12 obstacole ale armoniei în cuplu. Explicaţia psihologului Alexandru Pleşea
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Într-o lume în care stresul reprezintă un factor perturbator tot mai răspândit, armonia de cuplu este căutată de tot mai mulţi parteneri, care au înţeles mai mult ca oricând necesitatea unui psiholog în tot acest proces.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, armonia apare în viaţa noastră atunci când învăţăm să privim cu bunătate pe cel de lângă noi, să îi apreciem, să îi facem să se simtă importanţi, satisfăcuţi, împliniţi și ajutaţi. Însă în aceeași măsură, pentru ca armonia să fie durabilă şi una reală, nu contrafăcută, presupune ca şi persoanele de lângă noi să adopte astfel de comportamente faţă de noi.

“Un astfel de bun simț, să faci altuia ce vrei tu să-ți facă el, este o lege nescrisă a relațiilor de orice fel. Armonia nu este un proces întâmplător, uneori este bazat pe anumite segmente chimice dintre doi oameni. Cu toate acestea, timpul aduce cu el arătarea și sinceritatea unul față de altul până în cele mai profunde lucruri, gânduri, simțuri. Armonia dorită este direct proporțională cu armonia oferită. Astfel, sunt multe momentele când dai și, uneori, nu primești nimic, dar totodată te întrebi: „Eu pentru cine fac toate astea, dacă partenerul nu apreciază? De ce mă zbat și muncesc atâta, dacă partenerul nu evaluează și nu se bucură de reușitele noastre, plus de asta, uneori mă ignoră și mă tratează cu spatele?” Relațiile actuale sunt obiect de desăvârșire a celor mai înalte trăiri, nu de satisfacție egocentristă sau temporară. Ca și un pom pe care îl uzi și fertilizezi zilnic sau un copil pe care îl hrănești să aibă putere în viață, așa și relația cere efortul tău de a o crește”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

12 obstacole care nu ne permit să evoluăm în relaţia noastră

Mai mult, specialistul consideră că obstacolele care ne împiedică să creștem în relația noastră, să ajutăm și să ne ajutăm mai mult, sunt:

1. „Programele’’ de comportament (frustrări, supărari, respingeri, îndepărtări)

2. Cuvinte aruncate ca reacții (lasă-mă, pleacă, plec, ești…, nu vreau, nu am chef etc.)

3. Iluzia altor parteneri decât cel actual

4. Iluzia că partenerul poate face ceva mai bine decât face deja

5. Prejudecățile sociale care împiedică simțurile și inima să muncească ca să crească

6. Afecțiunea pentru lucruri și nu pentru partener

7. Stările de dispoziție preluate de la ceilalți

8. A da pentru că aștepți

9. A uita de motivul pentru care te afli cu partenerul

10. Neacceptarea situației de viață sau de job a partenerului

11. Naivitatea de a crede ce spun alții despre voi

12. Înlăturarea prilejului de a privi prin ochii celuilalt (pentru că EU știu mai bine)

Astfel, toate aceste atitudini împotriva armoniei îngreunează fericirea cautată de cei doi în relație. Observând, înțelegând și evitând lucrurile de mai sus, cuplul poate cupla armonia la direcția și fericirea vieții și a familiei lor, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel