Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești
V-ați întrebat vreodată de ce este atât de atractivă Lilith? De ce exercită atât de multă fascinație asupra minții umane? Deoarece este învăluită într-o aură de mister, nu știm cine este cu adevărat și ne este și teamă de acțiunile și efectele pe care le-ar putea avea asupra noastră, mai ales că astrologic vorbind are o reputație proastă. Însă nu este, oare, acesta un trend al femeilor puternice, nu ajung cumva să aibă o reputație proastă, tocmai pentru că nu sunt înțelese și acceptate?
E posibil să rupem puțin barierele necunoscutului astăzi.
Figura revoluționară a lui Lilith încă menține un efect năucitor asupra noastră și asta probabil din cauza faptului că nu știm foarte multe lucruri despre ea. Lilith, femeia independentă, cunoscută ca fiind un demon al nopții sau prima soție a lui Adam, umple pagini de mitologie cu trecutul său controversat. În mitologie, cearta dintre Adam și Lilith, prima soție a sa, a pornit tocmai de la drepturile egale pe care le reclama femeia, drepturi pe care și le dorea respectate și atunci când venea vorba despre relațiile intime. În timpul unui act sexual, Lilith a refuzat să se supună instrucțiunilor lui Adam și a cerut să stea ea deasupra lui, prin urmare el a încercat să o oblige folosind forța. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul, iar Lilith l-a părăsit pe Adam, considerând că nu va accepta niciodată să îi fie altceva decât egală.
Aveți curaj, fiți puternice, fiți independente, dragi femei, cu ocazia acestei conjuncții, iar pentru bărbați, nu uitați că există în interiorul vostru și energie de natură feminină și puteți folosi și voi resursele acestui eveniment astrologic marcat de curaj și independență.
Ce anume aduce Lilith în viețile zodiilor azi și unde anume vor căpăta curaj sau forță a seducției? În ce culori vor vedea?
Berbec/ Ascendent în Berbec
S-ar putea să vezi negru în fața ochilor din cauza a câte ai suportat din cauza familiei. Conjuncția Venus-Lilith se petrece în casa a 4-a, dacă ați făcut prea multe compromisuri de dragul familiei, poate ar fi cazul să vă opriți și să le spuneți că îi iubești, dar ai dreptul să spui: „vă iubesc, dar astăzi este despre mine!”
Taur/ Ascendent în Taur
Cu siguranță vi se cam aprind privirile, însă și vorbele. Vedeți în culorile pasiunii azi, în nuanțe de roșu, purpuriu și vișiniu. Cuvintele voastre pot fi „spicy”, dulci-picante. Sunteți provocatori și aveți o putere uimitoare de seducție.
Gemeni/ Ascendent în Gemeni
Voi vedeți bucurie în toate culorile obiectelor pe care le-ați cumpăra. Aveți astăzi bucuria de a cheltui. Conjuncția Venus-Lilith se petrece în casa a 2-a, a resurselor, s-ar putea să vă doriți să cumpărați ceva sexy, care să vă pună în valoare.
Rac/ Ascendent în Rac
Voi o să vedeți azi viața în nuanțe strălucitoare, aurii. În locul vostru m-aș bucura de viață cum nu m-am bucurat niciodată, vă transmite astrologul Daniela Simulescu, m-aș gândi la ce îmi doresc eu cu adevărat, ce mă împinge pe mine, ce anume îmi oferă cu adevărat motivație.
Leu/ Ascendent în Leu
E posibil să vă atragă și pe voi ceea ce e roșu, însă aveți grijă să nu cumva să fie roșu de la semafor, nu roșu de la dragoste. Sigur că ce este interzis este și atractiv, dar fi bine să aveți mai multă grijă în ce și mai ales în cine credeți.
Fecioară/ Ascendent în Fecioară
Nuanțe pastel apar în calea voastră azi, s-ar putea să se lase cu fluturi în stomac. Unii prieteni vă fac declarații, e posibil ca undeva să se șteargă bariera dragoste-prietenie, și până la urmă de ce nu ați încerca? Cine știe ce iese?
Balanță/ Ascendent în Balanță
Voi o să vedeți în nuanțe de verde azi, verdele fiind o culoare care simbolizează banii și oportunitățile financiare. Conjuncția Lilith-Venus vine în casa a 10-a a carierei, vă vin în minte soluții la probleme la care nu s-a gândit nimeni. S-ar putea să fiți geniali. Apar oportunități profesionale.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Culori reci și serioase, nuanțe de albastru vă trec azi prin fața ochilor, poate chiar tăioase, dar într-un sens al inteligenței ascuțite. Atrageți prin inteligență, prin discuții serioase. Trebuie să vorbiți cu partenerul, dar și cu cei pe care vreți să îi cuceriți.
Săgetător/ Ascendent în Săgetător
Culoarea pe care o inspiră casa a 8-a e una a adâncimilor, un negru sau bleumarin, culori ale nopții sau ale secretelor, căci până la urmă casa a 8-a este tot ce îi place lui Lilith: senzualitate, sexualitate, enigmă. S-ar putea să atrageți și bani.
Capricorn/ Ascendent în Capricorn
Cu conjuncția Venus-Lilith în casa a 7-a, partenerul o să vă pună pe jar. Viața o să capete nuanțe de roz acasă, vă veți lăsa cuceriți și o să duceți relația pe care o aveți la alt nivel. E posibil ca să vă reîndrăgostiți de partener. O să vă placă și mai mult de el.
Vărsător/ Ascendent în Vărsător
Nuanțe argintii, metalice strălucesc din ideile voastre nebunești pe care le împărtășiți colegilor, însă țineți cont că tot voi trebuie să vă ocupați de ele. Nu o să vină nimeni să muncească în locul vostru. Încercați să nu aveți așteptări.
Pești/ Ascendent în Pești
Și voi vedeți viața în roz, poate chiar în roz cu sclipici. Conjuncția e în casa a 5-a și vă îmbie azi să îndrăzniți să cereți ceea ce vă doriți. Vă veți bucura de atracție, seducție, carismă. Acest aspect poate oferi foarte multe daruri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Începe sezonul Săgetătorului....
Previziuni zilnice 18...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...