Ce îți rezervă astrele în sezonul de toamnă-iarnă 2022. „În continuare anul acesta poate fi ca o mare revelație!”
Autor: , Daniela Simulescu | Dată: 08 sep 2022, 14:52
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, ne aduce în prim-plan veștile pentru toamna și iarna lui 2022. A doua jumătate a anului va fi marcată de mișcările suprinzătoare și pe termen lung ale planetei Marte. 

Prima jumătate de an s-a dus. Cu siguranță, ai avut timp să îți dai seama de ce îți rezervă 2022. Sau măcar să îți faci unele planuri. Tranzitul vedetă al ultimelor șase luni va fi cu siguranță retrogradarea lui Marte în semnul Gemenilor (30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023).

Ce înseamnă asta? Ca una știai la început de an, alta vei ști pe 31 decembrie 2022. Marte, planeta acțiunii, va retrograda în semnul schimbărilor mici și dese. Deci îți dai seama că, indiferent de zodie, te vei confrunta cu unele situații surprinzătoare și diverse. Plus că vom avea parte de multe nehotărâri. 

Berbec/ Ascendent în Berbec

Dacă ai reușit să faci un pas înapoi în primele luni, să fii sigur că îți va fi mult mai ușor să pui primele cărămizi pentru un proiect. Marte este guvernatorul tău, iar retrogradarea lui vine să îți arate că întotdeauna există și alte căi. Nu neglija totuși problemele ferite de ochii lumii. Mai ales cele legate de sănătate. 

Taur/ Ascendent în Taur

Pot apărea noi schimbări în sfera financiară. Retrogradarea lui Marte se va petrece în casa banilor, deci vor fi și oportunități și îngrijorări. Saturn va rămâne pe tot parcursul anului în casa a 10-a, a carierei, a statutului tău. Totul se va mișca în reluare și deși ești recunoscut pentru răbdarea proverbială, în 2022, te vei frustra din orice. În plus, relația cu autoritățile (părinți, partener, șefi, colaboratori) va fi destul de rigidă.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Marte va retrograda în semnul tău, Jupiter se va întoare în casa carierei. Trebuie să știi ceva: orice veste proastă de la serviciu este o mare oportunitate. Poți schimba locul de muncă. În orice caz, va trebui să te dezveți de unele obiceiuri și să înveți să pui limite. Marte aduce curaj, forță, dar și furie. Trebuie să înveți să îți gestionezi emoțiile. Prietenii vor fi importanți. 

Rac/ Ascendent în Rac

În continuare, pe agenda ta mai mult vor fi multe planuri de călătorii. Te deschizi. Cunoști oameni noi, diferiți de tine. Te vei implica în cauze și îți vei da seama că principiile și valorile celorlalți nu pot fi negociate. Și s-ar putea să vrei să studiezi domenii noi. Indiferent de vârstă, educaţie și alți factori, poți decide că este păcat să ai obiective mici. Marte va retrograda în casa sănătății, deci nu ar strica să ai grijă de tine. 

Leu/ Ascendent în Leu

Astrele îți recomandă să nu îți faci mari așteptări pe plan profesional. Până la finalul lui 2022 vei depinde de acțiunile multor oameni și va fi destul de frustrant. Saturn va rămâne tot anul în casa a 7-a a relațiilor, deci vei te vei confrunta cu adevărul gol-goluț, fie că îți convine sau nu. Lui Saturn nu îi plac deloc jumătățile de măsură și îți va oferi destule provocări și teste până când te vei maturiza. Oricare ar fi situația, răbdarea îți va fi răsplătită.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

A doua jumătate a anului îți atrage atenția că viața personală contează tot timpul, nu din când în când. Saturn, planeta maturității, va rămâne în casa a 6-a, casa muncii, pe tot parcursul anului. Lui Saturn nu îi plac exagerările, extremele, ci îi place doar ce este simplu și autentic. Dacă vei munci mai mult fără să ți se fi cerut, dacă vei exagera cu orele suplimentare, nu vei avea nimic de câștigat. Autoflagelarea îți va aduce neajunsuri în plus. Nu neglija sănătatea!

