Astrologii internaționali vorbesc despre intensitatea EFECTELOR Lunii Pline din Scorpion. Ne pregătim pentru o Lună Nouă în Gemeni
Autor: Elena Airini
Data publicării:
Astrologii internaționali vin cu sfaturi pentru noi în această perioadă încărcată de energia Eclipsei, dar și de transformările pe care Luna Plină din semnul Scorpionului le-a adus în viața noastră. 

Energia pe care am simțit-o cu toții odată cu eclipsa totală de Lună/ Lună Plină în semnul Scorpionului ne-a adus o intensitate a emoțiilor ieșite din comun. Pam Gregory și Bracha Goldsmith, renumite specialiste în astrologie au deschis un dialog pe tema efectelor acestei eclipse, dar și de drumul pe care îl avem acum de parcurs către Luna Nouă din Gemeni. 

Oamenii trec prin multe acum, prin experiențe spirituale, transformări mistice, evenimentele au avut o mare intensitate și un mare impact asupra oamenilor care au început să caute sprijin, a spus Pam Gregory. Fără îndoială că a fost un moment de cumpănă al anului, un moment de vârf care să aducă imboldul necesar pentru ca oamenii să facă loc schimbării. Pam Gregory spune, totodată, că s-a trezit cu un sentiment foarte copleșitor de iubire pentru lume și că asta este ceea ce ar dori să poată să aducă în jurul ei ca formă de manifestare. „Nu putem continua să susținem războiul și distrugerea. Avem oportunitatea de a ne rupe din cercul repetitiv care ne duce la propria noastră distrugere”.

Să rupem cercul vicios, ne sfătuiește astrologul, deoarece acest moment este doar începutul unui proces care se va desfășura pe tot parcursul anului.  Informațiile care vor ieși la iveală vor schimba lumea, vor face o lume mai bună, cu toții avem ocazia să creăm o lume în care să fim fericiți.

Bracha Goldsmith spune că Scorpionul vine și vorbește și despre eliminare, iar odată cu Luna Nouă în Gemeni putem să ne adaptăm unui nou proces. „Ce anume vrei să elimini din viața ta ca să nu te mai întorci în acel punct care te face să te simți îngrozitor?” întreabă astrologul. Cine anume te influențează? Ce anume îți face rău? Poate că ar trebui să mergem să vedem și ceea ce ne face, ce ne face bine, să rupem lanțul toxic, să ieșim de pe calea negativității. Trebuie să eliminăm comunicarea negativă, sfaturile false, știrile false.

Să începem deja să ne gândim la cât de puternice sunt vorbele noastre, la ce anume spunem, să ne asumăm responsabilitatea pentru cuvintele noastre și să ne pregătim pentru Luna Nouă din Gemeni care va veni pe 30 mai și ne va face să începem să punem schimbările în aplicare pentru a avea o viață pe gustul nostru. 

Sursă: Canalul de YouTube Bracha Goldsmith

Ai citit și despre influența lui Saturn în Vărsător din 2022? Află cum va schimba lumea!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel