21 Noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii. Rugăciunea plină de har de rostit AZI!
Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători, judeţul Neamţ, în jurul anului 1650. Tatăl său, Ştefan Joldea, a fost armaş al Cetăţii Neamţului.
A fost văzută în rugăciune de doi monahi de la Sihăstria, care au mijlocit ca Sfânta Teodora să primească ceea ce îşi dorea. După ce a fost împărtăşită, Sfânta Teodora s-a mutat la cele veşnice, iar vestea despre viaţa şi nevoinţele ei s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova, începând astfel procesiunile la mormântul ei din peşteră.
Moaştele Sfintei Teodora au rămas în peştera de la Sihla în jur de 100 de ani. După anul 1830, moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a aşezat în raclă de argint în biserica ctitorită de ei din Miclăuşeni-Iaşi. În anul 1856, moaştele Sfintei Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev, locul unde se află şi azi, în schimbul unor veşminte arhiereşti şi preoţeşti din fir.
"Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei, spre întristarea noastră a tuturor". (Vieţile Sfinţilor)
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinţilor, fiind prăznuită în fiecare an la 7 august.
Sfântul Cuvios Pafnutie, cel care în viaţa de mirean a fost Pârvu Zugravul, iconar vestit cunoscut cu numele de Pârvu 'Mutul', s-a născut în Câmpulung Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702).
La 18 ani, Pârvu a fost trimis să înveţe pictura în Bucovina, cu un vestit meşter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor şi a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri şi biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare şi exterioare.
Pârvu Pârvescu a primit supranumele de 'Mutul' nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească şi fără să mănânce, adică în post şi rugăciune.
Cuviosul Pafnutie - Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine şi brâncoveneşti, întemeietor şi dascăl al unei şcoli de iconografie bizantină cu specific naţional, dar şi ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Pafnutie, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit din foc...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Racla moaştelor tale, Sfinte Pafnutie, s-a dat toiag de putere credincioşilor împotriva demonilor, dând vindecare îndestulată, tuturor celor ce strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dreaptă credinţă noi pământenii săvârşind pe pământ ziua ta cea prealăudată, purtătorule de chinuri, strigăm: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Biserica lui Hristos dobândind acum ca o comoară racla moaştelor tale, Sfinţite Mucenice Pafnutie, cu veselie strigă: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce a primit în pântece în chip de negrăit şi minunat pe Dumnezeu Cel neschimbat, Care a vorbit cu oamenii din milostivire, înaintea ei cu credinţă să ne închinăm, ca ceea ce este Maică a Domnului binecuvântată.
(surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; https://doxologia.ro), AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...
Mulți spun că are gust de...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...