Ziua clătitelor

Originea Zilei clătitelor este legată de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, celebrată în mod tradiţional de creştini pe 2 februarie şi care marchează momentul când Fecioara Maria şi Iosif îl duc pe Isus la templu, în cea de-a 40-a zi după naştere. Se crede că Ziua Clătitelor îşi are originea în anul 472 î.Hr. când pelerinii catolici francezi aflaţi la Roma cu prilejul Întâmpinării Domnului primeau în dar un preparat asemănător unei clătite.

Forma circulară a clătitelor simbolizează, în culturile franceze şi belgiene, fie soarele, fie o monedă; soarele duce cu gândul la vremea călduroasă după o iarnă aspră, iar moneda, prosperitate şi noroc. Tradiţia consumului clătitelor în această zi este un omagiu adus ciclului anotimpurilor şi în special sosirii primăverii.

Există şi superstiţii legate de Ziua clătitelor. În această zi, cel care prepară clătitele trebuie să ţină o monedă în mâna stângă în timp ce cu cealaltă mână ţine tigaia şi aruncă în aer clătita. Dacă reuşeşte să o prindă corespunzător, atunci familia va avea un an prosper.

Sărbătoriţi #CrepeDay împreună cu familia şi prietenii pregătind şi mâncând delicioasele clătite! Clătitele conţin de obicei făină, ouă, zahăr, lapte şi unt topit şi pot fi umplute cu tot felul de garnituri, de la nutella, dulceaţă, cremă de castane, sos de ciocolată sau de banane. Sau chiar umpluturi sărate cum ar fi ciupercile sau brânza.

Ziua cântatului la ukulele

Ukulele a devenit în ultimii ani un instrument din ce în ce mai popular: preţul accesibil, formatul de mici dimensiuni şi sunetul încântător îl fac potrivit pentru cei care doresc să înveţe să cânte la un instrument cu coarde.

Instrumentul este emblematic pentru Hawaii, iar în limba locală ukulele înseamnă puricele săltăreţ. Strămoşul ukulele este un instrument portughez, branguinha, care a ajuns în Hawaii în 1879, fiind apoi adoptat rapid în cultura hawaiiană spre deliciul turiştilor încântaţi de sunetele vesele de ukulele.

Prima frenezie a cântatului la ukulele a început în 1915, când instrumentul a fost introdus în San Francisco la Expoziţia Internaţională Panama-Pacific. Instrumentul a devenit foarte popular, iar câţiva ani mai târziu, Young Men's Christian Association (YMCA) trimitea astfel de instrumente soldaţilor aflaţi pe front pentru a le aduce puţină bucurie în timpul Primului Război Mondial.

Cel mai scump ukulele din lume a fost vândut la licitaţie în octombrie 2021 de Han Htoo Lwin pentru 27.500 de dolari, iar suma încasată a fost donată unei organizaţii caritabile care luptă pentru restaurarea democraţiei din Myanmar.

Ca să celebrezi #PlayYourUkuleleDay, cumpără-ţi propriul ukulele sau împrumută unul de la un prieten şi apucă-te de cântat! Nu-ţi face griji, chiar şi cel mai lipsit de talent muzician sună uimitor la ukulele.

Ziua câinilor de sanie

Ziua câinilor de sanie (#SledDogDay), marcată pe 2 februarie, este dedicată aprecierii raselor de câini folosite la tracţiune.

Câinii de sanie au evoluat în regiunile muntoase din nordul Asiei în urmă cu peste 35.000 de ani, dar se crede că au început să fie folosiţi la trasul săniilor în urmă cu circa 3.000 de ani, când comunităţile de vânători şi pescari au fost nevoite să se mute înspre nord, către Siberia. De aici, au ajuns în Laponia, Alaska, Canada şi chiar Groenlanda.

Goana după aur din Alaska a crescut interesul americanilor pentru utilizarea câinilor de sanie ca formă de transport întrucât cele mai multe tabere ale căutătorilor de aur erau accesibile doar cu săniile trase de câini în lunile de iarnă. Multă vreme de fapt, câinii de sanie au fost singura metodă relativ viabilă de a realiza transporturi în condiţiile aspre din Alaska şi Yukon până la introducerea curselor aeriene în anii 1930.

Una dintre cele mai impresionante realizări ale câinilor de sanie a fost cursa-ştafetă între localităţile Nome şi Nenana, din Alaska. După apariţia unui focar de difterie în Nome, sute de oameni ar fi murit dacă nu erau cele 20 de echipaje de sănii trase de câini care au colaborat pentru a aduce serul antidifteric din Nome, o localitate aflată la 1.100 de kilometri distanţă.

Câinii de sanie sunt de asemenea celebraţi şi pentru rolul lor în expediţiile polare.

