Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Ca să putem determina ascendentul cuiva avem nevoie, bineînțeles, de data nașterii, dar neapărat și de ora și locul unde ne naștem. Dacă nu știm ora, este important să știm măcar un interval.
Atunci când vedem un om, unul pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, prima dată vedem, de fapt, ascendentul. La prima întâlnire este mai bine să nu încercăm să ghicim zodia unei persoane, pentru că în față ne apare doar ascendentul, ceea ce construim încă din momentul nașterii, felul în care am învățat să ne modelăm în lume.
Prima impresie este întotdeauna dată de ascendent.
Abia după câteva întâlniri ajungem și la nucleu, adică la zodia cuiva. Din acest motiv, este foarte important să nu judecăm persoana după prima impresie. Atenție, fațada nu este neapărat falsă, ci este un mod prin care oamenii își construiesc ascendentul.
Ascendentul este felul în care îți faci tu masca socială, cum te văd ceilalți, dar și cum alegi să te construiești tu însuți în fața lor.
Mai mult, ascendentul nu se manifestă doar după 30 de ani, ci încă de la prima respirație, de când am luat prima gură de aer pe lumea aceasta, preluăm energia de la orizontul estic al locului nașterii noastre.
Ascendent în BERBEC
Cum este o persoană care are ascendent în Berbec? Este întotdeauna foarte energică! Practic, nu poate sta locului. Vrea mereu să se miște, este exploziv, dar și impulsiv și încăpățânat. Un astfel de nativ este neobosit, mereu își dorește ceva și dă pe dinafară de energie.
Este posibil ca o persoană cu ascendent în Berbec să te obosească la prima vedere, din cauza acestei energii nebănuite. Dar ce vrea un om cu ascendent în semnul Berbecului? Tocmai asta este și problema, că mereu își dorește ceva! În plus, vrea mereu să iasă în evidență cu anumite lucruri, să lase la vedere unele detalii. De fapt, vrea mereu să fie văzut de către cei din jurul sau.
Cum altfel sunt văzuți cei cu ascendent în Berbec? Aflăm de la Zodiac Talks, care spun că acest semn este unul dintre cele mai puternice din tot zodiacul. Au opinii puternice și nu au filtru atunci când vorbesc, tind să spună exact ceea ce gândesc.
Însă, adesea, ar vrea să dețină controlul suprem și să aibă mereu un cuvânt de spus. De asemenea, vorbim despre persoane foarte competitive, care își doresc să răzbească în viață. Adesea, persoanele cu ascendent în Berbec sunt văzute încă de timpuri ca niște copii independenți, care își păstrează acest rol și pe parcursul vieții.
De aceea, vei observa că oamenii nu aleargă să ajute un astfel de nativ, pentru că pare că deține controlul. De fapt, au învățat să se bazeze mai mult pe ei înșiși. În ciuda acestei aparente răceli, cei cu ascendent în Berbec sunt dispuși să facă destule compromisuri în relațiile lor și sunt foarte atașați de persoanele dragi.
Sunt lideri grozavi, mai ales că posedă curaj și îndrăzneală. Sunt considerați chiar deschizători de drumuri. Se descurcă bine în poziții de conducere, dar sunt și prezentatori captivanți și speakeri motivaționali de excepție. Pe scurt, sunt magnetici!
Îți recomandăm și: Una caldă, alta rece. Zodia binecuvântată și pedepsită în luna mai
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Trei zodii au mare noroc la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...