2022, un ROLLER COASTER. Suișuri, coborâșuri, dar și multă spiritualitate. Numerologii au avut dreptate!
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Se pare că numerologii au intuit corect cum anume se va simți anul 2022 pentru noi toți, citiți mai jos ce anume au prezis aceștia și cum se conturează toate previziunile lor. 

Alexandru Păunescu, psiholog și astrolog, a descris anul 2022 ca pe un „roller coaster” și a adus în discuție chiar retrogradările lui Mercur care ne vor face să ne tot cântărim deciziile. Retrogradările lui Mercur au loc pe două semne zodiacale, trecând de la semnele de aer la cele de pământ. Astfel, în mai și septembrie vom avea senzația că am rezolvat chestiuni într-un mod foarte ușor, dar situațiile care au primit doar o soluționare de moment vor reveni către noi cu efecte mult mai puternice decât înainte. Deciziile se vor schimba în mod capital, în conformitate cu efectele pe care le trăim. Așa că vom vedea că una se spune acum, dar peste 1-2 săptămâni lucrurile se vor muta la 180 de grade.

citește aici mai multe despre retrogradarea lui Mercur din mai-iunie cu efecte până pe 5 iulie!

Alexandru T. Zărnoianu a atras atenția asupra conflictelor și nici nu ne-am fi dat seama câte conflicte ne va aduce acest an atât pe plan mondial, cât și individual, cu războiul lângă noi, dar și în noi. El a atras atenția și asupra cuvintelor pe care le folosim. Vorbele aruncate în vânt, într-un moment de tensiune emoțională pot avea rezultate mult mai severe decât în anii trecuți. De asemenea se recomandă o atenție mai mare asupra stării noastre mintale și emoționale. Cu siguranță că îl simțim cu toții pe 2022 ca fiind un an al emoției.

Tarotologul Amos a indicat importanța zonei ezoterice, dar și a interesului crescut pentru spiritualitate și astrologie, dar și cât de importante vor fi relațiile pentru fiecare dintre noi. Umanitatea se deschide către un nou capitol unde informația ezoterică va fi din abundență și își va spune cuvântul. De asemenea, este un an al relațiilor care vin cu lecții pentru mulți dintre noi, asta înseamnă relații cu scop constructiv, transformator și eliberator. Calitatea câștigă în fața cantității. Ce este important de menționat este că oamenii deja simt aceste schimbări și sunt prevăzători, sunt într-un fel pregătiți pentru ceea ce va urma. Conștiința îi îndrumă în această direcție.

Matei Crișan, astrolog/terapeut prin regresie/hipnoterapeut ne-a anunțat încă de anul trecut că în 2022 există un potențial mare să fim confruntați cu o parte însemnată dintre problemele apărute în ultimii doisprezece ani, probleme încă nerezolvate cu care sigur v-ați confruntat. Soluțiile din perspectiva astro-terapeutică sunt să ne simplificăm alegerile și acțiunile, dar și relațiile și să ne organizăm mai bine. Să ne ocupăm de acele aspecte care ne-ar putea împiedica să facem schimbările necesare acum în viețile noastre, necesare pentru a evolua. Ne apropiem acum de un punct de intensitate maximă al acestui an prin potențialul dat de intrarea planetei Jupiter în 2022 în Berbec. Dacă vom construi inspirat și cu înțelepciune, vom avea și rezultate bune dincolo de toate emoțiile și conflictele prin care suntem nevoiți să trecem.

citiți mai multe despre intrarea lui Jupiter în Berbec de pe 11 mai și cum anume ai putea folosi energia acestuia în beneficiul tău!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care scapă din orice bucluc financiar

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care nu trebuie să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să ceară luna de pe cer

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să înțeleagă că nu i se cuvine totul!

pixel