Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
2023 este un an important din punctul de vedere al astrologiei. Iar martie, este luna fierbinte a acestui an! Să nu uităm că Saturn a intrat în ultimul semn al zodiacului, cel al Peștilor, la 7 martie. Pluto va intra în Vărsător pe data de 23 martie și chiar dacă va fi un tranzit scurt în acest semn de aer, până la 11 iunie, va fi un preambul la ceea ce se va întâmpla în următorii 20 de ani.
Va reamintim că și unii dintre cei mai cunoscuți astrologi și tarotologi ne-au avertizat cu privire la anul în curs și au confirmat spusele noastre.
Să facem o recapitulare!
Amos, cunoscutul tarotolog pe care l-am avut invitat și în interviurile Astrosens spunea că previziunile pe care le-a citit în cărțile de tarot despre acest an sunt oarecum sumbre. Și nu fac referire doar la acest an, pentru că efectele se pot întinde. Amos ne spunea că acest an va fi începutul unei erei spirituale.
Ne vom ridica voalul de pe ochi și vom fi nevoiți să ne adaptăm la noi realități. Fiindcă vom fi martorii unor evenimente istorice din punct de vedere astrologic și pentru că lumea se va schimba, o să ne trezim din somnul colectiv. Și toate aceste schimbări bruște de direcție încep chiar cu luna martie.
Nu în ultimul rând, tarotologul amintea că în 2023 vor începe să apară profeți mincinoși, alături de fanatism și un haos spiritual. Ne va fi din ce în ce mai greu să facem distincția dintre real și imaginar. Acesta menționa și că va fi din ce în ce mai greu să ne dăm seama ce este adevărat și ce nu. De ce trebuie să trecem prin acest haos? Este necesar ca mai întâi să se facă dezordine, pentru a restaura ordinea.
Astrologul Cătălina Mărăcineanu amintea de schimbarea semnului a celor trei planete importante: Saturn, Pluto și Jupiter. Odată cu intrarea lui Saturn în Pești, astrologul spunea că vom simți nevoia să găsim răspunsuri la anumite probleme nerezolvate din trecut. Iar ingresul lui Pluto în Vărsător va aduce răsturnări de situație în ceea ce privește finanțele internaționale. Jupiter în Taur o să aducă interes mărit pentru bunuri și proprietăți care ne oferă siguranță materială.
Vezi și: Astrolog Cătălina Mărăcineanu: "Pluto în Capricorn ne-a adus numeroase transformări în societate"
Rodica Spînu, astrolog și tarotolog, a lansat următoarea afirmație: Dacă nu decid eu care îmi este calea, atunci o vor face alții pentru mine. Va trebui să fim mai curajoși în diferite domenii ale vieții. Să punem în aplicare anumite planuri pe care le-am lăsat baltă în ultimii ani. Trebuie să ne gândim bine unde suntem în prezent, dar și unde ne dorim să ajungem.
Andreea Cîrstea, astrolog, este de părere că intrarea lui Saturn în Pești aduce o predispoziție către lipsa de speranță. Poate să apară și lipsa încrederii în propria persoană, dar și episoade triste sau depresive.
Punea accent și pe retrogradarea lui Venus între iulie și septembrie, care o să aducă dramă în relații.
Diana Spinean, Președintele Asociației Astrologilor din România este de părere că 2023 este un an cum rar ne este dat să vedem. Așa că primăvara și vara vor fi oricum, dar numai banale nu. Și cei mai afectat pot fi Taurii sau cei care aparțin zodiilor fixe, Leu, Scorpion și Vărsător.
Ioana Ispas, Vicepreședinte al Asociației Astrologilor, spunea că 2023 este un an de regăsire a puterii interioare, prin străpungerea limitelor pe care ni le-am construit în timp pentru a putea naviga mai ușor prin provocările vieții. Anul 2023 este un tren în mișcare, iar vagoanele au destinații diferite.
In opinia sa, unul dintre cele mai importante aspecte ale lui 2023 este retrogradarea planetei Venus în zodia Leu, acolo unde se va afla și Luna Neagră. Este un tranzit care ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevărat, dincolo de poveștile pe care le-am țesut artistic pentru a ajunge la imaginea perfectă.
Vezi și: Profeții anul 2025: Conjuncția Saturn-Neptun va schimba harta lumii
Teodora Muth, astrolog și Vicepreședinte al Asociației Astrologilor din România, crede că 2023 este despre cicluri de experiențe care se încheie și noi cicluri care își încep viața. După 30 de ani, Saturn a intrat iarăși în Pești, după 242 de ani, Pluto intră în Vărsător și după 12 ani, Jupiter reintră în Taur. O să avem nevoie de adaptare, de înnoire, de creștere, de eliberarea de limite învechite. De ieșirea din zona de confort.
Alexandru Păunescu, astrolog și psihanalist în formare, menționează că 2023 implică eliminarea zonei de confort. Iar acest an nu este destinat pentru leneși, fiindcă nu se mai poate bate pasul pe loc. Nu trebuie să ne mai frustrăm. Chiar dacă nu se va întâmpla ceea ce ne dorim, o să se întâmple ce avem nevoie. Este un an destinat maturizării.
Vezi și: Vârsta planetară a Lunii: Influenţa primilor TREI ani de viaţă
Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, creionează faptul că 2023 este un an al acceptării. Care se poate transforma într-un concept pentru totdeauna, deoarece ne eliberează.
Poți să citești și: Astrologii internaționali despre Pluto în Vărsător, de pe 23 martie. "Puterea oamenilor va ieși la suprafață!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Încrederea este o piatră de...
Iată câteva previziuni...