21 Noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii. Rugăciunea plină de har de rostit AZI!
Menopauza înseamnă încetarea funcției ovariene, atât de secreție a hormonilor sexuali feminini (estrogen și progesteron), cât și a funcției ovulatorii. Menopauza înseamnă absența timp de un an a menstrelor și apare prin „consumarea’’ numărului de foliculi din ovare. Ne naștem cu un număr fix de foliculi primordiali, pierdem mulți până la pubertate, apoi, lunar, prin ovulatie. Așadar, avem genetic un număr diferit de foliculi și, prin urmare, vârstă de instalare a menopauzei este variabilă.
„Când apare mult prea devreme, menstruație este ca o boală și trebuie tratată ca atare. De asemenea, în momentul în care apare târziu, la 56-58 de ani, când sângerarea continuă până la vârste mai înaintate, este de asemenea o problemă, nu o boală neapărat. Dar prezintă un risc pentru o anumită patologie. Mă refer la cancerul de sân, de endometru. Repet: menopauza nu este o boală, dar extremele se transformă în situații patologice.
De asemenea, dacă apare mai devreme sau mai târziu, este cumva determinat genetic. Factorii externi joacă un rol cheie, dar cel mai important determinant al vârstei la care apare menopauza este genetica sau, mai bine zis, factorii genetici. Menopauza în sine înseamnă epuizare rezervelor ovarului”, a zis medicul specialist în obstetrică-ginecologie Iosif Niculescu la DC MEDICAL, în emisiunea DICȚIONAR DC MEDICAL.
„Lipsa hormonilor sunt o consecință a faptului că nu mai există rezervă foliculară. (...) Vârsta medie de apariție a menopauzei, în Europa, la caucazieni, este undeva la 52 de ani. Este normal între 45-46 și 54 de ani. Dincolo de aceste extreme vorbim de menopauză precoce și menopauză târzie”, a mai spus Iosif Niculescu, specialist și chirurg în Obstetrică și Ginecologie, cu peste 30 de ani de experiență națională și internațională, în multiple ramuri ale specialității.
De asemenea, el este membru și afiliat la societăți renumite de Obstetrică și Ginecologi din lume, dintre care enumerăm doar South African Medical and Dental Council, Royal College Obstetricians and Gynaecologists – London, South African Maternal-Fetal Medicine Society, Berufsverband der Frauenarzte, Deutsche Gesellschaft fur Kontinenz, Camera Medicilor din Landul Bavaria, Colegiul Medicilor din România și Societatea Europeană de Ginecologie Endoscopică (ESGE).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...
Mulți spun că are gust de...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
Să vedem ce urmează pentru...