Ce reprezintă opoziția în astrologie și ce trebuie să știm despre ea?
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Astrologia este mult mai complexă decât pare la prima vedere. De aceea, merită să punctăm detalii importante despre aspectele ei. Iată ce este o „opoziție” și cum ne poate afecta!

Dincolo de planete și semnele din zodiac, în astrologie, foarte importante sunt aspectele. Un aspect este, pe scurt, un unghi care formează între minim două planete. Este ca și cum astrele se poziționează una față de cealaltă. Ori într-un mod armonios, ori într-unul tensionat, iar relațiile dintre ele ne dau nouă tot felul de trăiri.

Ce este opoziția? De exemplu, pe 29 noiembrie 2022 am avut o opoziție între Mercur din Săgetător și Marte retrograd din Gemeni.

Aspectele principale sau majore sunt conjuncția, trigonul, sextilul, careul și opoziția. Sunt considerate pozitive: trigonul, sextilul. Negative: careu, opoziție. Neutră: conjuncția.

Deci, opoziția este un aspect negativ și are loc atunci când două planete formează un unghi de 180 de grade în harta cerului. Atunci când unim pozițiile lor cu o linie dreaptă, va trece exact prin centrul unei astrograme.

De fapt, opoziția poate să aibă loc între cel puțîn două planete aflate în semne opuse, pe de-o parte și de alta a celor 6 axe din zodiac. De exemplu, Gemeni-Săgetător, Leu-Vărsător, Berbec-Balanță, Taur-Scorpion, Rac-Capricorn și Fecioară-Pești.

Cea mai cunoscută opoziție? Cea dintre Soare și Lună. Când există o opoziție între cele două, avem Luna Plină, care reprezintă un moment de tensiune. Opoziția dintre Soare și Lună are loc în fiecare lună calendaristică, dar cea dintre Soare și planete lente, ca Pluto sau Neptun, este mai rară. Avem și opoziții care se întâmplă foarte rar, o dată la câțiva zeci de ani, precum Opoziția Neptun-Pluto sau Uranus și Neptun.

De regulă, opoziția se interpretează negativ, fiindcă poate aduce tensiune, provocări sau dispute. Dacă într-o astrogramă natală predomină opozițiile, înseamnă că o persoană trebuie să încerce să echilibreze relațiile cu cei din jur. Dacă opozițiile lipsesc într-o hartă natală, cel mai probabil nativul nu ține cont de opiniile celorlalți sau este foarte subiectiv când interpretează un lucru.

Îți recomandăm să citești și: Sextilul: despre ce ne vorbește acest aspect astrologic?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Sursă foto: Freepik

Horoscopul toamnei 2024 pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Sursă foto: Freepik

Horoscopul toamnei 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Sursa: pixabay.com

ZECE motive surprinzătoare pentru care căsniciile se destramă. Ai experimentat vreunul?

freepik.com

Mesaje pline de înțeles de la astre pentru PATRU zodii. Zarurile au fost aruncate!

pixel