Balanţă/ Ascendent în Balanță

Îți vei reconsidera principiile și valorile. Filosofia de viața va fi alta. Îți vei da seama că validarea mult așteptată din partea persoanelor apropiate nu va mai fi ca altădată. Saturn va opozita casa a 11-a, cea a anturajului. Dintr-o dată, prietenii și cunoștințele nu vor mai fi atât de prezente în viața ta. În 2022 nu vei mai putea juca rolul omului neutru. Trebuie să iei decizii serioase. O perioadă bună pentru a relua unele studii.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Marte, guvernatorul vostru, va retrograda în casa a 8-a, cea care are legătură cu banii din alte resurse. Dacă vreți o afacere nouă, veți avea de furcă. Vor fi multe cheltuieli, atât pentru voi, cât și pentru alții. Se anunță multe transformări și pe plan personal. Orice s-ar întâmpla în următoarea jumătate de ani, pe planul personal și profesional, va trebui să ții cont de ceva: timpul tău liber. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Marte va retrograda în casa a 7-a, cea legată de relații și parteneriate. Unele dintre acestea vor fi întrerupte, altele reluate. Oricum, orice decizie luată va fi întoarsă. O multitudine de evenimente neașteptate în familie vă așteaptă. Dar vei găsi puterea interioară să treci peste orice și să transformi orice criză într-o oportunitate. 

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Marte va retrograda în casa a 6-a, cea legată de muncă și relațiile cu colegii. Ar fi bine să nu fii deloc rigid în următoarea jumătate de an și să conștientizezi că pot apărea multiple evenimente săcâitoare. Sănătatea nu e de neglijat. Vei învăța să ierți și să îți liniștești sufletul. În continuare, ai șanse să vizitezi locuri noi, să comunici cu încredere și să înveți lucruri noi. Și cum tu întinerești pe măsură ce avansezi în vârstă, nu este cazul să te gândești că ești prea bătrân pentru a învăța ceva nou pentru că te înșeli.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Marte va retrograda în casa a 5-a. Vei avea tendința să faci riști, atât pe plan financiar, dar și amoros. După care vei avea surpriza că rezultatele nu sunt așa cum te-ai fi așteptat. Va fi nevoie să lucrezi mai degrabă cu intențiile, decât cu certitudinile. Ai face bine să nu cheltuiești banii pe care încă nu îi ai. Ci să ai răbdare. Saturn va rămâne în semnul tău și te va obliga să fii mai serios în orice domeniu. 

Pești/ Ascendent în Pești

În continuare, 2022 poate fi ca o mare revelație. Fă un exercițiu de memorie și amintește-ți de principalele evenimente din primele șase luni. Cu siguranță au fost unele lecții, ți-ai conștientizat unele limite și a trebuit să înveți să fii mai relaxat. Și să lași lucrurile să se întâmple! Până în 2023, vor fi unele evenimente în familie care vor beneficia de înțelepciunea ta. 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Cele mai noi articole

Top citite
sursă foto: Pixabay.com

„Va fi doar VINA TA dacă până pe 28 octombrie nu se întâmplă și ceva bun în viața ta”. Ultima șansă a lui Jupiter în Berbec

sursă foto: Pixabay.com

Venus în Balanță, previziuni și daruri pentru toate Zodiile. Unde să cauți frumusețea din viața ta

sursă foto: Pixabay.com

Află care este citatul Zodiei tale. Motivație, bucurie și gânduri care ne pot face ziua mai bună

sursă foto: Freepik.com

Ceres în Fecioară până pe 19 decembrie 2022. Vremea lui „AOLEU” și din ce temeri să mai tai. Sfaturi practice de la astrologul Daniela Simulescu. VIDEO

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?