot ce se întâmplă în jurul tău şi ai talentul de a vedea imaginea de ansamblu. Eşti admirat/ă pentru claritatea cu care vezi lucrurile şi pentru viziunea ta obiectivă şi corectă.
Citeşte şi: Feng Shui. Culori norocoase 2022 pentru fiecare semn zodiacal
Galben
Îţi place mereu să înveţi ceva nou şi să împărtăşeşti apoi cu ceilalţi ce ai învăţat. Puterea ta de expresie sare în ochi precum culoarea pe care o iubeşti. Ai o imaginaţie bogată, deşi gândurile tale sunt structurate bine şi ai dorinţa de a ajuta lumea. Iniţial, poţi părea o persoană distantă şi timidă şi tânjeşti după admiraţie şi respect, dar prietenii tăi ştiu că eşti de încredere şi te preţuiesc pentru calităţile tale, în special pentru inteligenţa, imaginaţia şi energia ta luminoasă. Atragi oamenii prin energia ta veselă, iar optimismul tău e molipsitor chiar şi atunci când nimeni nu vede un motiv să zâmbească. Tu pur şi simplu refuzi să vezi altceva decât partea plină a paharului. Ai tendinţa de a sări înainte să te uiţi, dar uneori ai noroc, iar impulsivitatea şi spontaneitatea îţi este răsplătită. Pentru că atunci când alţii se tem să facă un pas, tu deja eşti mult în faţa lor. Chiar dacă ai o atitudine pozitivă, nu trebuie confundată cu o personalitate extrovertită. Din contră, te simţi mai în largul tău în cercuri restrânse.
Maro
Eşti o persoană prietenoasă, care preţuieşte stabilitatea în viaţă. Nu pui mare accent pe lucruri materiale. Ştii să te descurci cu banii şi cum să îi gestionezi şi ţii la propriile convingeri şi obiceiuri. Ai o natură statornică, de încredere şi nu eşti fanul impulsivităţii. Arta negocierii este atuul tău. Nu îţi ascunzi intenţiile, ci chiar eşti o persoană transparentă, autentică şi simplă şi nu îţi plac oamenii cu agende ascunse, care te încurcă. Pur şi simplu, nu vezi rostul în a minţi sau a manipula lucrurile când adevărul este mult mai uşor de gestionat din punctul tău de vedere. Ai standarde înalte şi crezi în construirea unei baze solide pentru un succes real şi de durată. Iei lucrurile pas cu pas şi preferi să le faci bine sau deloc. Nu crezi în scheme de îmbogăţire peste noapte şi răbdarea ta e limitată când simţi că cineva încearcă să îţi vândă ceva ce nu îţi trebuie. Pentru tine, familia este pe primul plan şi îţi palce să te bucuri de stabilitate în propria casă. Cel mai organizat loc din locuinţa ta este bucătăria, care pentru tine este centrul casei, întrucât îţi place să găteşti. Găseşti satisfacţie şi în grădinărit sau în alegerea celor mai bune alimente pentru masa ta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...
Mulți spun că are gust de...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...