Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Marte și-a început tranzitul în Capricorn, unde va sta până pe 13 februarie. Marte este planeta acţiunii şi a pasiunii. Capricornul este semnul seriozităţii, al responsabilităţii, al intransigenţei, al organizării, al concentrării, al focusării, al planurilor lungi, al stabilităţii, al durabilităţii şi al elitismului. Acest tranzit ne va obliga să luăm decizii radicale, bruşte, care vor avea efecte pe termen lung. Cei cu marcaj cardinal(Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) se vor simți presați de timp.
Pești/Ascendent în Pești
Marte a intrat în casa a 11-a. Astrologul îți recomandă să faci următorul pas în timpul acestui tranzit și să nu mai stai pe loc. Nu este important ce acțiune trebuie să faci, poate fi vorba chiar și de un simplu telefon, dar trebuie să pornească de la tine.
Poți merge la un eveniment unde o să cunoști diferite persoane. Casa a 11-a are legătură cu comunitatea și vizibilitatea. Este un moment nemaipomenit dacă ai de susținut un training sau o prezentare.
O să ai parte și de oameni care nu vor fi de acord cu tine, însă contează să te bazezi pe ceea ce știi și ce faci. Te-ai putea certa cu prietenii sau să fii mai selectiv cu aceștia.
Citește și Astrologii internaționali despre prima Luna Nouă din 2024: ”Aduce independență și orizonturi noi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Daniela Simulescu, astrolog DC...
2025 se apropie cu pași...
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...