5 august: Ziua berii, „consumată cu moderație, berea are beneficii pentru organismul uman”. „În antichitate, cei mai buni berari erau femei”
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. 

Ziua berii

Ziua de 5 august este dedicată uneia dintre cele mai apreciate băuturi alcoolice din toate timpurile - berea! Lansată în Statele Unite ale Americii, mai precis la Santa Cruz, în California, Ziua Internaţională a Berii (#BeerDay) este sărbătorită începând cu anul 2007. Iniţial, obiectivul acestei zile era de a celebra meşteşugul preparării berii şi de a-i sărbători pe artizanii acestei băuturi. Fondatorii acestei zile şi-au propus ca aceasta sărbătoare să reprezinte ocazia perfectă de a te vedea cu prietenii în jurul unor halbe cu bere, de a ciocni halbele în cinstea celor care produc berea dar şi a celor care o servesc la mese şi de a aduce întreaga omenire laolaltă sub stindardul acestei băuturi îndrăgite de mii de ani, sărbătorind toate tipurile de bere din lume în această zi.

Dobândind rapid recunoaşterea internaţională meritată, Ziua berii este sărbătorită în prezent în 207 oraşe din 50 de ţări, de pe 6 continente, conform daysoftheyear.com. Consumată cu moderaţie, berea are beneficii pentru organismul uman datorită ingredientelor naturale din care este obţinută. Cerealele din bere, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre şi vitamina B. Hameiul, supranumit şi aurul verde, este o sursă de antioxidanţi, iar drojdia din bere conţine 17 vitamine, 14 minerale şi 16 aminoacizi esenţiali organismului uman.

Berea a apărut acum aproximativ 6.000 de ani - cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3.500-2.900 î.Hr., au fost descoperite la Godin Tepe, Mesopotamia (astăzi în vestul Iranului). Chinezii au produs berea numită 'Kui' cu aproximativ 5.000 de ani în urmă. În Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4.000 de ani indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei.

În vechiul Babilon, femeile berar erau de asemenea şi preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine. Acum 5.000 de ani, în Egipt, berea era un important aliment în dieta zilnică. Oamenii se strângeau să bea în 'case ale berii'. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi găsea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând. În plus, în Egiptul Antic berea era folosită şi ca medicament.

Un document medical care a fost scris în jurul anului 1.600 î.Hr. listează 700 de reţete, din care în jur de o sută conţin cuvântul 'bere'. În 1996 berăria Courage Brewery din Newcastle, Anglia, a îmbuteliat 1.000 de sticle de bere blondă, denumită Tutankhamun Ale după o reţetă veche de 3.200 de ani, găsită în Templul Soarelui Reginei Nefertiti. Prima dintre sticle a fost vândută, mai târziu, la licitaţie cu 1.000 de dolari. În perioada Evului Mediu, în special în aglomerările urbane unde nu existau surse curate de apă, locuitorii consumau o bere mai puţin alcoolizată în locul apei, pentru a nu se îmbolnăvi. La sfârşitul secolului XVII, elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia aveau alocate câte 2 sticle de bere pe zi. Datorită alcoolului, berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era de asemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă american Benjamin Franklin, care a trăit la Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumul zilnic de bere într-o tipografie din Londra pe care a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între micul dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 18 şi o halbă când terminau lucrul. Primul Oktoberfest a fost sărbătorit la Munchen în 1810 şi a făcut parte din evenimentele menite să marcheze căsătoria dintre Prinţului Coroanei Ludwig şi prinţesa Therese de Saxony-Hildburghausen. Ca răspuns la Legea Prohibiţiei, din SUA, care interzicea consumul de alcool, inclusiv de bere, celebrul om de stat britanic Winston Churchill remarca 'un afront la adresa întregii istorii a omenirii'. Organizatorii festivalului de muzică metal Wacken au construit în 2017 o reţea de 7 kilometri lungime de conducte pentru a asigura aprovizionarea cu bere a participanţilor la festival. Obiectivul lor a fost de a nu lăsa camioanele ce transportă butoaiele de bere să distrugă gazonul din locul unde se desfăşura festivalul.

AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care scapă din orice bucluc financiar

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care nu trebuie să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se răsfețe!

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie se va gândi doar la bani!

pixel