Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Ca să putem determina ascendentul cuiva avem nevoie, bineînțeles, de data nașterii, dar neapărat și de ora și locul unde ne naștem. Dacă nu știm ora, este important să știm măcar un interval.
Atunci când vedem un om, unul pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, prima dată vedem, de fapt, ascendentul. La prima întâlnire este mai bine să nu încercăm să ghicim zodia unei persoane, pentru că în față ne apare doar ascendentul, ceea ce construim încă din momentul nașterii, felul în care am învățat să ne modelăm în lume.
Prima impresie este întotdeauna dată de ascendent.
Abia după câteva întâlniri ajungem și la nucleu, adică la zodia cuiva. Din acest motiv, este foarte important să nu judecăm persoana după prima impresie. Atenție, fațada nu este neapărat falsă, ci este un mod prin care oamenii își construiesc ascendentul.
Ascendentul este felul în care îți faci tu masca socială, cum te văd ceilalți, dar și cum alegi să te construiești tu însuți în fața lor.
Mai mult, ascendentul nu se manifestă doar după 30 de ani, ci încă de la prima respirație, de când am luat prima gură de aer pe lumea aceasta, preluăm energia de la orizontul estic al locului nașterii noastre.
Ascendent în LEU
Ce putem afirma despre acești nativi? Ei bine, cei care au Ascendentul în Leu își doresc atenția celor din jurul lor și reușesc să o capteze cu ușurință. Nici nu trebuie să își dea prea mult interesul!
Mai mult, o persoană cu Ascendentul în Leu va fi mult mai ușor de remarcat deoarece pare mai încrezător, pare că deține toate elementele problemei, însă aceasta este o fațadă.
Pe lângă atenție, un Ascendent în Leu vrea să primească și complimente pentru felul în care arată, de aceea își construiește detaliat înfățișarea, hainele, felul în care îi stă părul și bijuteriile. Chiar și mersul este într-un anumit fel care să atragă atenția.
Cel mai mult persoanele în cu Ascendent în Leu vor atenție și vor să arate celorlalți că sunt super siguri pe ei.
Leul este un semn al bucuriei de viață, aduce energia exprimării de sine, a autenticității, a bucuriei sincere, a sufletului de copil care vrea toată atenția.
Cei cu ascendent în Leu au o inimă mare, sunt generoși și le pasă de cei din jur. Chiar dacă ai auzit că pot fi egoiști, vor tot ce este mai bun pentru oamenii de lângă ei. Mai mult, acești nativi sunt pasionali cu adevărat și trăiesc niște iubiri ca în filme.
Așa că dramatismul specific acestei zodii poate să aibă și conotații pozitive dacă vorbim de sectorul amoros. Vor ca partenerul lor să se simtă ca pe o scenă și vor același lucru la schimb: laude, aprecieri, validare.
În plus, oamenii cu ascendent în Leu sunt creativi și vor să facă ceea ce le place. Sunt pasionați de dans, artă, muzică. Nu le este teamă să fie ei înșiși, fiind expansivi și foarte expresivi. Nu îi interesează ce crede lumea despre ei, pentru că știu cine sunt.
Nu în ultimul rând, au curaj să spună ce cred. Sunt muncitori și nu le place să te ia pe ocolite, vor să îți spună direct ceea ce gândesc despre tine. Dacă intră într-o încăpere, este clar că sunt cei mai bine îmbrăcați, cu cea mai interesantă coafură și cu bijuterii interesante.
Îți recomandăm și: Ce înseamnă să ai ascendent în Rac? Particularitățile acestor nativi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Trei zodii au mare noroc la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...