Astrologii internaționali: „Etichetele nu te definesc, te limitează”. Super-Luna Plină din Vărsător, 12 august 2022, o schimbare în vibrația lumii
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Pe 12 august 2022 avem o Lună Plină în semnul Vărsătorului, în conjuncție cu Saturn și marcată de provocările lui Uranus. Cei cu marcaj fix, Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, vor fi cei mai afectați. Însă, ca toate evenimentele astrologice, și acesta poate fi folosit pozitiv sau negativ. 

Lună Plină în Vărsător nu este una prea ușoară, ne va zgudui lumea interioară prin contrastele ei. Astrologul internațional Cam White spune că vibrația lumii se schimbă, apar anumite energii extrem de tensionate, apare această opoziție EU versus CEILALȚI. Soarele este în Leu, la fel și Venus, ne dorim lucruri pentru noi, în timp ce Luna, opusă acum Soarelui va fi în Vărsător, semnul opus Leului și semnul colectivității, al grupurilor sociale. E posibil să simțim destul de multă presiune în societate de data aceasta, să ne simțim limitați, restricționați. Cam White ne întreabă cât se poate de serios, avem de gând să facem ce spun ceilalți? Avem de gând să respectăm eticheta care ni se impune? E nevoie de un stigmat ca să înțelegem cine suntem? Ei bine, „etichetele nu ne definesc, ci ne limitează”.

Află aici de ce avem de-a face cu o SUPER-Lună Plină „Sturion”!

Un subiect similar abordează și Nadiya Shah, alt astrolog de renume. Ea spune că se va pune problema lui „cine sunt eu”, dar eu nu mai pot fi același care eram, ci sunt definit de evoluția și evenimentele prin care am trecut până acum, iar cine suntem acum nu este ceva stabilit, ci este ceva într-o continuă schimbare și așa este normal să fie. „Ce înseamnă să fii tu însuți este ceva legat de evoluție. Nu ești același tu, ești într-o continuă schimbare, în funcție de faza vieții în care te afli acum”, spune Nadiya Shah. 

Se pare, așadar, că o să stăm față în față cu adevărul despre noi înșine și va trebui să încercăm să nu închidem ochii, să vedem cât se poate de sincer ce merge și ce nu. E o perioadă de tranziție, continuă Nadiya Shah. Și o să ne întoarcă pe dos. Ne vom simți scindați între partea care vrea neapărat stabilitate și partea care vrea să „rupă gardul”. 

Este atât de multă emoție în noi și în jurul nostru, încât poate că ar fi cel mai bine să medităm cu ocazia aceasta. Să nu ne lăsăm întorși pe dos, să avem înțelepciunea de a înțelege unde nu avem puterea, de a accepta care sunt limitele noastre, cel puțin pentru acum, pentru acest moment. Să fim receptivi la zona în care vom opune rezistență și să vedem de ce anume o facem. 

S-ar putea să ni se zdruncine lumea și abia atunci să înțelegem cât de pregătiți eram pentru asta. E posibil să dăm piept cu anumite evenimente. Același lucru îl afirmă și astrologul Daniela Simulescu. 

Pot apărea evenimente imprevizibile, oameni neașteptați, desigur valențele pot fi pozitive sau negative, precum ale oricărui aspect din astrologie. Faptul că această Lună Plină este mai „întunecată” în simbolismul său, este și din cauza faptului că se petrece pe cuspida casei 8, o casă a morții. La nivel personal, poate reprezenta închiderea unui ciclu, faptul că poate că dorești, în sfârșit, să te rupi de postura de victimă. Însă, nu va fi o rupere prea ușoară, căci procesul de acceptare și de vindecare poate să doară mai rău decât durerea în sine. Astrologul Daniela Simulescu: „vindecarea doare câteodată mai mult decât rana”.

Este momentul să încercăm să o luăm pe o cale a acceptării și a renunțării la ceea ce nu ne mai folosește, să ne întrebăm: „de ce am stat în relația aia, de ce am stat în prietenia aia, de ce am stat în locul ăla de muncă?” Luna în Vărsător vorbește despre un adevăr care nu o să ne convină, e o trezire bruscă. 

Faptul că este vorba de data aceasta despre o conjuncție între Saturn și Lună, înseamnă că avem de-a face cu unul dintre cele mai grele aspecte din astrologie. Oamenii care au acest aspect în astrogramă s-ar putea confrunta cu episoade depresive. Mai multe detalii despre Luna Plină în Vărsător de pe 12 iulie 2022 găsiți aici. Pentru alte interpretări ale astrologilor internaționali cu privire la acest eveniment, click aici! 

surse: YouTube Cam White, Nadiya Shah

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel