De ce Balanțele sunt parteneri excelenți în amor? Pasiunea și armonia sunt cuvinte cheie!
Luna mai are pentru noi, în primul rând, sezonul Taurului care ne face după cum ne dăm seama deja, să fim mult mai pragmatici, mult mai preocupați de ce este concret, de palpabil, dar și de zona financiară și a resurselor. Suntem mult mai atenți la ce mâncăm. Pe de altă parte, ritmul nostru nu mai este atât de alert zilele acestea, ci ne place să facem lucrurile în felul nostru fără prea multă grabă.
Gemenii și-au cam terminat energia și ar face bine să se mai odihnească puțin, dar să își și acceseze zona spirituală, Balanțele trebuie să fie atente la zona financiară, iar Scorpionii ar face bine să vadă ce e de făcut cu relațiile, sunt ceva temeri neconstructive acolo.
Gemeni/ Ascendent în Gemeni
Bine ar fi să faceți o pauză, să respirați, să vă conservați puțin energia. Aveți ocazia să vă retrageți, să vă rugați, să gestionați puterea de care dispuneți cât se poate de bine, căci este posibil să aveți doar o liniuță la baterie. E bine să renunțați la control, să acceptați ce s-a întâmplat. Meditați asupra trecutului, fiți mai spirituali și păstrați-vă resursele pentru a putea să fiți pregătiți pentru că în curând Soarele va intra în semnul vostru și o să fiți mai luminoși.
Balanță/ Ascendent în Balanță
Soarele încă luminează zona financiară, mai precis zona banilor pe care trebuie să îi dați. Pentru voi e ca și cum vă întâlniți cu fiscul. Apar discuții despre cheltuieli legate de partaj, despre cum împărțiți banii într-un cuplu, cine plătește, ce plătește.Taxele, impozitele, datoriile, creditele, băncile, toate vă îndeamnă să puneți ordine în zona resurselor și să vedeți ce bani vă rămân
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Soarele din casa a 7-a și ține toate reflectoarele pe zona relațională. Vreți să înțelegeți mai bine dinamica propriilor voastre relații, începeți să fiți mai atenți la detaliile personale, la partener. Aflați anumite lucruri, deveniți conștienți că unele dintre acțiunile voastre au fost dăunătoare relației. Vă e frică pentru că s-ar putea să aflați că ceilalți vor mai multă independență, vor să se detașeze de voi și s-ar putea să vreți să apelați la tot felul de tertipuri, la manipulare. Poate ar fi cazul să fiți mai sinceri, să lăsați la o parte superficialitatea și manipulările și să vă maturizați.
citește aici și vezi dacă ai început să simți deja efectele conjuncției Jupiter-Neptun!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Puțin timp ne mai desparte de...
Mercur retrograd poate fi o...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...