Calendar astrologic 29 iulie - 4 august 2024: Lună Nouă în Leu
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Horoscop săptămânal. Urmează unul dintre cele mai favorabile evenimente din 2024!

Pe 29 iulie, Ceres din Capricorn face careu cu axa Nodurilor Lunare(Berbec-Balanță). Ceres vorbește despre echilibru, anotimpuri/cicluri și despre atașamentele și sentimentele care pot arunca totul în dezordine. Acest aspect aduce multă îngrijorare, poate exagerată. Semnele cardinale (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) vor fi permanent speriate de ce ar putea să li se întâmple. Se vor gândi la tot felul de scenarii negative, crezând că astfel pot controla viața și să le evite. 

Pe 2 august, Venus din Leu face un careu cu Uranus din Taur. Vor exista evenimente neașteptate, mai ales în relațiile deja blazate și construite pe sacrificiul unuia dintre parteneri. Sau vom putea să ne reinventăm din punct de vedere amoros indiferent de statutul în care ne aflăm. Mulți vor dori mai multă libertate în relații, iar alții vor simți nevoia să caute soluții nonconformiste pentru a reaprinde flacăra pasiunii. Să nu vă mire dacă unii dintre cunoscuți vă vor anunța, pe neașteptate, că au luat, în sfârșit, decizia de a se despărți/divorța.

Totul se poate schimba pentru aceste PATRU zodii! Renasc din cenușă sau se afundă în greutăți?

Pe 4 august, vom avea Luna Nouă în semnul Leului, una dintre cele mai norocoase din 2024! Pentru că beneficiază de un sextil cu Jupiter, Marele Benefic. La nivel personal, ar trebui să alegem să facem ceva pentru stima de sine, să întâmpinăm cu bucurie acest eveniment astrologic și să ne deschidem către vibrația sa. O Lună Nouă reprezintă un nou început. Putem folosi acest moment pentru a deveni mai conștienți de propria persoană. Luna Nouă aduce un nou început și, de asemenea, ocazia de a căuta bucuria și o perspectivă optimistă, cel puțin din punctul de vedere al teoriei astrologice. Suntem îndemnați, cu toții, să vedem partea plină a paharului. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci abilitatea de a acționa în ciuda acesteia. Asemenea leului, suntem chemați să ne confruntăm cu provocările cu capul sus, să fim lideri în propriile vieți și să ne trăim zilele cu demnitate și măreție, folosind abilitățile creative ale acestui arhetip.

Atenție! Deși Mercur își va începe, oficial, retrogradarea pe 5 august, noi vom resimți încă de săptămâna aceasta o mulțime de efecte. Trecutul se va (re)actualiza! (Re)Apar oameni în viața noastră. Multe dintre proiecte se vor bloca. Ne vom confrunta cu o serie de amânări și anulări. Exact atunci când trebuie să plecăm în concediu, exact atunci se întâmplă ceva pe ultima sută de metri care să ne încurce planurile. Comunicarea va fi afectată. Telefoanele și laptopurile nu vor mai funcționa așa cum ar trebui. Transportul se va deregla. Iar, dacă aveți de gând să faceți o comandă online, trebuie să aveți în vedere verificarea statusului acesteia de multiple ori. Cei cu Mercur retrograd în harta natală, mai ales în semn de pământ și apă, vor profita de această perioadă.

CINCI zodii își iau adio de la vremurile frumoase. Până când vor fi asuprite de astre?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Horoscop 18-24 noiembrie: Pluto intră în Vărsător

Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...

Horoscop 11-17 noiembrie 2024: Lună Plină în Taur

Horoscop săptămânal. Luna Plină din Taur ne va atrage...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel