Al treilea careu Saturn - Uranus din 2021. Daniela Simulescu: "Tensiuni, lupte SCHIMBĂRI!"
Autor: astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Anul 2021 nu a fost unul uşor din punct de vedere astrologic şi se pare că nici finalul de an nu va fi diferit, întrucât vom avea parte de un careu Saturn - Uranus, chiar în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Astrologul Daniela Simulescu explică efectele celor trei mari careuri dintre cele două planete atât de controversate:

Când vorbim de un careu,avem de-a face cu un aspect de 90 de grade.

Când avem de-a face cu un careu, avem de-a face cu o tensiune, o luptă, cu o negociere, cu două energii care încearcă să se conecteze, dar nu reuşesc. Şi din ciocnirea lor apar lupte, apar momente controversate, apar tensiuni.

Cam aşa se întâmplă şi cu acest careu dintre Saturn şi Uranus în 2021. E o luptă între două energii, între două planete aflate în două energii.

Saturn este în Vărsător, e în domiciliu, îi place acolo, dar îi place mai mult energia Taurului, care e mai stabilă, mai liniştită, mai constructivă. Uranus este rebel, lui i-ar plăcea să fie în Vărsător, nu în Taur, unde se află. 

O dată că e o luptă la 90 de grade între planete, între semne, dar este şi o luptă de ideologie, de principii. 

Saturn vrea ordine, Uranus e contrariul. Uranus în Taur provoacă dezechilibre financiare. Noi, astrologii, ştiam că urmează o criză financiară. Sunt chestiuni neprevăzute pentru că ţine de Uranus până la Urmă. E adevărat că Uranus în Taur a mai fost şi când a avut loc Marea Recesiune. Acum, Uranus în Taur e posibil să aducă o zguduire în finanţele noastre, dar nu neapărat o criză serioasă.

Saturn în Vărsător vrea să facă ordine printre revoluţionari, printre ăia care nu vor să tacă din gură. O dată, Uranus în Taur zice că nu mai putem produce ca înainte, iar ceilalţi zic "ne-am săturat să ascultăm ce ni se zice şi ce ni se cere".

Şi când avem de-a face cu acest careu, e o tensiune uimitoare.

Primul careu Saturn - Uranus din 2021 a avut loc pe 17 februarie, al doilea a fost pe 14 iunie, iar al treilea va avea loc pe 24 decembrie 2021, la 11 grade Taur - Vărsător.

Ce îşi doreşte Saturn? Să lucreze într-un mediu stabil, la birou. Ce îşi doreşte să lucreze de acasă sau la distanţă. Vă sună cunoscut.

Ce vrea Saturn? Vrea lege şi ordine, societăţi funcţionale. Ce vrea Uranus? Rebeliune şi revoluţie şi o societate disfuncţională, dar care poate funcţiona.

Saturn vrea restricţii financiare, vrea autoritate, Uranus vrea libertate financiară. Vă sună cunoscut.

Aceste careuri aduc ciocniri la nivel de ţară, la nivel mondial. Pandemia nu va trece de la sine, instituţiile vor impune restricţii, noi nu vom mai suporta şi vom lupta mai mult pentru drepturile noastre.

Nu zic că vor fi foarte multe proteste şi revolte, dar se vor crea multe comunităţi şi se vor structura multe instituţii care vor apăra drepturile omului. Ba mai mult, cu Jupiter - Saturn, vom fi nevoiţi să acceptăm şi celelalte minorităţi. 

Urmează nişte vremuri foarte importante. Această ciocnire între Saturn şi Uranus se întâmplă la nivel mondial, dar va avea efecte şi pentru noi. 

Dizolvarea acestor lupte se va petrece undeva în anul 2022, pentru că Jupiter va intra în Peşti şi se va apropia de Neptun şi o să dispară ca prin minune această luptă, dar este o dizolvare menită să ne ajute să uităm ce a fost şi ce este, ci să ne ducem cu valul şi să nu ne mai luptăm.

Mulţi au scris cărţi sau au făcut filme despre cum vom fi controlaţi, să nu uităm de "1984".

Instituţiile vor spune că sunt obligate să ne controleze spre binele nostru. Noi nu vom fi atât de convinşi, pentru că vom crede că au alte interese. De aici, nu vom mai fi cu "capul plecat". E bine să respectăm reguli, dar într-o limită.

Acest careu va fi responsabil şi pentru foarte multe schimbări din punct de vedere financiar. Unele nu vor fi pe placul nostru, pentru că nu noi dăm tendinţa.

Uranus în Taur are legătură şi cu resursele noastre, cu pământul, cu agricultura. Vor începe să se creeze alte metode prin care vom avea acces la hrană. Saturn în Vărsător va dezvolta mult zona ştiinţifică. 

O recapitulare: Lui Saturn îi place mediul stabil, să lucreze într-un spaţiu organizat, de la birou. Lui Uranus îi place să lucreze de oriunde. 

Să nu uităm un lucru: Saturn în Vărsător va reglementa tot ce ţine de internet. Nu va putea să reglementeze tot, dar va începe. Saturn vrea să aibă o listă, cu deadline-uri. Uranus vrea să lucreze oricând, oricum.

Muncitul de acasă va deveni nu doar o nevoie impusă de pandemie, ci va deveni un trend.

Se vor forma foarte multe comunităţi, instituţii, va creşte valoarea voluntariatului şi vă rog să vă protejaţi drepturile, indiferent de clasă, de educaţie, de sex, de orientare, de religie. Trebuie să învăţăm să luptăm pentru drepturile noastre.

Acest careu ne dă şi foarte multă dorinţă de a lupta. Vom avea puterea să schimbăm lumea. În funcţie de noi, vom avea posibilitatea să schimbăm lumea. Lupta poate să vină la nivel ştiinţific, ideologic, la nivel de media. Să nu uităm că Saturn în Vărsător va cere o reglementare mult mai bună a tot ce înseamnă zona mass-media, iar mass-media va trebui să se renoveze, să se reinventeze, să se schimbe şi să respecte puţin şi nevoile oamenilor.

Lupta se dă între trecut şi viitor. Pe de-o parte, vrem să mai păstrăm din ce am avut tradiţional, conservator, după care viitorul zice "uite, construim nave care se duc pe Marte. Tu tragi de nişte chestii, dar eu mă duc în altă parte".

Ne vom lupta într-un mare fel, dar cred că lumea se va schimba, vom trăi nişte vremuri interesante. Bucuraţi-vă că sunt, aveţi grijă de voi, protejaţi-vă, aveţi grijă de cei dragi, nu credeţi în fake-news. Încercaţi să respectaţi drepturile celorlalţi dacă vreţi să fie respectate şi ale voastre. Avem liberă exprimare, însă când libera exprimare face rău unei persoane de lângă noi, nu mai e liberă exprimare, e deja cu totul altceva.

Ascultă aici emisiunea despre cele trei careuri Saturn - Uranus din 2021, prezentată de Daniela Simulescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel