15 august: Adormirea Maicii Domnului. Care sunt tradițiile și obiceiurile în această zi sfântă?
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit de Biserică la 15 august. Creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc Sfânta Marie Mare, o sărbătoare cu multe tradiții și obiceiuri.

Anii trăiţi pe pământ de Născătoarea de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor. (...)  Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori". (Vieţile Sfinţilor)

Maica Domnului a trăit însă multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos.

Apropiindu-se de adormirea sa, cu trei zile înainte, Născătoarea de Dumnezeu a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică; a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei şi se alătura tuturor puterilor cereşti şi sufletelor drepţilor.

Vestindu-i Arhanghelul Gavriil ceasul morţii, i-a spus să nu se tulbure de aceasta, căci va fi o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.

Mare şi negrăită bucurie i-a adus Maicii Domnului vestea mutării sale la ceruri, "pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decât ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite?". (Vieţile Sfinţilor)

După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, a urmat clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt.

Atunci, a rostit ea cu bucurie: "'Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea'. Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi: 'Fie mie acum după cuvântul tău!' Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul şi din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce". (Vieţile Sfinţilor)

Sursa: AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare

În dimineața zilei de 15 august, credincioșii merg la biserică și organizează mese festive prin care dau de pomană celor plecați dintre noi. Se spune că azi se împart pentru sufletul morților struguri și prune. Se seamănă grâul, dar se și culeg flori care se pun la icoana Maicii Domnului pentru a fi bune de leac. Totodată, se impune de azi trecerea de la pălărie la căciulă. 

După aceea, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor. De asemenea, se spune că dacă trandafirii înfloresc în această zi sfântă, este un semn că toamna va fi lungă.

Ce nu se face de Sfânta Maria Mare?

Dacă vor lucra pământul în ziua de 15 august, oamenii vor avea parte de secetă, în timp ce animalele din ogradă se vor îmbolnăvi.

Conform unei alte superstiții, în ziua de Sfânta Maria nu este recomandat să îți tunzi părul și nici să te întorci din drum, pentru că altfel, Maica Domnului se va întrista și va plânge.

Îți recomandăm să vezi și: CINCI rugăciuni pe care le poți rosti la început de săptămână

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

pixel