Cea mai cunoscută versiune a poveștii datează din Roma antică și are legătură cu festivalul păgân Lupercalia. Păstorii din afara zidurilor orașului duceau o luptă constantă împotriva lupilor înfometați și se rugau zeului Lupercus să vegheze asupra turmelor lor. În fiecare an, în februarie, romanii îi răsplăteau vigilența zeului cu un festival, care era și o celebrare a fertilității și începutul primăverii. Femeile proaspăt căsătorite erau lovite cu februa (benzi de piele de capră și derivatul cuvântului nostru februarie) pentru a-și curăța trupurile în pregătirea pentru naștere.

Unul dintre momentele culminante ale festivalului Lupercalia avea loc pe 14 februarie, odată cu un tribut erotic adus lui Juno Februata, zeița iubirii febrile (echivalentul Cillei Black). Numele domnișoarelor erau trase la sorți de către tineri, iar cuplul rezultat devenea partener la acea sărbătoare și chiar pe viață.

Biserica a încercat să înăbușe activitățile păgâne, iar Lupercalia, cu ispitele sale scandaloase, era o țintă evidentă. Papa Gelasius, în secolul al V-lea, a trebuit să găsească un înlocuitor potrivit pentru zeul lup Lupercus și a ales un episcop care fusese martirizat cu 200 de ani înainte: Valentin.

Împăratul Aurelius l-a închis pe Valentin în anul 272 d.Hr. pentru că căsătoriile pe care le aranja pentru soldații creștini, în ciuda decretului regal. Aurelius avea nevoie de ei pentru a lupta în războaiele sale. În închisoare, episcopul a vindecat-o pe fiica paznicului său de orbire, iar cei doi s-au îndrăgostit iremediabil. Episcopul a fost executat pe 14 februarie al anului următor. În seara morții sale, omul condamnat i-a trimis o scrisoare pasională iubitei sale, semnată simplu „al tău, Valentin”.

Moștenirea Sfântului Valentin a supraviețuit mult timp după moartea sa. A fost atât de mare agitație în comunitatea creștină din Roma în urma execuției sale, încât autoritățile au trebuit să îngroape rapid trupul său pentru a evita o revoltă. Dar trei dintre discipolii săi au găsit trupul și l-au dus la Terni, în Umbria, unde este perfect conservat în Basilica di San Valentino.

Sfântul Valentin în alte culturi

• O teorie este că ”valentine” provine din latină Normanga, având sensul de galant sau iubitor de femei, ceea ce a contribuit la încărcarea romantică a Zilei Îndrăgostiților.
• Tinerele din Anglia obișnuiau să scrie numele posibililor pretendenți pe bucăți de hârtie, să le ruleze în lut și să le pună într-un vas cu apă. Numele care ieșea primul la suprafață era ales ca fiind ”Valentinul” lor.
• În Scoția, numele erau trase la sorți de trei ori, iar dacă același nume apărea de fiecare dată, atunci urma căsătoria.
• În Evul Mediu, se credea că păsările își alegeau partenerii de Ziua Îndrăgostiților și poeții se bucurau adesea de legătura dintre păsările îndrăgostite și cei care se iubeau.

Vezi și Zodia care în anul 2024 are parte de oportunități în plan financiar și amoros.