12 aprilie - Conjuncția Jupiter-Neptun: O zi în care să fim mai aproape de divinitate. Citiți rugăciunea aceasta!
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
În ziua marii conjuncții Jupiter-Neptun, 12 aprilie, vom simți nevoia să ne apropiem mai mult de divinitate, să ne explorăm latura spirituală, să medităm, să ne rugăm pentru pace în lume.

Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, ne spune mai multe despre felul în care va schimba lumea conjuncția Jupiter-Neptun care se petrece în semnul Peștilor pe 12 aprilie.

„Mulţi oameni vor dori să renunţe la o carieră în corporaţie sau foarte statică, la o profesie prea rigidă şi vor dori să se dedice unei cauze, să mediteze, să fie mai spirituali, să aibă experienţe la care nu s-ar fi gândit niciodată. Să caute un sens în zona profesională.

Veţi auzi de mulţi oameni care dintr-o dată renunţă la tot şi merg să îi salveze pe alţii. De fapt, vor căuta să se salveze pe sine.

Haosul și confuzia vor fi la tot pasul. Oricum, în ultimii doi ani ne-am confruntat cu ele, dar războiul ne-a transportat într-un vis urât. Confuzia aceasta va avea darul să dizolve tot ce ştiam despre toată lume şi să ne pregătim de alta. Nu vom mai pune preț doar pe material, ci vom consuma mai multă energie pentru a înțelege tot ce este spiritual”.

Citiți mai multe despre cum va schimba lumea conjuncția Jupiter-Neptun.

Rostiți această rugăciune și rugați-vă pentru pacea sufletului, pentru pacea în lume, pentru vindecare. Folosiți energia conjuncției de azi pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. 

Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ești izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii și în inimile tuturor oamenilor și mai ales în inimile celor ce Te mărturisim și ne închinăm Ție. Stinge neînțelegerile și războaiele dintre oameni. Liniștește țara noastră și lumea întreagă. Mângâie inimile întristate. Dă ajutorul Tău celor năpăstuiți, scoate-i din tot necazul și dă pacea Duhului Sfânt în inimile noastre. Suntem tulburați pentru că nu Te-am ascultat nici în Rai și nu Te ascultăm și nu împlinim Voia Ta nici pe pământ. Suntem în griji pentru că ne cheltuim zilele vieții fără pocăință și fără îndreptare. Îndurerați suntem fiindcă n-am făcut cele ce am făgăduit și conștiința ne mustră pentru timpul pierdut.

Ajută-ne, Doamne, să punem început bun prin Duhul Tău cel Sfânt! Ajută-ne, Mântuitorule bun, să păzim cuvântul Evangheliei Tale. Ajută-ne, Preasfinte Duhule, să începem o viață nouă de rugăciune, de smerenie, de înfrânare și de curăție și de slujire cu dragoste a semenilor noștri, ca să ajungem la liniștirea simțirilor și la pacea inimii, atât de dorită, dar cu anevoie de dobândit. Dăruiește-ne pacea Ta care covârșește toată mintea, ca să ne bucurăm de viață, să nu ne plângem în suferință și să nu ne temem de moarte. Cu ajutorul Tău cel atotputernic să biruim ispitele diavolului și să dobândim de la Tine tăria statorniciei în bine și în virtute. Pentru că în inima în care odihnești Tu, Doamne, nu mai este frică, nici neorânduială, ci mângâierea Duhului Sfânt și viață fără de moarte, de care învrednicește-ne pe toți. Că Tu ești Izvorul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Tatălui și Sfântului Duh. Amin”.

Sursă rugăciune: doxologia.ro

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel