Plec la drum cu ideea că libertatea nu ar trebui limitată, ci ar trebui aplicat principiul respectului față de ceilalți și față de societatea în care trăim. Oricine poate fi liber să spună orice până în punctul în care ajunge să facă rău cuiva prin cuvintele sau prin atitudinea sa, însă unde este mai exact acest punct?

Totuși atunci când insulți pe cineva, atunci când jignești și atentezi la libertatea cuiva există legi care să îți sancționeze libera exprimare, legi care să pedepsească insultele și calomnia, deci într-o oarecare măsură există un gard, o limită care nu ne permite să spunem orice și eu cred că ăsta e un lucru bun. Pe de altă parte, doar cei mai agresivi au tendința să fie extrem de ofensați atunci când aud despre ei ceva ce nu le convine. 

Și asta mă face să mă gândesc că libertatea de exprimare este, de fapt, despre receptorii actului de comunicare, despre cei care aud, despre cei care primesc informația. Cel care spune - pur și simplu spune - , însă ceea ce contează cu adevărat este dacă este auzit și de către cine. Libertatea de exprimare este despre celălalt, despre reacțiile acestuia. În cazul în care este ofensat, urmările se vor întoarce către emițător.

Pe de altă parte, când Aureliano Buendia, protagonistul romanului „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez este condamnat la moarte, el are dreptul să vorbească, să ceară ca execuția sa să se întâmple în satul lui natal, în Macondo. Dorința i se respectă și în ultimul moment este salvat de fratele său. Dacă nu ar fi spus ce dorește, dacă nu ar fi avut această libertate de a cere, ar fi murit.

Astfel, libertatea de a spune orice și oricând are sensul doar în interiorul vieții sociale, în raport cu celălalt, în contextul zilei de mâine, în ideea existenței unui viitor, în crearea unor pași pentru „mâine” fie ei pozitivi sau negativi. Pe patul de moarte omul va avea libertatea de a spune orice nemaiexistând conceptul lui „oricând”.

Așadar, trebuie sa avem curajul de a spune orice? Avem dreptul de a spune orice? Răspunsul este că depinde de situație, depinde de moment, depinde de context. Și dacă ar fi să discutăm despre libertatea de exprimare în lumea zilelor noastre, despre dreptul meu de a spune orice azi aș alege să îl descriu printr-o scurtă comparație cu cel din perioada comunistă și să închei aceste rânduri cu un gând ironic-amar: atunci era o teamă imensă de a vorbi, oamenii știau că oricând ar putea fi ascultați și apoi arestați. În prezent, oamenii vorbesc peste tot, dar nu îi mai ascultă nimeni.