Numit şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară, Dragobetele, fiul Dochiei, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Local, este numit Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, transformat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume.

În ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se zburătoresc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până la Dragobetele anului viitor ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ioan Ghinoiu).

Tot aşa, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. "În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi" ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ioan Ghinoiu).

Dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii se adunau în cete, schimbau cuvinte de dragoste, ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii.

Ziua de Dragobete era aşteptată şi de femeile tinere, în special de femeile văduve, care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin, deveneau drăgăstoase şi dorite peste an.

Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere strângeau apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.

În zona Mehedinţi, se numesc dragobeţi mugurii arborilor de pădure culeşi şi purtaţi de fete la ureche în ziua de Dragobete, simbol ai dragostei juvenile. (surse: Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român - 2000, Ion Ghinoiu; "Mitologie Română" - Dicţionar, Ioan Ghinoiu).

sursa: Agerpres