Ziua câinilor de sanie este un prilej de a conştientiza devotamentul acestor animale faţă de oameni. Poate fi un îndemn de a colecta fonduri pentru asociaţii caritabile care se ocupă de câinii fără adăpost, de cei bolnavi sau care au fost abandonaţi cu cruzime de stăpâni.

Organizaţii pentru drepturile animalelor precum People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) folosesc această zi pentru a avertiza asupra numărului mare de câini abuzaţi sau maltrataţi şi încurajează cetăţenii să reacţioneze dacă sunt martorii oricărui fel de abuz.

Totodată PETA se opune ferm curselor anuale de sănii trase de câini, întrucât epuizează animalele fără niciun motiv şi roagă turiştii care vin în Alaska să nu susţină cursa anuală Iditarod sau alte atracţii turistice care includ curse de sănii trase de câini.

Ziua mondială a zonelor umede

Ziua mondială a zonelor umede, marcată pe 2 februarie, celebrează semnarea, în 1971, a Convenţiei Ramsar, un tratat internaţional adoptat sub egida UNESCO şi ratificat în oraşul cu acelaşi nume de pe malul Mării Caspice. România a aderat la acest tratat pe 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării.

Anul 2022 este primul în care Ziua mondială a zonelor umede va fi celebrată ca o zi internaţională ONU după adoptarea unei rezoluţii în acest sens de Adunarea Generală pe 30 august 2021. Tema din 2022 este "Acţiune pentru zonele umede în beneficiul oamenilor şi al naturii" şi subliniază importanţa măsurilor în scopul conservării şi utilizării în mod sustenabil a zonelor umede.

Aflate la graniţa a două sisteme fizice şi ecologice diferite - acvatic şi terestru -, zonele umede sunt suprafeţe acoperite, permanent sau temporar, de ape puţin adânci: o mlaştină, un lac, un râu, o oază, o vale inundabilă, o luncă, o pădure de mangrove, o plajă nisipoasă, un recif de corali, un estuar, o turbărie.

Până în prezent, pe lista Ramsar au fost înscrise 2.414 zone umede de importanţă internaţională, cu o suprafaţă totală de peste 254 milioane de hectare.

Celebrează Ziua mondială a zonelor umede (#WetlandsDay) cu o ieşire în natură şi o vizită într-o zonă mlăştinoasă din apropiere. În România sunt 20 de zone umede de importanţă internaţională printre care Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lacul Techirghiol, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Porţile de Fier.

Ziua marmotei

Marcată pe 2 februarie, Ziua marmotei este un prilej de celebrare a acestor mamifere rozătoare înrudite cu veveriţele care, deşi pot fi întâlnite peste tot în lume, din Canada în Mexic, din Rusia în India, nu par să beneficieze de atenţia cuvenită.

Ziua marmotei a fost creată în 2020.

Festivităţile de Ziua marmotei pot lua diverse forme. Ziua marmotei este o sărbătoare oficială în Alaska şi presupune de obicei o cină în familie în timpul căreia sunt împărtăşite glume şi anecdote despre marmote. Oraşul Owosso din statul Michigan găzduieşte un festival prilejuit de Ziua marmotei care include multe activităţi de familie şi un concurs de clipuri video cu marmote.

Putem sărbători #MarmotDay chiar dacă nu trăim în apropierea habitatului lor, căutând informaţii online sau cumpărând o marmotă din pluş, sugerează site-ul daysoftheyear.com.

Ziua ursului, în tradiţiile populare

Ziua ursului este sărbătorită în România şi de către alte popoare europene la 2 februarie, la aceeaşi dată cu Ziua marmotei, marcată în zone din Statele Unite ale Americii şi Canada. Ambele au în comun elementul de predicţie a vremii pentru următoarea perioadă.

Ziua ursului a fost sărbătorită de majoritatea popoarelor europene la aceeaşi dată. Ursul a avut un rol calendaristic deosebit la populaţiile nordice care l-au asimilat cu Luna, deoarece dispare odată cu sosirea iernii şi reapare primăvara, se arată în lucrarea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ion Ghinoiu, Editura Elion, 2002). "Schimbarea anotimpurilor indicată de urs prin dispariţie iarna şi apariţie bruscă primăvara a reprezentat probabil motivul pentru care acesta se numără printre animalele-oracol, de prevedere şi orientare în timp", conform lucrării menţionate.

De Ziua ursului, la Stretenie şi de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creştin, se spune că ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra. Conform tradiţiei, el îşi priveşte umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii, aşa cum şi Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii. De asemenea, se crede că, în această zi, timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Agricultorii ştiu cum va fi vremea după comportamentul ursului şi pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an.

Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă din paleolitic. La vechii greci, ursul era asociat oarecum cu zeiţa Artemis, divinitate a lunii şi vegetaţiei, vestalele ei fiind îmbrăcate în blană de urs. Nimfa Calisto şi fiul ei au fost transformaţi de Hera în constelaţiile ursului, respectiv Ursa Mare şi Ursa Mică. La celţi, ursul era simbolul şi emblema clasei războinicilor. Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) - considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor - ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă piele de urs, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

Conform legendelor populare, Moş Martin ar fi fost, în vremuri imemoriale, un om obişnuit, morar sau păstor în satul său, indică lucrarea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ion Ghinoiu, Editura Elion, 2002).

Ziua ursului, cunoscută şi ca Martinul cel Mare, este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii. În credinţa populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri şi practici magice. În această zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovadă a caracterului său divin, ci se vorbeşte despre el, cu respect, folosind denumiri precum "Moş Martin" sau "ăl Bătrân". Toate aceste ritualuri sunt menite să apere gospodăriile de agresiunea urşilor.

În 2021, ursul Baloo, mascota vie a staţiunii montane Straja, din judeţul Huneadoara, a prevăzut iarna grea din Masivul Vâlcan, în Valea Jiului, intrând în hibernare la începutul anului, mai exact pe 3 ianuarie. Îngrijitorii afirmau la finele lunii ianuarie 2021 că este pentru prima oară când Baloo hibernează atât de mult timp. Baloo a prevestit perioada de iarnă bogată în zăpadă în staţiunea Straja, unde la 31 ianuarie 2021 stratul de zăpadă în staţiune a depăşit 1,20 metri.

Sărbătorirea Întâmpinării Domnului (Candlemas) a apărut în creştinism drept ziua în care credincioşii merg cu lumânări la biserică pentru binecuvântare, pe care apoi le duc acasă pentru a le proteja locuinţa în restul iernii. Credinţa populară ce implică şi prezenţa unui animal în tradiţii ar fi apărut în Germania, aminteşte site-ul www.timeanddate.com. Potrivit folclorului german, dacă bursucul (sau ariciul, conform altor surse) îşi vede umbra în ziua de Candlemas va urma o "a doua iarnă sau încă şase săptămâni de vreme rea". Germanii ar fi dus această tradiţie în Statele Unite ale Americii, în regiunea de astăzi Germany din Pennsylvania. Cum acolo nu trăiau bursuci, a fost ales un alt animal care hibernează. Astfel s-a ajuns la Ziua marmotei, conform www.groundhog.org.

Prima celebrare ar fi avut loc în 1886, în Punxsutawney (orăşel din vestul statului Pennsylvania, SUA), Ziua marmotei rămânând consemnată în ziarul local. În prezent, Ziua marmotei (Groundhog Day) reprezintă ocazia de a lua lucrurile mai puţin în serios pentru a uita de monotonia iernii, potrivit sursei citate. Cea mai faimoasă marmotă din lume, Phil, prezice când se va încheia iarna: în cazul în care nu îşi va vedea umbra, primăvara începe să se instaleze, spune tradiţia.

Ziua ariciului

Aricii sunt dotaţi cu un sistem foarte eficient de autoprotejare, însă în unele părţi de pe glob, în special în Europa, populaţia acestei specii este în declin din cauza unor factori precum pierderea habitatului prin urbanizare şi agricultură, dificultăţi în procurarea hranei în urma uzului de pesticide, bolile cauzate de paraziţi. Ziua ariciului (#HedgehogDay), marcată pe 2 februarie, este un prilej de a contribui la protejarea acestor vieţuitoare ţepoase, dar adorabile.

În total, există 14 varietăţi de arici pe glob, cele mai multe concentrate în Europa, Africa şi Asia. Creaturi nocturne şi solitare, aricii preferă spaţii verzi precum grădini, păduri şi parcuri. Aricii sunt înveliţi într-o mantie de spini, însă ceea ce nu toată lumea ştie este că spinii sunt de fapt nişte fire de păr goale pe dinăuntru, formate din structuri rigide de cheratină. Aricii îşi folosesc numeroşii ţepi (circa 5.000 la adulţi) ca un mecanism de apărare, iar atunci când simt un pericol, se transformă într-o minge de ţepi.

Aricii manifestă un comportament care se cheamă hipersalivaţie, iar atunci când detectează un miros sau un gust neobişnuit, produc o salivă densă cu care îşi acoperă corpul. Există mai multe explicaţii ale fenomenului: saliva conţine o toxină cu rol de a ţine prădătorii la distanţă; camuflează propriul miros; atrage partenerul în perioada împerecherii.

