Bucurie pentru Berbec, aspecte favorabile pentru Balanță și Scorpion, vești mai neplăcute pentru Capricorn și Pești
Autor: , Elena Airini | Dată: 05 aug 2022, 15:56
Astrologul Daniela Simulescu aduce previziuni pentru luna august, mai precis pentru sezonul Leului, momentul în care Soarele luminează cu energia acestui semn zodiacal. Detalii mai jos. 

Până pe 23 august, ne vom simți „luminați” de energia Leului guvernat de Soare. Soarele se simte cel mai bine în Leu, este foarte puternic și vizibil în acest semn zodiacal și îi place extravaganța, strălucirea, îi place să fie văzut de toți. Așadar, s-ar putea să căutăm destul de multă atenție și să avem tendința de a fi cam aroganți. 

Soarele beneficiază de trigonul cu Jupiter, ceea ce ne face expansivi și încrezători, dar și de o conjuncție cu Ceres, ceea ce înseamnă că s-ar putea să fim mai preocupați decât e cazul. 

Astrologul Daniela Simulescu îi sfătuiește pe Berbeci să se bucure de viață, să se răsfețe, să se gândească la pasiunile lor. Balanțele trebuie să iasă din monotonie, în special în sectorul relațional. Scorpionii se vor gândi destul de mult la carieră, dar asta poate duce și la aspecte favorabile muncii lor. Capricornii s-ar putea să nu se simtă prea confortabil și să își schimbe felul în care priveau viața, iar Peștii au nevoie să mai lucreze la stilul lor de viață și să se gândească la o nouă abordare.

Berbec/ Ascendent în Berbec

Sfatul astrologului Daniela Simulescu este să intrați în „camera răsfățului” și să vă bucurați de viață, să aveți grijă de voi, de pasiunile voastre! Soarele va tranzita casa a 5-a, casa iubirii, a copiilor, a exprimării de sine, ceea ce înseamnă că relația cu copiii s-ar putea să fie una plină de griji din cauza conjuncției cu Ceres. Este posibil ca voi să fi neglijat relația în care sunteți cu voi înșivă, felul în care v-ați comportat cu privire la propriile voastre nevoi, faptul că nu ați mai acordat atenție lucrurilor care vă produc plăcere. În același timp, e posibil să vi se atragă atenția cu privire la relația de cuplu, faptul că ați neglijat complet romantismul, spontaneitatea, veselia și activitățile pe care ar trebui să le facă un cuplu pentru a menține aprinsă flacăra. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Vă preocupați de oamenii din jur, aveți nevoie de socializare, aveți nevoie de intervenția celorlalți în viața voastră, așa că este indicat să îi primiți alături de voi. Și pentru că Soarele va fi în trigon cu casa a 7-a, aveți nevoie, în același timp, de activități alături de partener, aveți nevoie să ieșiți din rutină. Să îl convingeți pe partener de ce merită să plecați într-o aventură, să spargeți monotonia. Soarele intră în casa a 11-a și acest aspect vă este favorabil. Vă place mai ales pentru că voi aveți nevoie de oameni. Sezonul Leului pentru voi are, astfel, o notă socială, este ca și cum Soarele luminează grădina de vară, locul unde ați amenajat special ca să vă primiți prietenii în vizită.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Aveți nevoie, pe de altă parte, nu doar de de validarea părinților, ci și de a partenerului. Scorpionii vor căuta la partener să le dea o direcție, să îi ajute cu niște sfaturi. Astrologul Daniela Simulescu spune că „veți căuta permanent laude, aprecieri. Aveți nevoie să fiți în centrul atenției”. Soarele se duce în casa a 10-a și luminează zona serviciului. S-ar putea să vă găsiți în postura de a vă gândi obsesiv la cariera voastră, la ce anume puteți face acolo ca să fiți văzuți. Așadar, cariera va fi pe primul loc, vă veți gândi unde și ce anume puteți schimba, unde puteți fi lăudat, cum puteți face să obțineți un proiect râvnit.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Tot ce ține de intimitate, de relațiile din dormitor, ce ține de fertilitate, dar și de nevoile voastre din zona asta ar trebui cercetat, privit mai cu atenție. Faceți-vă timp să vă uitați acolo. Un alt sfat al astrologului pentru voi ar fi să vă faceți rezerve pentru sezonul de toamnă-iarnă. Se vor dovedi extrem de prețioase mai târziu. Finanțe, afaceri, frică de moarte, acestea sunt aduse în prim-plan de intrarea Soarelui în casa a 8-a. E posibil să auziți știri mai neplăcute, însă cel mai bine este să tratați situațiile cu calm. Pe de altă parte, tot ce se poate întâmpla în următoarea perioadă vă poate face să priviți viața din punct de vedere mult mai profund decât o făceați înainte. 

Pești/ Ascendent în Pești

Este o perioadă excelentă să vă apucați de sport, să țineți dietă, să vedeți cum să scăpați de un obicei toxic. Aveți grijă la sănătate și nu uitați să  faceți lucruri mici pentru propria persoană în fiecare zi.  Soarele va tranzita casa a 6-a, timp de o lună veți fi foarte îngrijorați dacă schimbați locul de muncă, o să vă stresați mai mult decât e cazul, faceți din țânțar armăsar. Cariera pur și simplu vă face să nu vă puteți gândi la altceva. Pe de altă parte, trebuie să înțelegeți că aveți nevoie să vă placă cu adevărat ceea ce faceți. Aveți nevoie să vă schimbați rutina, obiceiurile de viață, să vedeți ce anume puteți îmbunătăți la propria persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Vești importante pentru TREI zodii săptămâna aceasta

Astrologul Daniela Simulescu aduce vești pentru zodii...


Cele mai noi articole

Top citite
sursă foto: Pixabay.com

HOROSCOP 2023, astrologul Daniela Simulescu aduce previziunile pentru ANUL VIITOR!

(sursa foto: Pixabay)

Horoscop 2023 Leu

sursă foto: Pixabay.com

Horoscop 2023 Rac

(sursa foto: Pixabay)

Horoscop 2023 Pești