Mercur retrograd din 26 noiembrie. Daniela Simulescu: "Ar fi bine să apelăm la busola interioară și să nu credem pe nimeni!”
Despre Luna Plină din semnul Peștilor, care se va petrece pe 10 septembrie 2022, astrologul Pam Gregory spune că ar putea scoate la iveală anumite secrete, căci puterea Lunii Pline este una de a lumina secretele nopții. Având în vedere că ea se desfășoară în Pești, înseamnă că aduce în atenție un mare plus de creativitate, dar și de spiritualitate. Energia Peștilor este una artistică, dar și una care se pierde, se dizolvă. S-ar putea să avem senzația că ne pierdem simțul spațiului și al timpului, că nu mai știm cine suntem, de ce suntem, unde suntem.
Este un moment bun să ascultăm muzică, să apreciem poezia diferit, dar și să fim extrem de atenți la ce visăm, deoarece am putea primi mesaje importante. Pam Gregory spune că ar fi bine să notăm și să analizăm aceste vise pentru a vedea ce anume ni s-ar putea transmite în acest mod.
Pe de altă parte, o Lună Plină în Pești vorbește mult despre dependență, toxicitate, droguri, alcool. E mai bine să nu cădem în prăpastia acestor vicii. Totodată, lucrurile ne-ar putea apărea într-o imagine diferită. S-ar putea ca nu tot ceea ce vedem să fie chiar ceea ce pare.
Bracha Goldsmith prezintă lucrurile într-o manieră care invită la pace, la a ne găsi pacea sau la a ne simți inspirați de ideea de pace, având în vedere poziția lui Mercur în Balanță, un semn al mesagerului păcii. Și Goldsmith evidențiază ideea că energia Peștilor aduce în prim-plan iubire divină, vise, romantism, dar și armonie. Este momentul pentru iertare, dar și pentru renunțare.
Veerle Debruyne spune că această Lună Plină este una complexă, greu de explicat. Devenim conștienți de anumite lucruri pe de o parte, suntem confuzi cu privire la altele, pe de altă parte. O persoană care are Luna în Pești, de exemplu, spune Debruyne, are capacități care pot fi privite ca fiind paranormale. Sunt empatici, e ca și cum își „poartă sentimentele pe mânecă”. Sunt foarte sensibili, au o modalitate diferită de a percepe ceea ce se întâmplă în jurul lor, de aceea și noi ne vom simți extrem de sensibili acum.
Cam White afirmă despre Luna Plină din Pești de pe 10 septembrie 2022 că ar putea fi cu adevărat o provocare pentru mulți dintre noi pentru că Neptun creează confuzie, iluzii și s-ar putea să ne simțim pierduți și să ne întrebăm „ce se întâmplă?”. Totodată, astrologul internațional vine cu următorul sfat: dacă ești deschis schimbării, o să te adaptezi mult mai ușor!
Și astrolologul român, Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens.ro, ne-a avertizat cu privire la aspectul cu Neptun. Pe 10 septembrie, avem Luna Plină în Pești. De obicei, îi spun acestui aspect astrologic, cel mai bun moment din an pentru renunțare, spunea ea. Cei mai afectați vor fi cei cu marcaj mobil în astrogramă (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești). Își vor da seama, într-un mod mai plăcut sau nu, că într-o relație pot jucat atât rolul victimei, cât și al vinovatului. Alții vor descoperi că trăiesc într-un balon de săpun, că au preferat să creadă o poveste, că le-a convenit să se lase mințiți. Și spun asta pentru că Luna va fi în apropierea lui Neptun, planeta haosului și a iluziilor.
Surse: YouTube- Pam Gregory, Bracha Goldsmith, Cam White, Veerle Debruyne
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...