CASELE în astrologie pe înțelesul tău. Cum le poți interpreta mai ușor și ce semnificații îți vor dezvălui
Autor: Elena Airini
Data publicării:
Cum te pot ajuta casele în astrologie? Ce poți înțelege cu ajutorul lor? Cum poți interpreta mai bine planetele care se află în casele respective? Astrologia își deschide paleta de interpretări unice în fața ta prin intermediul acestor case și vei fi suprins să îți dai seama câtă diversitate te așteaptă în acest domeniu. 

Casele din astrologie deschid ușile milioanelor de interpretări prin care putem înțelege mai bine cine suntem, ce potențial avem și ce anume putem face ca să urcăm pe val exact atunci când ar fi momentul potrivit. 

Ca să verifici casele tale la naștere, trebuie să îți faci o hartă natală, poți încerca aici. Pornind de la data și locul nașterii tale, dar mai ales ora nașterii, vei vedea în ce semne se află casele tale și ce planete conțin. Va fi ca și cum pornești la drum într-o călătorie cu tine însuți prin camerele vieții. Până atunci, echipa Astrosens îți spune ce anume semnifică fiecare casă astrologică. 

Casa 1

În astrologie, această casă este guvernată de energia Berbecului, iar aceasta vorbește mereu despre sine. Prima casă este și casa Ascendentului tău. Aici vei găsi detalii despre felul în care arăți, felul în care te prezinți celorlalți, corpul tău, prima impresie, atitudinea, felul în care abordezi situațiile din viața ta. Ar putea fi precum o mască socială, însă în același timp, Ascendentul aduce o cheie pentru a-ți trăi viața în funcție de mediul în care te-ai născut. Mai multe păreri despre Ascendent găsești aici

Casa 2

Aceasta este casa resurselor, fiind influențată de al doilea semn zodiacal, Taurul, și de energia acestuia, îndreptată spre posesie și valoarea. Casa a 2-a, așadar, vorbește despre banii pe care îi ai, banii pe care vrei să îi faci, despre venituri și cheltuieli, despre resurse naturale, despre talente, despre potențial și deseori despre valoare. Ce anume consideri a fi valoros. 

Casa 3

Sub semnul energiei Gemenilor, casa a 3-a este despre comunicare, desigur. Vorbim despre procese ale gândirii, dar și despre relații sociale sau familiale. Ar putea fi considerată o casă a fraților și a surorilor și a felului în care interacționăm cu aceștia. În același, timp casa a 3-a poate aduce în discuție călătoriile în apropiere, excursiile.

Casa 4

Fiind guvernată de energia Racului, această casă, desigur, vorbește despre familie, despre casă, despre locuință și tot ce ține de refugiu, însă atenție,  nu este mereu vorba despre „un acoperiș deasupra capului”, ci poate fi și vorba despre un refugiu interior. Când apar tranzite sau aspecte aici, pe lângă casă, ne putem gândi și la evenimente care țin de familie, sau de cei alături de care locuiești. 

Casa 5

Casa aceasta are încapsulată energia Leului, iar acest semn zodiacal conține, pe lângă alte aspecte și o doză foarte mare de bucurie, fiind considerat a avea de-a pururi „o inimă de copil”. Este casa bucuriei, a pasiunilor și hobby-urilor, dar și casa relației cu copiii sau cea care trimite indicii cu privire la perioadele în care e bine să concepi. 

Casa 6

În trecut era numită „casa sclaviei”, în prezent, nu mai este cazul să o considerăm așa, este o casă a muncii, a evenimentelor de la serviciu, sau a relației cu colegii. Guvernată de energia Fecioarei, desigur că are o legătură destul de mare cu ceea ce muncim, atât acasă, cât și într-o instituție. Are legătură și cu viața de zi cu zi, rutina, stilul de viață mai precis, și implicit, cu sănătatea. Căci tot stresul care se poate acumula din celelalte sectoare mai sus numite, ar putea să își pună amprenta asupra sănătății. 

Casa 7

Influențată de energia Balanței, această casă nu are cum să nu vorbească despre relații. Balanțele caută mereu acest sprijin în relații, nu prea suportă singurătatea. Casa a 7-a îți va dezvălui detalii despre relațiile tale, atât cele amoroase, cât și cele profesionale. Va fi vorba despre cum ești tu în raport cu ceilalți și cum te pot afecta acțiunile celorlalți. 

Casa 8

Această casă este puternic influențată de energia Scorpionului, așa că nu e de mirare că e o casă „temută”. Are legătură, într-adevăr cu moartea, însă atenție, de multe ori poate fi vorba despre o moarte simbolică, de o schimbare, de o renaștere. Casa a 8-a vorbește și despre ce e ascuns sub pământ, despre ce nu vrem să se știe despre noi, despre obsesii, sex, dar și despre bani. 

Casa 9

Guvernată de energia Săgetătorului, se lasă influențată de cele mai interesante trăsături ale acestui semn zodiacal: aventuri, călătorii, studii, religie, spiritualitate, filosofie. Aici poți afla când vei fi mi predispus către călătorii sau către studii. Este o casă care vorbește și despre principiile și credințele tale personale, despre cine este Dumnezeu pentru tine și care este relația ta cu lucrurile sacre. Pe de altă parte, este vorba despre nevoia ta de mtafizică, cu ce anume îți umpli golul interior. 

Casa 10

Sub semnul paternal al Capricornului nu putea fi decât o casă a autorității, a legăturii cu tatăl sau cu persoana care are o mare doză de autoritate asupra ta. Tranzitele de aici vorbesc, în același timp despre cariera ta, despre relația cu șefii, ce anume se întâmplă la serviciu, ce decizii ar putea lua superiorii sau la nivel mai înalt, chiar instituțiile țării. 

Casa 11

Casa 11 se inspiră din energia Vărsătorului. Și cum anume altfel dacă nu prin energia viitorului însuși? Există aici sugestii și tendințe cu privire la vocea colectivității, la cercul de prieteni, la oamenii din grupul tău social. Pe de altă parte, aici este casa care vorbește despre planuri de viitor, invenții și tehnologie. Am putea spune că tot aici intervine și tot ce are legătură cu social media și comunicarea din mediile online. 

Casa 12

Ultima casă din astrologie și ultimul semn: Peștii, ce anume ar putea aduce? Casa a 12-a este una extrem de interesantă și ne aduce în prim-plan alt gen de dedesubturi, și anume cele din adâncul mării, cele greu de observat cu ochiul liber, dar ușor de simțit cu puterile intuiției. Este o casă a retragerii, izolării, nevoii de rugăciune și de refacere. Ar putea fi vorba aici și despre sănătate, în special sănătate mintală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel