Care sunt PUNCTELE FORTE ale fiecărei zodii în 2023?
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data actualizării:
Data publicării:
Vrei să descoperi care sunt punctele tale forte, în funcție de semnul din zodiac? Iată pe ce te poți baza în 2023, ca să faci lucrurile să meargă!

Astrologia ne poate spune care sunt trăsăturile pozitive asociate fiecărui semn zodiacal, de care fiecare dintre noi se poate folosi.

Mai mult decât atât, avem și ajutor în 2023. De exemplu, Jupiter stă în semnul Berbecului până pe 16 mai, iar acest lucru nu poate decât să ne ajute. De ce? Pentru că aduce și mai mult curaj îndrăzneților și îi ajută pe cei temători să facă primul pas. Orice inițiativă făcută până pe 16 mai 2023 va fi de bun augur. Jupiter este o planetă transpersonală imensă, dar și cel care ne pune la dispoziție șanse, oportunități sau câștiguri. Pe scurt, vine cu abundență.

Amintim și de faptul că Saturn se află în semnul Vărsătorului până pe 7 martie și ne poate schimba complet perspectiva asupra lumii. Vărsătorul ține și de dorințele și de asiprațiile și speranțele noastre. Îți arată că prin răbdare, prin a lucra cu tine mult vei reuși, dar până acolo s-ar putea să te vezi cu adevărat, să vezi toate defectele din oglindă pentru a le putea corecta și a le pune apoi în aplicare.

Lilith tranzitează semnul Leului până pe 3 octombrie, motiv în plus să ne descoperim talentele și să le punem la muncă serios. 

Iată PUNCTELE FORTE ale fiecărei zodii!

Berbec

Ai idei minunate, o minte creativă și abilități de lider! Așa că, în 2023, natura ta competitivă te poate face să ai succes. Mai mult, realizările tale o să aducă o influență pozitivă și în viața oamenilor din jurul tău. Poți să-i inspiri pe cei dragi cu entuziasmul și puterea ta de muncă. Fii aproape de ei și ajută-i să crească.

Beneficiile lui Jupiter în Berbec pentru fiecare zodie/ascendent până pe 16 mai

Taur

Ești un semn foarte ambițios, care lucrează enorm pentru a-și atinge obiectivele, iar asta se poate vedea și în 2023. De fel, nu te lași doborât de nimic. Trebuie să spunem și că ai o intuiție extraordinară și știi multe despre lumea înconjurătoare. Lasă-te ghidat de intuiția ta cât mai mult cu putință. Ești fiabil și mereu acolo pentru prieteni și apropiați.

Gemeni

Care sunt atuurile Gemenilor? Știi deja că ești sociabilul zodiacului, așa că profită de acest avantaj ca să treci cu bine prin acest an. Ești un adevărat prieten, ești vorbăreț, te împrietenești ușor și ai o personalitate plăcută. Să nu uităm de inteligență! La această listă se poate adăuga și simțul umorului și strategiile tale, care îți vin mereu în ajutor.

Rac

Cel mai important punct forte pentru Raci este chiar empatia. De aici provine și intuiția ta naturală. Ești grijuliul grupului, ești sentimental, iar acestea pot fi și avantaje incredibile. Faci oamenii să își dorească prezența ta, datorită firii tale iubitoare. Îți place să ai grijă de ceilalți, așa că profită de asta și în acest an, fără să te pui pe locul 2.

Leu

Eșți carismatic, te faci ușor remarcat și ești foarte plăcut de cei din jur. Așa că utilizează acest avantaj ca să-ți creezi noi conexiuni în anul care abia a început. Ești guvernat de Soare, sursa vieții, așa că ești și foarte creativ, dar și generos. Poți fi un lider înnăscut și ai capacitatea să aduni în jurul tău persoane puternice.

Intrarea lui LILITH în LEU între 8 ianuarie și 3 octombrie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent - VIDEO

Fecioară

Care sunt punctele forte ale Fecioarei? Merită să menționăm că persoanele din acest semn de pământ sunt grijulii, practice și foarte sârguincioase. Îți poți folosi toate eforturile ca să te asiguri că cei dragi sunt bine și fericiți, însă nu te neglija nici pe tine. 

Vrei tot timpul să-i ajuți pe cei din jur și ești extrem de fiabil când vin în discuție inteligența și resursele.

Balanță

Ești un semn de aer foarte social. În 2023, profită de acest har pentru a lega noi prietenii sau pentru a le dezvolta pe cele deja existente. Merită să te bazezi mai mult pe oameni. Ei iubesc la tine manierele și inteligența ta nativă. Totodată, ești capabil să stopezi conflictele doar prin felul tău de-a fi.

HOROSCOP NOU 2023 pentru TOATE zodiile. Daniela Simulescu aduce previziunile - VIDEO

Scorpion

Se pot scrie cărți întregi despre ambiția ta extraordinară, pe care trebuie să o folosești în anul acesta. Știi mereu ce vrei și ești dornic de muncă grea, doar pentru a obține ceea ce vrei. Ești intens și profund în relațiile cu ceilalți, de aceea poți construi conexiuni minunate.

Săgetător

Ești cunoscut ca un energic. Îți place să fii tot timpul în mișcare și ești dornic de cunoaștere. Nu îți este teamă să părăsești zona de confort, ca să te poți dezvolta. Folosește aceste avantaje și bucură-te de călătorii sau setează obiective îndrăznețe.

Ești spiritual, iar oamenilor le place să te audă vorbind. Să nu mai vorbim despre încrederea pe care o ai în tine și în cunoștințele tale. Profită!

Capricorn

Capricornii sunt extrem de dedicați și disciplinați. Aceste calități te pot îndemna să te îndrepți spre vârf, așa că atinge-ți toate obiectivele în 2023. Ești un lider incredibil și poți să excelezi în orice aspect al vieții, fie că vorbim despre serviciu sau relații.

Vărsător

Vărsătorii sunt creativi, țin la drepturile lor și ale celor din jur și vor să fie cât mai independenți cu putință. Mai mult, ești un gânditor profund, te bucuri de creativitate și poți schimba lumea cu ideile tale mărețe, dar și cu atitudinea și curajul.

Pești

Ești bun și ai un spirit creator de invidiat. Aceste puncte forte te fac un om visător și pasional, capabil de conexiuni spirituale profunde. Bazează-te mai mult pe speranțele și pe visele tale în 2023 și nu o să regreți.

Vezi și: 12 sfaturi care îți pot schimba viața în bine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie trebuie să-și vadă lungul nasului!

Sursa: pixabay.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie ar trebui să îndrăznească mai mult!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se abțină de la cheltuieli!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie nu primește apreciere și validare din partea celorlalți

pixel