Calendar astrologic 25-31 decembrie: Lună Plină în Rac și Venus în Săgetător
Autor: Daniela Simulescu
Data actualizării:
Data publicării:
Horoscop săptămânal. Ultimele zile ale lui 2023 vor fi pline de evenimente astrologice. 

Pe 25 decembrie, avem un trigon între Venus din Scorpion și Neptun din Pești. Acest aspect ne face să visam la dragoste! O să ne imaginăm scenarii precum cele pe care le vedem adesea în filmele romantice. De asemenea, dragostea ne va inspira azi și o să mai lăsăm de la noi.

Mai mult, o să fie o zi nemaipomenită pentru aceia care activează în domeniile artistice sau literare, deoarece creativitatea nu va cunoaște limite! Un aspect extraordinar pentru ziua de Crăciun!

Pe 27 decembrie, avem Lună Plină în semnul Racului. Acest eveniment arată că vrem să facem o schimbare. Racul vorbeşte de confort, de siguranţă, de familie, de trecut, de rădăcini. Capricornul vorbeşte de acum, de viitor, de ce construim. Luna Plină este o fază de genul "până aici se poate. Mai mult de atât nu pot”. Vorbim în primă fază de semnele cardinale. Ele vor fi cele care vor sesiza în jurul lor că se întâmplă lucruri. Dacă ştii că ai în astrogramă Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn, vei resimţi din plin Luna aceasta Plină. 

Tot miercuri, mai avem un trigon între Soare și Jupiter, dar și un careu între Mercur retrograd și Neptun. 

Trigonul Soare-Jupiter este unul dintre cele mai norocoase aspecte din astrologie! Astrele ne cer să fim optimiști, să vedem jumătatea plină a paharului, iar viața ne va surâde! Fiind un trigon pe semne de pământ, am  putea spune că este un moment bun pentru intenții legate de planul financiar sau profesional. 

Mercur reprezintă gândirea, iar Neptun se ocupă cu ce este irațional. Când cele două se află la 90 de grade, ne vom confrunta cu incapacitatea de a distinge clar realitatea de non realitate. Minciuna de adevăr. Vom avea un blocaj mental. Vrem nu vrem, vom născoci mici minciuni sau le vom crede pe ale celorlalți. Și cum Mercur este retrograd, vom avea de-a face cu multiple încurcături. 

Pe 28 decembrie, Mercur retrograd face o conjuncție cu Marte în Săgetător. Mercur se ocupă de comunicare, de idei, de gesturi. Marte este reprezentantul luptei, al agresivității, al energiei. Trebuie să avem grijă la nemulțumirile noastre. Mai ales dacă vom folosi un ton agresiv și vom avea o atitudine de lup moralist. Conjuncția Mercur-Marte este bună pentru a lua decizii, pentru a găsi soluții instante sau pentru studiu/examene. Dar pe plan personal poate fi o mare problemă. Micile neînțelegeri se pot transforma în ceva greu de controlat. 

Pe 29 decembrie avem, Venus intră în Săgetător. În astrologie, Venus ține de feminitate, iubire, sentimente, valori și relații. Iar semnul Săgetătorului este unul filosof, credincios, intelectual, exuberant, aventuros, corect și optimist. Vom iubi optimismul. De asta și avem nevoie în această perioadă tulbure. Să credem cu tărie că totul va fi bine. Fără a avea neapărat dovezi. Pur și simplu să privim cu încredere viitorul apropiat.

Tot vineri, Marte din Săgetător face un careu cu Neptun din Pești. Riscul de înșelăciune va fi destul de crescut, atât pe plan personal, cât și individual. Deci nu vă lăsați păcăliți! Proverbul “Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard” va fi mai prezent în viețile noastre ca nicicând. Ne va fi greu să ne dăm seama ce este adevărat și ce nu. Speculațiile vor fi la tot pasul. 

Citește și Horoscop 2024 pentru TOATE zodiile. Lecții, surprize, zâmbete și bucurie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Sursă foto: Pexels

Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu revelații

Freepik.com

Începe numărătoarea inversă pentru Jupiter în Taur! Care sunt recomandările pentru fiecare zodie/ascendent?

Sursă foto: Pexels

Conjuncție Marte-Neptun pe 29 aprilie. Haos și dezamăgiri pentru PATRU zodii

pixel