Ziua ariciului are la bază o tradiţie romană care precede Ziua cârtiţei din zilele noastre. În timp ce cârtiţele sunt endemice în America de Nord, diverse alte animale au primit în Europa sarcina prezicerii sfârşitului iernii şi sosirea primăverii, printre care şi aricii. Această tradiţie din Roma Antică a fost transmisă şi în alte culturi, printre care şi Irlanda unde există credinţa potrivit căreia dacă un arici era văzut la început de februarie, era un semn de vreme bună şi promisiunea unor zile mai călduroase, iar dacă nu era văzut niciun arici, însemna că iarna va mai continua timp de câteva săptămâni.

Ziua cârtiţei

În fiecare an pe 2 februarie, cârtiţa Phil din localitatea Punxsutawney, statul Pennsylvania, iese din bârlog pentru a-şi face celebra previziune meteorologică. Dacă îşi vede umbra şi se sperie întorcându-se în vizuină, iarna va mai dura încă şase săptămâni, dacă nu-şi vede însă umbra, urmează o primăvară timpurie.

Începutul lui februarie, situat cu aproximaţie la jumătatea perioadei dintre solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară, a reprezentat din vremuri îndepărtate un moment semnificativ al anului în multe culturi. În Evul Mediu a luat naştere credinţa potrivit căreia animale precum bursucul sau ursul îşi întrerup hibernarea şi îşi fac apariţia în această zi. Imigranţii germani ajunşi în Pennsylvania, Statele Unite, au dus legenda cu ei, înlocuind însă bursucul cu cârtiţa.

Tradiţia din localitatea Punxsutawney datează din 1887. Deşi promotorii festivalului local dedicat lui Punxsutawney Phil susţin că prezicerea animalului este mereu corectă, în urma unei analize a istoricului previziunilor, rezultă o corelaţie mai mică de 40%.

Obiceiul a inspirat şi un film de succes, Groundhog Day, realizat în 1993, cu Bill Murray şi Andie MacDowell.

Ziua mondială a cititului cu voce tare

Cu toţii ne amintim cu plăcere de momentele când părinţii ne citeau cu voce tare o poveste înainte de culcare. Vocea blândă a mamei sau a tatălui ne făcea să ne simţim în siguranţă, ne înflăcăra imaginaţia, trezind în noi dorinţa de a vedea şi de a experimenta mai mult. Cititul cu voce tare are numeroase beneficii pentru copii: sporeşte interesul pentru cărţi, îmbunătăţeşte vocabularul, înţelegerea, şi cunoştinţele de gramatică, precum şi capacitatea de concentrare.

Marcată anul acesta pe 2 februarie, Ziua mondială a cititului cu voce tare este un eveniment creat de LitWorld, o organizaţie a cărei misiune este consolidarea comunităţilor prin puterea poveştilor.

Un copil căruia i se citeşte cu voce tare chiar şi doar câteva minute pe zi va reuşi să-şi regleze mai bine emoţiile şi va învăţa să se exprime mai bine. Copiii care citesc cu voce tare au o mai bună înţelegere pentru oameni şi culturi diferite, au o empatie şi imaginaţie mai dezvoltate. Beneficiile cititului cu voce tare nu sunt doar pentru copiii de vârstă mică, ci şi pentru adolescenţi şi adulţi. Părinţii care le citesc copiilor manifestă un reglaj emoţional mai bun şi stabilesc o legătură mai puternică cu cei mici. Adolescenţii care citesc cu voce tare au o inteligenţă socio-emoţională mai profundă şi o mai bună înţelegere a lumii înconjurătoare.

Peste 173 de ţări celebrează Ziua cititului cu voce tare (#ReadAloudDay), aşa ca ia o carte, găseşte un grup dispus să te asculte şi lecturează cu voce tare!

Săptămâna sculpturilor în zăpadă

Săptămâna sculpturilor în zăpadă (#SnowSculptingWeek), desfăşurată anul acesta în perioada 2-6 februarie, a fost iniţiată pentru a celebra Concursul naţional de sculpturi în zăpadă, creat în urmă cu 20 de ani în localitatea Lake Geneva, statul Wisconsin.

Evenimentul de la Lake Geneva, cel mai mare de acest gen din Statele Unite, atrage numeroşi entuziaşti şi o armată de jurnalişti. Timp de patru zile, echipe de artişti din toate colţurile SUA cioplesc blocuri de zăpadă cu o înălţime de aproape trei metri şi dau viaţă unor creaţii colosale care îţi iau răsuflarea, un amestec de forme arhitecturale şi geometrice cu accente excentrice şi amuzante.

Săptămâna sculpturilor în zăpadă celebrează creaţii artistice ale participanţilor la competiţie şi este de obicei celebrată printr-un târg şi activităţi tematice, precum şi o gamă diversă de preparate specifice sezonului rece. 

sursa: Agerpres