Ce aduce Sezonul Capricornului pentru fiecare zodie/ascendent până pe 20 ianuarie
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Previziuni astrologice. Pe 22 decembrie, avem Solstițiul de iarnă.

Iată că trecem de la energia exuberantă a Săgetătorului la aceea serioasă și dură a Capricornului. Între 22 decembrie 2023 și 20 ianuarie 2024, cu toții vom fi mai obiectivi, pragmatici și dornici să acceptăm realitatea așa cum este ea. Urmează o perioadă bună și pentru făcut planuri pe lungă durată. 

Nu uitați că acest sezon al Capricornului va beneficia de Pluto(vom mai avea această alăturare abia în anul 2254), dar și de Marte(din 4 ianuarie).

Când Soarele intră într-o zodie înseamnă că începe zodia respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere, Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viață, energie, vitalitate.

BERBEC

Până pe 20 ianuarie trebuie să fii mai ambițios, mai ales pe plan profesional. Începând cu 4 ianuarie, și Marte(guvernatorul tău) va intra în casa carierei. Vei fi în centrul atenției și fiecare mișcare a ta este urmărită îndeaproape. Nu este cazul să pui presiune pe tine! Fă tot posibilul și asigură-te că îţi acorzi timp pentru a-ţi sărbători succesele, indiferent cât de mici. Te poţi aştepta la câştiguri suplimentare, bonusuri, promovări.

TAUR

Zodia ta este una dintre cele mai bine aspectate în acest sezon! Până pe 20 ianuarie, astrele te invită să explorezi, să evoluezi, să călătorești. Fie că este vorba de o excursie de o zi, de o vacanță undeva departe, sau doar de înscrierea la un curs sau la un club de activităţi. Ar fi bine să scapi de partea conservatoare și să accepți și noutatea. 

GEMENI

În primă fază, acest sezon poate fi provocator și copleșitor. Stai într-o frică permanentă. Nu vrei să pierzi deloc controlul. Încearcă să îți dai seama ce te ține pe loc. De asemenea, astrele îți recomandă să îți stabilești un buget pentru 2024. Există risc mare de cheltuieli!

RAC

Sezonul Capricornului = perioada perfectă să petreci timp de calitate cu partenerul. Vă veți implica împreună în tot felul de activități și proiecte. Veți avea parte și de discuții contradictorii și replici acide, dar toate acestea vă vor lipi. Cei singuri vor întâlni persoane interesante. 

LEU

Soarele își începe tranzitul în casa a șasea. Este timpul să-ți pui viața în ordine. Și la propriu și la figurat! Curățenia, treburile gospodărești, cumpărăturile, toate vor primi mai multă atenție din partea ta. Trebuie să te ocupi de organizare, să nu muncești mai mult decât este cazul, dar nici să procrastinezi. Gestionarea stresului va fi prioritatea ta până pe 20 ianuarie. 

FECIOARĂ

Soarele pășește în casa a cincea, unde se va afla și Marte după 4 ianuarie. Urmează sezonul iubirii și al creativității! Inima îți va fi deschisă. Dacă eşti singur, te poţi bucura de poveşti de dragoste, dar vei avea tendința de a te grăbi! Copiii au nevoie de mai mult timp și atenție din partea ta. 

Citește și Horoscop Chinezesc pentru 2024, Anul Dragonului de Lemn. O privire internațională amănunțită

BALANŢĂ

Soarele va tranzita casa a patra până pe 20 ianuarie. Vei petrece timp cu familia și te vei ocupa cu drag de estetica locuinței. Concentrează-te pe reconectarea cu rădăcinile tale și pe găsirea echilibrului. După 4 ianuarie, Marte va intra în aceeași casă, ceea ce înseamnă că vor apărea și scandaluri sau stricăciuni în gospodărie. 

SCORPION

Soarele intră în casa a treia, unde va ajunge și Marte pe 4 ianuarie. Urmează o perioadă stresantă pentru tine, dar nu neapărat din cauza muncii – pur și simplu interacționezi cu mulți oameni, pe lângă apropiați și partenerul tău. Vei fi pe drumuri, cu o mulțime de sarcini de care va trebui să te ocupi, vei vorbi mai des ca niciodată la telefon. Relația cu frații sau apropiații se va îmbunătăți. 

SĂGETĂTOR

Soarele se mută în casa a doua. Buzunarele tale vor fi vizate. Este posibil să câștigi bani în plus acum, dar cu siguranță vor fi și cheltuieli suplimentare. Până pe 20 ianuarie, îți va fi greu să economisești. Și nu este de vină doar excesul de zel din preajma sărbătorilor. Vei fi apreciat pentru generozitate, dar asta nu îți plătește facturile. 

CAPRICORN

În primul rând, La mulţi ani!!! Te vom sărbători până pe 20 ianuarie. Soarele aduce un plus de energie, vitalitate, căldură. Dar și chef de muncă. Te vei simți mai bine în propria piele. Pragmatic cum te ştim, vei iniția doar acele proiecte cu șanse de reușită. Pe 4 ianuarie, Marte va intra în semnul tău, și îți va aduce și curaj. 

VĂRSĂTOR

În cazul tău, începe sezonul hibernării. Soarele va tranzita casa a 12-a până pe 20 ianuarie, deci este perioada potrivită să te ocupi de o curățenie, la propriu și la figurat. Nu este o perioadă distractivă, dar este necesară. Astrele te încurajează să te ocupi și de prevenție sau vindecare. Restul lui 2024 va depinde serios de acest răgaz al tău. 

PEŞTI

Soarele își începe tranzitul în casa a 11-a, cea a prietenilor, a viitorului apropiat și a dorințelor. Vei primi mai multă vizibilitate și popularitate. La muncă, îți va crește puterea de concentrare. Astrele te încurajează să înveți să ceri ajutorul.

Citește și Horoscop 2024 pentru TOATE zodiile. Lecții, surprize, zâmbete și bucurie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel