Calendar astrologic 2022: Marte retrograd în Gemeni
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Marte va intra pe 20 august în Gemeni şi va sta până pe 25 martie 2023. Dar în perioada 30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023, va fi retrograd. Când Marte este retrograd, mai ales în Gemeni, ce se întâmplă? 

Marte are legătură cu zona de sexualitate, de pasiune, de intimitate. Multe dintre problemele noastre sexuale vor ieşi la suprafaţă. Ar fi şi păcat ca pe Marte retrograd în Gemeni să nu le vindecăm. Pentru că Marte retrograd în Gemeni ce face? Caută în altă parte, testează, se aventurează, îşi doreşte să cunoască mai multe zone. 

De asta spuneam că 2022 nu este neapărat cel mai bun an pe plan amoros. Când începe cu Venus retrogradă şi se termină cu Marte retrograd, nu ai cum. Dar, da, 2022 este anul în care să ne dăm seama dacă suntem într-o relaţie toxică, ne dăm seama că nu ne-am explorat suficient sexualitatea, fiinţa, nu ştim ce vrem, cum vrem, indiferent de vârsta sau educaţia noastră. 

Iar anul 2022, din punct de vedere emoţional, este un an al testării.

Nu o să mai vrem să ne ataşăm. Da, Jupiter în Peşti predispune la o oarecare codependenţă, dar Venus este retrogradă în Capricorn, iar Marte este retrograd în Gemeni. Aceste semne nu au doza de autenticitate relaţională, de lipire, de ataşament. Atenţie, nu vorbesc de zodii, ci de energia planetelor în aceste semne.

Este un an în care putem să ne vindecăm, să ne descoperim, să citim, să ne trezim. 

Aş putea spune că, pe urmă, în celălalt an - în care Jupiter va intra în Berbec şi apoi se va duce în Taur - lucrurile sunt mai aşezate din acest punct de vedere.

Să recapitulăm: Venus va fi retrogradă până pe 30 ianuarie, efectele se vor simţi până pe 6 martie, dar Marte va fi retrograd de pe 30 octombrie, până la sfârşitul anului 2022. Iar când Marte este retrograd, aduce şi foarte multă agresivitate. Fiind în Gemeni, vorbim de comunicare, de vorbe, de SMS-uri, de mail-uri, de toată zona aceasta.

Şi se mai întâmplă ceva cu aceste două planete retrograde: Mulţi dintre noi vor dori să se simtă tineri din nou.

Vom trece peste acele reguli vechi ale societăţii în care, după o anumită vârstă, îţi pui basmaua în cap şi gata, s-a terminat cu viaţa ta. De ce? Pentru că persoanele care au un marcaj Saturnian - Saturn ţine de Capricorn - îşi încep viaţa mai târziu, se descoperă mai târziu. Iar Gemenii sunt semnul voioşiei, jovialităţii, bucuriei, poftei de viaţă. Deci, în 2022 mulţi se vor redescoperi şi vor trăi să nu mai trăiască după regulile societăţii, ci să se simtă tineri.

Da, ştim că societatea  zice că după o anumită vârstă, nu mai exişti. A existat un domn care a spus că femeile după 50 de ani nu mai sunt femei. Dar veţi vedea la anul că femeile după 50 de ani sunt din ce în ce mai femei, adică nu mai renunţă la a se îngriji şi îşi vor da mai multă importanţă, vor studia mai mult, se vor îmbrăca, vor avea grijă de fizicul lor mai mult. 

Şi bărbaţii, cu Marte retrograd în Gemeni, vor simţi că vor să trăiască şi ei ca altădată. Poate au intrat în jocul societăţii, cu căsătorie, copii, dar ei nu au trăit viaţa şi acum vor dori să trăiască. Se vor rupe şi relaţii. 

Dar, până la urmă, ştiţi cum e? E important să ne trăim viaţa şi să fim fericiţi cu noi.

2022, un an bun pentru studii

Când vom avea Marte retrograd în Gemeni, se va mai întâmpla ceva, dar asta de pe 25 august, de când Marte intră în Gemeni. Dacă am vrut să mai studiem ceva în decursul vieţii şi nu s-a putut, anul 2022 este foarte bun spre a vă aduce aminte că ai vrut să faci o anumită facultate sau să înveţi o limbă străină, să locuieşti în alt oraş şi să stai o lună în altă parte, să testezi. 

Şi pentru că vă spuneam că nu o să mai existe acele prejudecăţi legate de vârstă, gândiţi-vă că şi dacă sunteţi la pensie, puteţi să învăţaţi lucruri noi. Atenţie, nu trebuie să le terminaţi. 

În 2022, poţi învăţa lucruri noi, care să te facă să te simţi viu, mai ales cu Marte în Gemeni, de pe 20 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...

Chiromanție. Ce spune linia iubirii despre emoțiile tale?

Adesea considerată una dintre cele 3 linii cele mai...


Top citite
Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Sursă foto: www.freepik.com/

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Sursă foto: Pexels

Horoscop mai 2024. Vești nemaipomenite pentru Leu, Capricorn și Scorpion

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Tensiuni în cuplu pentru o zodie

pixel