De ce Balanțele sunt parteneri excelenți în amor? Pasiunea și armonia sunt cuvinte cheie!
Jupiter are legătură cu justiția și cu dreptatea, dacă ai fost superficial, dacă ai luat-o pe scurtătură, dacă ai făcut compromisuri sau ai apelat la tot felul de trucuri, s-ar putea să dai nas în nas cu greșelile tale. Ne lăsăm conduși de vocea societății? Vrem ce au ceilalți sau vrem cu adevărat ceea ce ne reprezintă? Jupiter este expansiv, aduce noroc, abundență și tot felul de ocazii în viața noastră, dar el le aduce atunci când am construit pe o bază solidă, altfel nu vom putea duce ceea ce ne dă. Care este direcția în care ne-am dori să mergem de data aceasta? Care dintre ocaziile care joacă în fața ochilor noștri e cea care s-ar potrivi nouă? Cât de sinceri suntem cu noi înșine? Ce vrem, de fapt? Jupiter retrograd ne poate aduce până pe 28 octombrie șansa de a avea ochi de văzut și urechi de auzit.
Berbec/ Ascendent în Berbec
Jupiter în semnul vostru v-a adus multă lene, un fel de „lasă, mă, că merge și așa” că se întâmplă de la sine, însă acum vă cere nota de plată, unde ai fost prea leneș, unde ai procrastinat. De judecata proprie, de aceea trebuie să vă temeți, de mintea voastră, dacă ați fost prea expansiv, dacă ați exagerat și unde anume, asta va trebui să clarificați cu voi înșivă, trebuie să vă ajustați comportamentul și să nu mai considerați că tot ce zboară se mănâncă. Să faceți diferența între ceea ce vă doriți și de ce aveți nevoie cu adevărat, cum anume puteți construi autentic.
Taur/ Ascendent în Taur
Ați reușit să faceți ceva curățenie în viața voastră? Sau Jupiter v-a scăpat cumva exact de oamenii pe care i-ați fi dorit în continuare în viața voastră? Vi se pare că trăiți aceleași lucruri vechi și prăfuite, că ați rămas tot acolo și parcă așteptați să vă pice din cer, nu faceți nimic pentru a schimba situația în care vă aflați. Pierderile pe care le-ați avut ar trebui să vă pună pe gânduri și să vă facă să înțelegeți că s-ar putea ca doar voi și numai voi să fiți cei responsabili pentru ele. Dacă ați întâmpinat neplăceri, nu mai dați vina pe alții, ci mai degrabă pe așteptările voastre ireale. Începeți să construiți diferit, căci anul viitor Jupiter va intra în semnul vostru, iar aceasta e o etapă de pregătire.
Rac/ Ascendent în Rac
Jupiter în casa a 10-a vă cere să fiți sinceri cu voi înșivă pe plan profesional. Acolo unde ați simțit că nu e prea bine la muncă, ați sesizat că e o oarecare instabilitate, atunci apărați-vă și încercați singuri să vă puneți la adăpost. Aveți nevoie de limite acolo și nu în sensul de retragere, ci mai degrabă de inițiativă, de a atrage atenția asupra a ce nu a fost corect, de a vă schimba atitudinea, mai ales. Nu vă complaceți, ci treceți la altceva, faceți o schimbare dacă nu mai obțineți ceea ce vă trebuie. Lui Jupiter îi place să se miște, nu vrea niciodată să rămână într-un loc unde nu îi este bine, de unde nu obține ceea ce dorește.
Leu/ Ascendent în Leu
Poate că ar fi cazul să vă întrebați ce folos v-au adus călătoriile pe care le-ați făcut în ultima perioadă. Ce revelații v-au zdruncinat? Poate că v-ați înscris la școli, la cursuri, ce anume ați învățat de acolo? Lucrurile se vor așeza până pe 28 octombrie, nu vă faceți griji. Vouă vă priește retrogradarea așa cum v-a priit și mersul direct. E o perioadă bună să găsiți echilibrul între încrederea în Dumnezeu, în univers, într-o forță superioară și în propriile voastre puteri. Tendința idealistă din această perioadă are nevoie de dozaj. Așadar, luați deciziile care au nevoie să fie luate și puneți și voi umărul la lucru dacă vreți să se întâmple lucrurile. Nu uitați că tot ce învățați acum, vă va folosi anul viitor cu siguranță.
Balanță/ Ascendent în Balanță
Pe voi vă afectează mai mult decât pe Berbeci. Poate că e momentul să vă întrebați: ce am făcut eu să îmbunătățesc relația actuală? Poate că ar fi cazul să rupeți relația toxică, aveți nevoie să vedeți ce e corect, ce e drept în relația respectivă. Vedeți lucrurile subiectiv de multe ori. Jupiter vă întreabă: mai stați sau nu mai stați? Ați oferit cumva toată puterea voastră celuilalt? Va trebui să luați decizii, chiar dacă nu vă place. Pentru cei care vor relații noi, ați făcut ceva cu adevărat? De data aceasta s-ar putea să intrați în relații cu oameni la care nu v-ați fi gândit niciodată. Nu vă grăbiți, nu săriți, aveți mare grijă în cine aveți încredere.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Nivelul de muncă se datorează și faptului că voi înșivă ați cerut mai mult de muncă, vă arată că toată munca suplimentară v-a adus într-un anumit punct. Așadar, v-a adus ceva? Dacă da, continuați! Dacă nu, renunțați! Trebuie să aveți grijă și de voi, de sănătatea voastră, de felul în care vă îngrijiți. Nu doar munca este importantă, ci și felul în care avem grijă de noi. Suntem oameni, trebuie să ne ocupăm și de hrană, de micile noastre bucurii, de odihnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Puțin timp ne mai desparte de...
Mercur retrograd poate fi o...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...