Ce aduce Sezonul Scorpionului pentru fiecare zodie/ascendent până pe 22 noiembrie
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Previziuni zodii. Astrologul Daniela Simulescu vine cu vești pentru sezonul Scorpionului, care are loc până pe pe 22 noiembrie.

Pe 23 octombrie, Soarele intră în semnul Scorpionului. Trecem de la dorința a ne avea bine cu toată lumea (din sezonul Balanței) la nevoia de a vedea totul în alb sau negru, specific Scorpionului. Vom căuta dedesubturile, atașamentele greu de rupt și secretele. Nu va fi un sezon simplu pentru că Soarele va fi acompaniat de Marte (guvernatorul Scorpionului) și de Mercur. 

Când Soarele intră într-o zodie înseamnă că începe zodia respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere. Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viața, energia, vitalitatea, egoul.

Berbec/ Ascendent în Berbec

Soarele intră în casa a 8-a, unde se va afla până pe 24 noiembrie și Marte, propriul guvernator al Berbecilor. Am putea spune că toată energia ta se va duce către supraviețuire, recăpătarea puterii interioare și a controlului, dar și pe aspectele mai ascunse ale vieții personale. De asemenea, resursele împărțite cu alții vor fi aduse în discuție și negociate altfel. Vă recomandăm ca, până pe 22 noiembrie, să alegeți o atitudine mai pasivă.  

Vezi și Horoscop NOIEMBRIE pentru BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC.

Taur/ Ascendent în Taur

Soarele va tranzita casa a 7-a, unde sunt deja Mercur și Marte. Relațiile și parteneriatele vor fi dinamizate. Câteodată pe placul vostru, câteodată nu. Vei fi obligat să fii mai prezent în relația de cuplu. Persoana iubită își va modifica comportamentul și vei face tot posibilul să afli de ce. Există riscul de conflicte sau decizii radicale. Pentru cei singuri, pot apărea nenumărate posibilități, exact acolo unde nu s-ar fi așteptat. Dar ar trebui să nu se grăbească!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Soarele se mută în casa a 6-a, în apropierea lui Mercur (guvernatorul vostru) și Marte (planeta acțiunii și a furiei). Sectorul muncii, al sănătății, dar și al modului în care gestionați stresul vor trece prin numeroase provocări. Încearcă să nu faci nimic la extreme. Pentru că vei crea destule neplăceri mai ales colegilor. Dar, un lucru este clar! Dacă vei găsi un proiect profesional pe placul tău, îl vei realiza într-un mare stil!

Rac/Ascendent în Rac

Soarele își începe vizita casa a 5-a. Cot la cot cu Marte și Mercur. Unele crize ale copiilor, indiferent de natura acestora, te vor pune pe jar. Indiferent că sunt mici sau adulți în toată firea. Aceștia au nevoie de atenția ta, însă nu și de cineva autoritar. În altă ordine de idei, râvnești la clipe de pasiune, romantism și iubire. Și trebuie să ceri și să oferi!

Leu/Ascendent în Leu

Soarele tranzitează casa a 4-a. Din păcate, împreună cu Marte și Mercur. Toate problemele familiei nu vor mai putea fi ținute ascunse. Sau mușamalizate. Descoperi praful de sub preș. Nu mai poți fugi de realitate. Devii foarte conștient de starea părinților, a rudelor apropiate, dar și de lipsa echilibrului interior. Furia va fi la ea acasă! Apar și situații nedorite pe plan imobiliar. 

Vezi și HOROSCOP NOIEMBRIE pentru LEU, BALANȚĂ, FECIOARĂ și SCORPION.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Soarele va tranzita casa a 3-a, unde se află deja Mercur, guvernatorul tău. Deci un sezon important! Te agiți mai mult decât cazul pentru absolut orice. Mintea îți va fi destul de activă. Dar, acest fapt poate fi și o resursă și o vulnerabilitate. Vei fi destul de recalcitrant și ironic. Te vei afla permanent pe drumuri, și cu telefonul lipit de tine. Discuțiile cu rudele cele mai apropiate te vor stresa. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Soarele tranzitează, alături de Marte și Mercur, casa a 2-a. Până pe 22 noiembrie, vei fi obligat să îți accepți modul defectuos în care îți vei cheltui banii. Vor apărea și unele cheltuieli neașteptate, dar acestea nu îți vor arăta decât faptul că îți gestionezi greșit resursele. Multe dintre cheltuieli vor fi făcute la nervi sau pentru a acoperi unele goluri personale. 

Scorpion/Ascendent în Scorpion

În primul rând, la mulți ani! Vă vom sărbători până pe 22 noiembrie. Soarele se alătură lui Marte, guvernatorul tău, și lui Mercur. Această triplă conjuncție îți aduce o porție sănătoasă de energie, vitalitate și încredere. Dar și de narcisism, furie și încăpătânare. Din păcate, îți vei cam neglija relația sau vei deveni greu de suportat de către oamenii dragi. Nu ar strica să îți faci un cadou: adică o vizită la un doctor sau schimbarea stilului de viață. 

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Soarele tranzitează casa a 12-a. Pentru tine, începe sezonul hibernării. Până pe 22 noiembrie, când Soare va intra în semnul tău, nu prea vei avea chef de viață sau energie pentru a munci cu drag și spor. Eforturile exagerate nu vor fi încurajate, deci mai bine stai mai retras. Va trebui să îți încarci bateriile, nu să tragi de tine. Sănătatea, odihna și somnul nu trebuie neglijate. O perioadă bună pentru rugăciune și meditație. 

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Soarele va tranzita casa a 11-a, a prieteniilor, a anturajului și a viitorului apropiat. Din păcate, în aceeași casă, va fi și Marte. Pe repede înainte, vei renunța la unele planuri și vei adopta altele. Vor apărea conflicte cu oamenii cei mai apropiați. Pe unii îi vei motva, dar pe alții îi vei frustra. Poate că este cazul să faci o selecție mai serioasă.

Vezi și HOROSCOP NOIEMBRIE pentru SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Soarele va tranzita casa a 10-a. Și va oferi lumină celorlalte planete aflate acolo: Marte și Mercur. Îți schimbi atitudinea față de carieră, dar și față de persoanele cu autoritate. Nu vei mai fi dispus să faci compromisuri. De niciun fel. Atitudinea ta va provoca nemulțumiri, dar nu vei mai fi dispus să faci un pas înapoi. Vei căpăta mai multă vizibilitate.  

Pești/Ascendent în Pești

Soarele se va afla în casa a 9-a. Pe același drum cu Mercur și Marte. Cu siguranță, îți va prii cu siguranță acest sezon! Te va ajuta să călătorești, să înveți, să muncești cu scop sau să fii mai priceput la întocmirea actelor. O perioadă bună și pentru rezolvarea unor chestiuni legale / administrative. Legătura cu divinitatea va fi mai profundă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...


Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia cu vizibilitate

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Cheltuieli neprevăzute pentru o zodie

Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Freepik.com

Horoscop MAI 2024. Previziuni astrale pentru FIECARE zodie/ascendent

pixel