Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
În curând, Saturn, numit și Lordul Karmei, o să înceapă retrogradarea în ultimul semn al zodiacului, cel al Peștilor. Retrogradarea începe pe 17 iunie și va dura până pe 4 noiembrie.
Așadar, tot ce ai construit începând cu data de 7 martie, când Saturn a început tranzitul în acest semn, o să fie destul de testat pentru o perioadă.
Ca de obicei când vorbim despre retrogradarea unei planete, o să avem senzația că totul va fi blocat, amânat și încetinit.
De fapt, Saturn vrea să ne arate ce putem realiza cu adevărat. Și își dorește să ne facă să înțelegem că o anumită parte din mintea noastră nu are legătură, practic, cu realitatea.
Cei mai marcați de acest tranzit vor fi cei cu marcaj mutabil: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești, care vor avea mai mult de muncă pentru orice vor vrea să facă.
Previziuni pentru Berbec/Ascendent în Berbec
Saturn va retrograda în Casa a 12-a la tine, prim semn al zodiacului.
Aceasta este o casă a sănătății, a subconștientului, a pierderilor și a fricilor.
Așa că, bineînțeles, dacă ai avut căutări legate de sănătate din 7 martie și până în prezent, abia acum vor începe să se vadă roadele.
În plus, dacă din martie și până acum ai pierdut în diferite situații, oameni, bani, ai face bine să nu te îngrijorezi. Învață să procesezi doliul respectiv și încearcă să te descurci fără anumite persoane, pentru că asta este viața și Saturn dorește să îți arate că noi, ca oameni, avem limite și că nu ne putem întinde mai mult decât vrea el.
Mai mult, cu Saturn retrograd în Casa a 12-a, toată victimizarea și toată ideea că doar ție ți se întâmplă lucruri rele și că ai ghinion trebuie să dispară. Saturn sau planeta înțelepciunii vrea să te retragi puțin, să te izolezi, să nu mai ai cui să te plângi atât de mult.
Ai face bine să stai mai mult timp în compania ta și să te observi. Dar nu oricum, ci într-o manieră foarte obiectivă, așa cum îi place, de fapt, lui Saturn.
Saturn nu își mai dorește să plângi și să te victimizezi, ci să îți dai seama ce mai poți curăța din subconștientul tău. Este clar că este ceva ce vrea să iasă din tine dacă sunt anumite probleme de sănătate sau că sunt unele persoane care nu mai au ce să caute în viața ta.
Așa că Lordul Karmei își dorește curățenie!
Nu în ultimul rând, Saturn în Casa a 12-a vrea de la tine să scapi de orice viciu pe care îl ai. Chiar dacă le avem cu toții, atunci când un viciu îți face mai mult rău decât bine, această planetă vrea să îl elimini complet! Doar că nu este foarte simplu, fiindcă sevrajul cu ocazia acestei retrogradări este mai dureros ca orice.
Este chiar cumplit acest sevraj și îți dă tot felul de senzații și nu înțelegi ce se întâmplă, atât pe plan fizic, cât și pe plan mental. Așa că, dacă ai de gând să începi să renunți la un anumit obicei toxic, va fi destul de greu. Dar nu trebuie să renunți cu una, cu două.
Și nu vorbim doar despre o substanță neapărat. Poate să fie vorba și despre conștientizarea, acceptarea și descoperirea faptului că unele lucruri nu funcționează. Așa că poți accepta, în sfârșit, că unele lucruri nu merg, fie că este un obicei sănătos, un loc de muncă, o relație.
Pentru mulți, acest lucru poate însemna și încheierea unui capitol profesional sau întreruperea unor relații de prietenie dintre cele mai vechi.
Saturn nu îți mai permite să fugi! Trebuie să vezi ce doare, ca să începi să vindeci. Despre asta este vorba.
O să ai tendința să te izolezi și să te retragi. Poate chiar unii nativi își vor îndrepta atenția către unele destinații mai liniștite, în care să petreacă timpul singuri.
Citește și: Zodia căreia îi merge totul din plin. Ce altă zodie va înota în ape tulburi?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Trei zodii au mare noroc la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...